Cel mai vechi pub din Irlanda
Johnnie Fox’s Pub a fost deschis în 1798 și e singura cârciumă din Irlanda care a rămas peste două secole fidelă nobilei misiuni de a îmbăta oamenii. E la câţiva kilometri de Dublin, într-un sătuc (sau “într-un village”, ca să priceapă și Răducioiu) aflat în toate circuitele turistice – practic, nu-l puteţi rata decât dacă intraţi înainte în alt pub.
PS: Eftimie, nu-i așa că ar fi mișto să bei în aceeași cârciumă în care au băut și tac-tu, bunică-tu, străbunică-tu și toţi beţivanii din familia ta din ultimii 200 de ani? Şi într-o zi să-l iei de mână pe fii-tu, să-l duci la Johnnie Fox’s Pub și să-i zici: “Uite, fiule, de aici am venit pe lume noi, Eftimiii”.
Foto: kiddophoto.net
Nu-i prea scump acolo?
@alexena: nu-i mai scump ca la Mamaia, si nici nu-ti scuipa nimeni in bere. De fapt, iti multumesc si cand ii intrebi unde e toaleta.
Of copil mic, nu ştii nimic, de la Ohaba la Micşunica, la “La Televizoare” până la “Argintaru Nebunu'” eu şi cu strămoşii mei am băut în aceleaşi cârciumi. Faptul că ele, în timp, şi-au schimbat proprietarii, n-a schimbat cu nimic faptul că acea cârciumă a rămas precum monumentul de la Adamclisi, martor veacurilor.
La “Argintaru’ Nebunu'” nu-s poze aşa mişto, da tot cu fiare vechi e, cu aparate radio defecte, picapuri stricate şi IMS-uri în perfectă stare de funcţionare. Plus roata de căruţă care e obligatorie pentru orice cârciumă “etno” de Ardeal, conform autorizaţiei de funcţionare.
[…] This post was mentioned on Twitter by JuliusDC, Oana Portase. Oana Portase said: RT @JuliusDC Daily Cotcodac» Cel mai vechi pub din Irlanda http://bit.ly/bzOxaU […]
Da’ care-ati fost pe-acolo??
Nu-s bautoare de bere, da’pentru atmosfera, m-as duce si eu!!;)
P.S. Raducioiu la ce echipa e, ca te-ai mai legat odata de el!!! Tot pe tema de limba!!!:D
pai, oare chiar asa o fi?! traditie, traditie, da’ pare, totusi, trasa de par!
Unii cu munca, alții cu distracția…
@cato: te pui tu cu tradiţiile irlandeze???
ăştia îi fac la capitolul ăsta pe englezi şi scoţieni să pară mici copii!!! ;))
era să uit, julică: de ce dracu zice “she”???
nu era corect să fie “he”???
sau ăsta se cântă când guriştii sunt aşa de beţi, că nici nu-şi dau seama când transformă marinarul în marinăreasă???
@spiep: probabil cititorii care nu te cunosc acum plang cu sughituri de mila ta.
@mifty ”she” e nava, din motive evidente, până şi vorbitorii de engleză au decis că navele au o personalitate feminină.
@mifty
Cred că, cato (sc de cacofonie!) se referea la tradiţiile expuse de Eftimie 😀
La noi tradiţia nu e moartă, ea se transformă. Păi la “Căţaua leşinată” pe vremuri se bea bere cu borcanul, acum e o terasă de fiţe. După ce bei un suc acolo, plângi două zile când te uiţi la nota de plată …
[…] circuitele turistice – practic, nu-l puteţi rata decât dacă intraţi înainte în alt pub. (more) De la Julius citire Niciun comentariu X1_AdParams = { 'pub' : '560302451683403', 'site' : […]
@sebra: hai ca nu e nevoie sa ingrosi liter’li: lumea ie intelijenta si stie-s’apoi iti ingrosi degitili degeaba, care s’asa arata ca dracu’!
Ar mai fi Brazen Head din Dublin, deschis in 1198. Din care au mai ramas, ce-i drept, doar zidurile originale. Plus White’s Tavern, din Belfast, care e bine merci de la 1630 incoace. Irlanda de Nord, da’ tot pe-acolo e. Long live the honourable drunks!
@cato,
Nu te lua după înfăţişare, degetele mele arătă bine 😀
bine mai zebra, i love you!
Ca doar nu era sa ne povestesti despre cea mai veche biblioteca din irlanda. Sau ai fi vrut, dar nu-ti iesea ps-ul atat de bine, pentru ca nu cunosti pe nimeni care sa citeasca de patru generatii.. :))
foarte tare :)) acolo chiar ca merita sa faci o betie, asa de dragul istoriei
multam ! daca derulezi gasesti melodia aia din comoara din insula ! 15 insi pe lada lui! lada capitanului.. bai daca nu ai citit-o julius sau wathever cine citeste… inseamna ca nu ai luat premiul 1/clasa 1 !
Mi s-a facut sete.
Si dor de mare.
Early in the mornin’
@Ozzi
Ce facu bre Craiova-Maxima? (desi e mai degraba Craiova-Mititela) =))
1-1 sau 2-0 cum zise Mititelu?
Eu fusei in deplsare si nu putui sa chibitzez, ca sa zic asa… =))
@alexnicolae: aia am postat-o eu când am făcut level 2 la pirates, pe facebook!!! :))
“…
beţi, căci căpitanu-i mort
yo-ho-ho
şi vă duce Dracu’n port
yo-ho-ho
and a bottle of rhum!!!”
[…] știam de ce fel de comentarii o să am parte, mi-am luat, normal, minime măsuri de precauţie. Fotografia de mai jos este pentru […]
as bea o cafea acolo
Da’ Eftimii astia se reproduc prin combustie spontana la vederea unei halbe aburite?
Hei, eu am fost in Cork intr-o carciuma care pretindea ca e cea mai veche din Irlanda, de la 1700 si ceva, dar spre inceput. Era o spelunca intunecata si puticioasa, cu bere (porter) scump(a) – vreo 4-5 euro pint-ul. Puhaaaa, ce usor e sa fi tras in piept cu rahaturile astea turistice.
=)) Deh, unele stabilimente, de pe aceeași insulă, sunt o țâră mai vechi. =)) http://www.robintel.ro/index.php/galerie-foto-video/poze-pictures/northern-ireland/monuments/Page-6.html (în josul paginii, River Inn). =))
Ooooooooof, si tocmai ziceam sa ma las de bautura! Cu sufletul afectat de o frumoasa invidie sportiva, nene Julius, te rog sa scrii inca un nume pe inventarul constiintei cu care te vei prezenta la apel.. Trist dar adevarat, daca nu te-ai cherchelit si n-ai cantat ragusit intr-un pub din Dublin/ Belfast (cu extra-optiune scandal si imbulgareala cu pinte… goale) se cheama ca ai parcurs viata fraudulos. Respekt!
Bre, atacul la Eftimie a fost murdar. Eu, care beau mai mult ca Efu – il puteti intreba daca nu ma credeti – nu as fi fost in stare de o asemenea mojicie. Deau deci gandesc. Omul este o halba trecatoare. Invidiosilor, nu mai ascultati Guta a rond de maimuta, va vreau la lectura, bere si intelegerte fata de aproapele vostru.
@iulian rinder
“Omul este o halba trecatoare”! =)) M-ai spart! =))
Dan mersi. Eu nu beau vodca.
omu’i o halbă trecătoare
ce se goleşte-ncet, încet
şi golindu’se cu poftă
face din om poet.
ia… care continuă??? 😀
@ mifty
omu-i o halba cu fund gros
pe care o trantesti de masa
de multe ori ai desertat-o
si-mpleticit te-ndrepti spre casa!
Merge?? /:)
@mifti & @ErRon
Merge! Hai sa-ncerc si eu: Omu’ e-o halba trecatoare/Nu d-aia mica, d-aia mare/De una peste alta pui/Omu’ curând se face cui =))
Aaaa, ce profund! Mai continui când imi mai vine inspiratia… =))
pentru o halba, doua, trei
mai scapa omu, uneori
dar ca s’apuci sa bei cat vrei
iti trebuie nervi, te trec fiori…
Hai ca mi-a mai suflat muza un catren: :))
Si, desi te umfla la burta/Din zece halbe esti beat-turta/Si-atunci ai vrea sa nu te-apuci/Prea târziu frate – esti beat-____
Poate-mi gasiti voi o rima aici… =))
Critza… Manga… Neaaah! =))
p***! prea tarziu, frate, esti beat p***!=))
@cato
Nu rimeaza da’ pare OK! =))
Iese un poem deosebit!!:D Este ca ne-am nascut toti poeti???
in halba berea face spume
– si omul face uneori-
da’ ca sa fie toate bune,
cugeti si bei, ca oricum mori!!!
@Dan: ai dreptate! cred ca voiam sa zic “prea tarziu frate, esti beat, in p*** mea!=))
@ Dan: tuci!!
Ar mai fi una, da’ nu-i cazul sa facem hepatita!!:D
ca unii lupta pentru’avere
bravo lor si cinste chiar,
da’ eu, privind prin halbele de bere,
tot timpul vaz ca’i chihlimbar!
Dragii mei, nu fiti hapsani. Eu ma gandeam la un mic tratat despre ,,Pitzi si Poance, concepte ideologige”. De la Platon la Max Weber. Cine se baga?
@iulian rinder
Nu ma bag sa comentez despre Pitzi, ca stiu ca esti stelist si nu o sa-ti convina… :))
@Dan: eu zic să nu comentezi nici despre Poance… nu de alta, dar dacă e şi pesedist, pe unde mai scoţi cămaşa???
ai??? 😀
@cato & @ErRon
“much” asta era! “prea tarziu frate – esti beat-much” =))
Asa, si un final apoteotic (moamaaa, ce am dat din mine! :)))
Si-a doua zi cand te trezesti/Migrena de innebunesti/Eu ti-am tot zis: Bah, nu mai bea/Da’ tu nimic, in plm!
E?
=))cred ca intre timp ai supt ceva sa te’ntarati=))
@cato
O timisoreana, pa’erea mea! Ma’c sa mai iau una ca noaptea e lunga =))
as face-o si eu, da’ inca nu mi-a trecut de aseara…:))
Pa’ io-ti zisei: bah, nu mai bea!/Da’ tu nimic… =))
@ Dan
Intr-adevar, apoteotic!!!
Da’ si eu sunt de parere ca ti-ai udat putintel talentul, ca pe uscat nu cre’ ca-ti iesea!!!:P
Ptr Dan
Conceptul de Pitzi nu se reduce doar la Satana de la Steaua. Ar fi bine. Pitzi sunt toate cele ce au fost si maine vor rade sub bacnota de 100 de euro.
Becali, Borcea, Mitilelu sunt traiectorii efemerice ale mizeriei mundane.Pitzi reprezinta fenomenul national care de Pastele mamii lor merg la discoteca sa-si arate vaginul vag ascuns.
Ptr Dan
Conceptul de Pitzi nu se reduce doar la Satana de la Steaua. Ar fi bine. Pitzi sunt toate cele ce au fost si maine vor rade sub bacnota de 100 de euro.
Becali, Borcea, Mitilelu sunt traiectorii efemerice ale mizeriei mundane.Pitzi reprezinta fenomenul national care de Pastele mamii lor merg la discoteca sa-si arate vaginul vag ascuns.
:))) Bune strofele, trebuie adunate si gasita o melodia irlandeza. Dar sa cante unul care stie sau sa ne imbatam cu totii sa le cantam. Am putea sa botezam cantecul Never beer alone.
Refrenul ar fi bineinteles “Omul este o halba trecatoare” :))
@Ciprian
Pai, titlul e clar, stabilit de Iulian Rinder: “Omu-i o halba trecatoare”, asta nu mai merge schimbat…
Iar melodia irlandeza, nu cred ca merge ceva de Enya, mai degraba Joe Dolan :))
@Dan Ar castiga fara dubii Beervisionul sau Halba de Aur.
@Ciprian
Ar! Ca merita! Atata talent :))
@ErRon
Si talentu’ si inspiratia dar, mai ales experienta :)) (asta cu migrena)
Zilele-mi sunt reci ca berea de pe masă
Și filozofic zilnic mă fac muci,
Trupule-mi de bere să nu te usuci,
Și am s-ajung și astăzi beat acasă.
@Robintel
Nu mai bea, mah Robin, nu mai bea/Si altfel viata-ti va parea/Ca berea n-aduce ce vrei/Mai da-o-ncolo-n puii mei! (Sper ca e e corect din punct de vedere ortografic :)))
Da’ nu vad cum :))
Si asa arata cea mai veche bodega de la noi: http://www.romanialibera.ro/usr/thumbs/thumb_591_x_443/2009/06/30/110028-158447_1.jpg
P.S. Cati ani are fi-su lu’ Eftimie? Poa’ sa dea si el o bere? =))
[…] deschid uşa şi-i fac vânt înăuntru la Irish Pub-ul din Unirii. Slăbiciunea mea pentru Irlanda m-a făcut multă vreme să nu bag de seamă că la Irish Pub tapetul e rupt, pereţii afumaţi şi […]