Aventurile bravului soldat Julică

Aventurile bravului erou Julică

Julius Constantinescu

Ninsese aproape două săptămîni fără încetare şi, cînd stătuse, se pusese un ger cumplit (pentru cititorii mai tineri: era mai bine pe vremea lui Ceauşescu, că-şi permitea toată lumea zăpadă, nu ca acum, numa’ bogaţii). Multe drumuri erau blocate sub nămeţi şi autobuzul care trebuia să mă ducă în satul bunică-mii ne-a lăsat la şosea; de-acolo, cam doi kilometri, eram pe cont propriu.
Vîntul bătea cu putere din faţă si zăpada îmi venea pînă la brîu; imi croiam pîrtie cu mîinile şi împingînd zăpada cu genunchiul. Nu ştiu cît am mers aşa pînă cînd m-am împiedicat de o mogîldeaţă ghemuită în zăpadă. Mi-a trebuit ceva timp să-mi dau seama că era o fată – avea cam 12-13 ani. Am ridicat-o cumva, probabil i-am spus şi cîteva cuvinte de îmbărbătare şi am continuat să mergem spre sat. Restul drumului nu mi-l mai amintesc; următoarea imagine e din mijlocul satului: era foarte multă lumină şi mi-era cald. Şi totuşi, mulţi ani de zile de-atunci, am adăugat cîte puţin ori de cîte ori am evocat întîmplarea.
Iniţial, m-am rezumat la a povesti că am ridicat-o pe fată şi că am mers împreună pînă în sat. Pe la al treilea rînd de ascultători, am şi sprijinit-o, pentru că nu putea să meargă singură. Ulterior, mi-am amintit că am găsit-o mai mult moartă decît vie, că era aproape îngheţată şi că, fără mine, s-ar fi prăpădit cu siguranţă. În cîţiva ani, ajunsesem s-o car de-a dreptul în spate pînă în sat, s-o acopăr cu trupul meu ca s-o protejez de vînt şi să implor spiritele iernii să mă ia pe mine, nu pe ea. Am mutat satul mai încolo, ca să pot pretinde că am cărat-o vreo 5 kilometri, şi mi-am luxat o gleznă, pentru a obţine un efect dramatic superior. Am lăsat cu gura căscată auditorii dintre cele mai diverse. Cu timpul, am început să cred şi eu ce spuneam şi am perfecţionat într-o aşa măsură întreaga poveste, încît, la sfîrşit, n-am mai ştiut nici eu ce era adevărat şi ce nu. Ştiţi cum e cu eroii, realitatea şi mitul nu mai pot fi despărţite.
M-am apucat să scriu această întîmplare abia după ce am recunoscut că, în realitate, nu-mi amintesc absolut nimic între momentul în care am întîlnit-o pe fată şi cel în care mă găseam, singur, în mijlocul satului. Ce s-a întîmplat în tot acest timp, nimeni nu poate şti.
Rămîne la latitudinea voastră. Dacă veţi vrea să vi-l imaginaţi pe eroul Julică salvînd o fiinţă neajutorată de la moarte sigură, luptîndu-se cu urgia şi mergînd pînă la sacrificiul de sine, vă mulţumesc! Chiar după ce trupul îi va fi fost răpus de nenumăratele sale boli imaginare, eroul Julică va continua să trăiască în memoria colectivă, păstrînd vie flacăra speranţei într-o lume mai bună.
Poate veţi vrea să credeţi că am lăsat-o acolo şi că am fugit să-mi scap pielea, fără să mă uit în urmă. N-aveţi decît. Nu vă opreşte nimeni să vă închipuiţi chiar că am mîncat-o ca să supravieţuiesc, că n-am văzut în ea decît o sursă de proteine de care am profitat, că sînt un monstru cu chip uman.
Dacă, însă, v-aţi dorit foarte mult să fi murit atunci, lăsaţi-mă să ghicesc: sînteţi una dintre fostele mele prietene.

Share:

14 comments

  1. ratonbox 18 March, 2009 at 23:58

    Aventurile brigadierului Julica, ca sa fur titlul lu’ domnu’ Sir Conan Doyle.
    oricum, frumoasa impresii ai lasat fostelor prietene.. nu ca eu as fi mai breaz in domeniul asta.. dar asa, ca fapt divers.

  2. oana 19 March, 2009 at 00:41

    Aha!
    Atunci ai luat alergia
    De la ea
    stiam euuuu

  3. Robintel 19 March, 2009 at 01:00

    :)) De fapt era vară iar tu erai mangă în şanţ iar fata te-a dus acasă. :))

  4. Florian 19 March, 2009 at 08:02

    Si io am vise d’astea cu viscole si clãntãnealã de dinti, când am somnu’ agitat din cauzã de Chivas si mã dezvelesc.

  5. DaNu 19 March, 2009 at 08:37

    Mi-a curs o lacrima….Ce Don Chihote esti tu!?!?

  6. Schcooby 19 March, 2009 at 09:36

    Zapaaaadaaaaaaa de 2m …. of ce amintiri. Lasa mai ca asa era pe vremea aia: salvai fata de la moarte prin zapada ca nu avea 4×4 sau un columbit pe langa ea.

  7. writeman 19 March, 2009 at 09:56

    am patit si eu o data sa nu-mi amintesc nimic intre momentul cand m-am urcat in tramvai si momentul in care m-am trezit gol in cada, acasa, dar era demult, in liceu, si nu era iarna 😉

  8. Claudiu 19 March, 2009 at 10:43

    Bine era asa
    personajul fata o chema Alina
    alina : eram in zapada, ma uitam unde d-zeu am pierdut ceasul de la mamuca, cand pe langa mine a trecut un baietandru’ care din neatentie ma impuns in zapada, m-am ridicat, si i-am spus vro doua, a venit la mine, si a vrut sa ma-pinga in zapada. Evident, crescuta cu bun simt, avand si centura neagra la karate, i-am tras doua peste dinti. Si a trebui sa il car pana in sat, unde s-a trezit si a inceput sa urle ca de ce dau in el, ca i-am rupt dinti.

  9. Lirca 19 March, 2009 at 11:56

    da cum mergea autobuzul prin zapada aia de 2 metri?

  10. BlegooPR 19 March, 2009 at 13:44

    M-am ametit complet, nu putusi citi pana la capat … de ce?

  11. clio 19 March, 2009 at 19:20

    mda… asa incepe, Padre. intra in functiune memoria de lunga durata in detrimentul multor alte chestii. bine ai venit in lumea dinozaurilor !!!

  12. Joker 20 March, 2009 at 16:09

    Hi there,
    Onload of page my antivirus put alert, check pls.

    Thank you
    Joker

  13. AlexAxe 24 March, 2009 at 09:36

    Hello,
    Super post, Need to mark it on Digg

    Thanks
    AlexAxe

  14. Sare'n Ochi 7 November, 2010 at 12:18

    ma Juls, cum puteai tu sa acoperi cu trupul tau ca o aschie trupul fetei? eventual sa te fi infasuart in jurul ei ca un fular… ?!

Leave a reply