Concurs: „Un smartphone de la Moş Crăciun”
Pentru că aţi fost cuminţi tot anul şi aţi citit Daily Cotcodac, Moş Crăciun ne-a dat un frumos cadou pentru voi: un smartphone Sony Ericsson Xperia X10. A insistat Moşul să ne dea 3-4.000 de telefoane, câte unul pentru fiecare cititor, dar l-am refuzat pe motiv că e suficient unul – găsim că e de datoria noastră să punem restul premiilor. Astfel, vă anunţăm cu mare plăcere că am pregătit deja mai mulţi saci cu sincere felicitări, care vor pleca în cel mai scurt timp spre voi.
Vreţi să aflaţi mai multe despre sincerele felicitări, nu? Ei bine, va trebui să aveţi un picuţ de răbdare, pentru că astăzi vom vorbi despre telefonul pe care îl puteţi câştiga săptămâna asta pe Daily Cotcodac. Sony Ericsson Xperia X10 este un smartphone ce rulează pe un sistem de operare Android (e ok, nici noi nu-i ştim exact ce e, dar am înţeles că e ceva bun), are ecran tactil de 4.0”, oferă acces rapid la toată suita de aplicaţii Google (Maps, Gmail, Calendar, Youtube) şi, normal, la Facebook sau Twitter. Şi, cel mai important, are o camera video care filmează full HD şi o cameră foto de 8.1 MP. Noi l-am testat şi vă putem spune că poate fi folosit foarte bine şi pe post de e-reader, am citit pdf-uri fără nici o problemă (vă recomandăm totuşi să nu deschideţi facebook-ul în acelaşi timp, fiindcă atunci tot ce o să citiţi şi o să aibă legătură cu literatura va fi „Monica likes Pablo Neruda and DJ Sava”).
„Destul cu abureala, Admine, am înţeles că e mişto – zi-ne cum îl câştigăm!”, ar spune, desigur, cititorii altor bloguri. Cititorii noştri fiind însă oameni serioşi, suntem convinşi că vor să afle mai multe despre acest smartphone înainte de a accepta să-l primească gratis. Prin urmare, mâine veţi putea vedea pe site-ul nostru câteva poze făcute de exigentul domn P. cu Sony Ericsson Xperia X10, pentru a cântări calitatea lor şi a decide în cunoştinţă de cauză (adio roşii ieftine când o să scoţi telefonul ăsta în piaţă, domnule P!). Iar miercuri vom avea un mic concurs între domnii P. şi J., care vor face filmuleţe cu telefonul şi le vor posta pe site. Şi tot miercuri vom posta şi concursul propriu-zis şi veţi afla ce trebuie să faceţi ca să câştigaţi acest telefon. Ce vă putem spune acum e că, pe lângă simţul umorului, o să aveţi nevoie şi de ceva inventivitate – după un an de „trebuia să râd, sau cum?”, „slab, foarte slab” sau „e vecheee”, doar nu credeaţi că vi-l dăm dacă ne recitaţi o strofă din „Căţeluş cu părul creţ”?
Aşadar, rămâneţi pe Daily Cotcodac şi aruncaţi un ochi şi pe site-urile operatorilor de telefonie mobilă, dacă vreţi să aflaţi mai multe despre Xperia X10. Mâine aveţi poze cu domnul P. în peregrinările sale zilnice în căutarea roşiilor ieftine, miercuri – filmuleţe şi concursul propriu-zis, lunea viitoare anunţarea câştigătorului, iar de Crăciun veţi găsi sub brad fie smartphonul oferit de Sony Ericsson şi Daily Cotcodac, fie sincerele noastre felicitări – acum, de sărbători, chiar mai sincere decât în restul anului.
Fetele din filmuleţ sunt cu titlu de prezentare. Oricum, dacă sunteţi cu soţia sau prietena, trebuie să recunoaşteţi că sunt cam strâmbe.
Dar câte? Două strofe?!… =))
De-aia îşi dădea pumni în cap doamna din filmuleţul de ieri – îşi uitase Xperia în navetă… =))
@Anndryusha,
Cre’că! N-avea de pe ce intra pe facebook, să-şi urce pe wall o poza de tipul YOLA :))
@Sebra: Acuma, dac-ai introdus neologisme în conversaţie, fă bine şi explică ce înseamnă… :))
daca spun ceva din zdreanta este mai bine, nu?;;)
Traiasca Androidul!!! Asa putem sa-ti dam si tie like direct de pe mobil admine !!!
@Anndryusha,
Eşti prea bătrân dacă nu ştii ce înseamnă =))
În cazul doamnei în discuţie, se putea pune, asta dacă nu-şi uita Xperia în navă, “io la aselenizare” :))
Pereche cu Yocu!
Prea tineri pe DC ca să știți ce înseamnă. 😉
“Catelus cu parul cret
Fura rata din cotet
El se jura ca n-o fu ra
Dar l-am prins nu rata-n gura
Si cu oul in buzunar
Hai la sfatul popular.” =))
Imi permit sa spun poezia (oricum nimeni de pe siteul asta nu este mai inventiv decat Adminul), nu o sa castig cu siguranta, desi inca mai cred in Mos Craciun si Craciunite. Nici nu stiu ce e un ala Smartphone, eu am o tigaie nokia 6230i, cu bateria umflata, de pe care mai intru pe dailycotcodac.ro. Cand aveti prea mult text sau prea multe paranteze s-a dus fericirea, ori nu se mai incarca paginile ori se inchide telefonul. rolling on the floor
“Lasati telefonul sa vina la Mine”( Matei 19,14) este o porunca pentru voi toti sau numai un un indemn? :d
Atunci daca nu vreti o poezie, o colinda e mai buna???
daca suntem total pe langa poezie, putem copia cu nerusinare din alte parti, de la oameni mai priceputi? adica, stiu ca “e usor a scrie versuri/ cand nimic nu ai a spune”, dar totusi …. unii dintre noi mai suntem si ingineri :))
Gata, am inteles, ai dreaq mogulii dreaq!
Repede ati sarit sa-mi dati premiu, “trimite camionagiule, adresa, sa-ti dam un CD cu Guta intr-un film de arta, ceva de genu'”, ca sa-mi taiati boasele motivatiei de a participa la un concurs serios. Normal, acuma numai daca as incerca sa obtin telefonu’ as parea un nehalit, un căcâcea care se dă toată ziua pe cablul de net precum stripteozele cu capul in jos si picioarele incolacite pe bara de inox, un ins traind in incercarea de-a mai impusca un premiu.
Drept care mi se pare obligatoriu sa particip. 😀
“A insistat Moşul să ne dea 3-4.000 de telefoane, câte unul pentru fiecare cititor”. :))))))))
Cat optimism, baieti, pentru o dimineata de luni!
Probabil vroiati sa spuneti “a insistat mosul sa ne dea 30-40 de telefoane pentru cititorii nostri, dar, dupa ce-i premiam pe toti, cu celelalte 20 nu mai aveam ce face” 😀
Pfuai… arata misto.
Ma gandesc ca e timpul sa-mi schimb dual sim-ul… :))
Din tot articolul inteleg ca e vorba de un telefon la mana (cel putin) a treia. Adica a fost luat la drive-teste de redactia DC, forjat la blana prin piatele din Berceni de catre domnul P., respectiv in intersectie la Dristor de catre domnul J., si aruncat apoi cu marinimie si aroganta catre plebea DC doritoare de paine…pardon, smartphone si circ.
Rusine, dom’le admin, rusine!
Jos smartphoanele, traiasca dumbphoanele!
E veeechi. Dar ma sacrific
pe cand un concurs la care se castiga un Olcit? 😀
Pe unde-o fi Dan1? S-o fi apucat să studieze cartea tehnică de la Xperia, în aşteptarea concursului?… =))
@anndryusha
Nu bre, mi-am luat o zi libera, asa ca nu prea am timp sa comentez cum aveam la servici, daaa? =))
Nu va suparatz, la aparatu’ ista se poate si vorbi, sa ma si auda cineva ? sau face numai poze, da laic-uri lu’ deilicots si filmeaza tomate ?
@Dan1: Ţi-ai luat zi liberă ca să studiezi pentru examenul de miercuri, nu? =)) =))
Stiti ce? Noi citim zilnic, comentam la greu, criticam echipa, stricam toate(dar toate) posturile cu reclame si premiul va merge la un gigel care intra prima oara pe site si care habar nu are ce sacrificii facem noi ca sa mentinem nievelul actual al ‘revistei’. :d Eu propun ca premiul sa mearga din oficiul la cel /cea care a comentat cel mai mult anul asta. Am zis!
Mersi lulu ! Ai văzut ce-a spus Julius că petrec mai mult timp pe site decât ei :))
Trenuleţul ăla de sus, e plin cu “Sincere felicitări!” ? =))
Nici Mosu’ nu mai e cea fost!
Si e clar ca redactia DC recicleaza cadourile. Pun pariu ca maine poimaine in loc de sincere felicitari o sa primim vrun set de pahare sau cescute sau niste cutii de bere goale (ce au fost primite de ei de Ziua Barbatului).
Rusine!
@sebra
Ai concura cu Dan1, dar cred ca el e un domn si va ceda pentru tine. Mai ales ca tocmai a primit ceva felicitari…
Vine trenul din Beiuş încărcat c-un smartphonuş.
hahah.. o fi frumusel telefonu`, da sa fim seriosi, nici macar nu au fost in stare astia sa scoata Android 2.1 pt el, cand deja a aparut 2.3; adica HTCurile au din magazin 2.2 pe ele cu toate beneficiile aduse de versiunea asta si XPERIA are 1.6 de-abia.. fara 5 home-screenuri customiyabile, fara sync la Contacts cu FB sau Google Contacts.. au ramas cam in urma astia de la SE
.
@lulu & @sebra
Ehe, ati vrea voi sa renunt la bunatate de Smart… ala cum îi zice…
@Prison: intre timp s-a facut upgrade-ul la 2.1, telefonul pe care il dam noi e cu Android 2.1
frate, e cu android, de cand imi doresc:)
Am scris si pe blog despre asta!
dar costa mult ale dreacu…
E mai ieftine alea cu windows mobile, care costa bani, decat astea cu android care cica e open source si free.
@Dan1
Daca anul asta renunti pentru Sebra, le propun celor de la conducerea DC ca de anul viitor premiul sa poarte numele tau 🙂
Ca ma gandesc ca J%co ar putea sa impata ceva premii la sfarsitul fiecarui an. In spiritul sarbatorilor ar trebui sa isi rasplateasa cel mai fidel cititor, cel mai comentator cititor:d, cel mai spamat cititor, cel mai urat(dispretuit, da?) cititor etc.
Cu riscul de a nu primi telefonul :)) : ce e ala android ????
@Dan1,
După ce-ai refuzat 2 premii, mai ai obraz să te înscrii la concurs? =))
@lulu: “Android” e un sistem de operare…adica tot un fel de Windows, da’ mai bun 😀
cine sunt cam strambe? sotia sau prietena?
@sebra
Da bre, si o sa joc murdar: o sa apelez la Iulian Rinder sa ne dea o idee de versuri/colinde/ceva, ca el stie! =))
Iulian Rinder, te rog da-ne o idee geniala pe care sa putem improviza niste versuri cu care sa castigam detasat! Merci anticipat! :))
Daca aveti nevoie de detalii despre Xperia X10… ar fi mai la indemana sa ma intrebati pe mine… imi place atat de tare incat i-am invatat pe de rost si link-ul de pe gsmarena… care arata cam asa:
http://www.gsmarena.com/sony_ericsson_xperia_x10-2964.php
Asadar, imi doresc telefonul asta de cand a aparut… sunt primul inscris in concurs… Oricum, de vreo 5 ani Mosu’ n-a mai trecut pe la mine… cred c-ar fi timpul 🙂
Asteptam regulamentul… abia astept sa va iau premiul 😀
Aaaaa, si sper ca pozele si filmuletele pe care urmeaza sa le postati nu sunt facute cu telefonul pe care urmeaza sa-l dati cadou… nu de alta… dar il vreau nou, nu la mana a doua 😀
Noahhh de Craciun concurs pt. cadou, ce urmeaza: de Rev. test din textele lui P. ca sa primim o steluta????? OMG…..
[…] ieri (adică chiar ieri) vă ofeream ca premiu un smartphone. Probabil că imediat aţi început să vă întrebaţi “ce să fac eu cu un smartphone? Eu […]
e bun daca e cu 2.1; nu vad de ce isi doresc unii cu windows…;)) de asta sunt si mai scumpe astea cu android, pt ca fac muuult mai multe decat celelalte; Iar XPERIA e printre cele mai bune telefoane decicate ideii de multimedia