Războiul săsesco-francez de la Brașov
George Damian
Braşovenii au fost un fel de francezi pe meleagurile noastre, au pierdut cam toate războaiele în care s-au băgat fără să îşi asigure spatele. Au înţeles chestia asta foarte repede, încă din 1420, când i-au ocupat turcii şi au târât în robie toată conducerea oraşului. Lecţia asta le-a folosit multă vreme: câteva sute de ani au stat cuminţi şi doar câteva înfrângeri de mică anvergură le-a păstrat vie amintirea faptului că nu sunt făcuţi pentru război.
Cu atât mai ciudate par evenimentele din anul 1688, când în braşoveni s-a umflat o vitejie dospită câteva secole care i-a făcut să pornească împotriva armatei austriece venite să le cucerească oraşul. Bineînţeles, au suferit o glorioasă înfrângere, care le-a adus o ocupaţie de mai multe sute de ani. Restul saşilor transilvăneni şi-au respectat tradiţia supuşeniei şi au fost lăsaţi în pace; braşovenii au beneficiat vreo 50 de ani de prezenţa unui guvernator militar numit de austrieci.
Problema cu sașii era că și atunci când nu puneau mâna pe arme tot reușeau să te scoată din minți – de pildă, îi plictiseau pe guvernatori cu tot felul de cereri de respectare a vechilor privilegii. La un moment dat, guvernator peste nemții noștri a ajuns un general francez, pe nume Langlet. Până la venirea viteazului francez, la Braşov orele fixe erau anunţate de un trâmbiţaş din turnul primăriei. Această frumoasă tradiţie a fost întreruptă de Langlet: sunetul aspru al trompetei braşovene îi deranja papagalul. În zadar i-au cerut sașii să repună în drept frumoasa lor tradiție, francezul nici n-a vrut să audă: papagalul lui era mai important decât papagalii noștri.
P.S. Braşovenii au ajuns destul de repede să îl regrete pe Langlet când în locul lui a venit neamţul Schramm. Ăsta a poruncit ca gunoaiele să fie depozitate în jurul primăriei, sperând probabil să îi sufoce pe plictisitorii funcţionari.
Aprigi oameni brasovenii astia.
Papagalul mi-este simpatic. Schramm nu. N-au ăștia pic de respect pentru vocale.
Ei n-aveau ceas la telefonul mobil, de ce trebuia să sune un trâmbiţaş ora exactă?…
Ce sa caute un general francez în armata austriaca?! :-/
Scuzati, era o întrebare retorica. Daca finala Eurovision s-a desfasurat în Azerbaidjan, ce mai conteaza un general francez în armata austriaca?!
Ce idee buna, aia cu gunoaiele!…
@Raluca: Foarte aprigi :))
Herr Damian, să fiu iertat dacă îmi amintesc greşit, da’ nu cumva sunteţi de prin Braşov? :))
@Ina_adevarata: Pe vremea aia gunoaiele erau depozitate in jurul primariei, acum majoritatea sunt in primarii. :))
Allons enfants de la Patrie/Le jour de gloire est arrivé … je me prépare pour les cours de français
Si dupa aia s-au enervat si si-au luat toti mobile, sa stie exact ora.
@RoseN: La vie en rose…
@RoseN: =)) ti-a prins bine lectia de franceza? 😀
@RoseN: E suficient sa stii “Un hamburger S.V.P. Avec des french fries. Et une Cola.” :))
Francezi? Mon cher, dar unde în poveştile vremurilor se spune ceva despre braşoveni şi steagul alb?
@Dan1: =)) d’alea sa mananci tu, daaa??? Je veux une salade et des légumes frais =))
@boemul: da, am această onoare îndoielnică de a fi din Braşov, de ce?
@Dan1: în secolul al XVIII lea erau generali germani în armata rusă, italieni în cea franceză etc. (Langlet a fost guvernatorul Braşovului prin 1720 şi ceva, nu-mi amintesc exact)
@George Damian: Nu putea un general francez sa se distinga în sânul armatei franceze, avea nevoie de o armata adevarata. :))
@RoseN: Au si salate la MacDonald’s.
Ceri asa: “Une salade S.V.P.” :))
@Dan1: Asta ca sa frotte(r)ze dintr-un foc un belgian (astia sustin ca ei sunt inventatorii cartofilor prajiti) si un francez (mai bine ceri un coca…la cola nu reactioneaza)?…nu ca nu ar fi amuzant sa le urmaresti reactiile
Turnul Alb, Turnul Negru si zidurile intarite ale cetatii foloseau ca sa nu fuga sasii din oras cand venea ziua impozitelor/birului?
Ca romanii traiau respectabil in afara zidurilor, in camp deschis, nu?
@Fratele Andryusha: pai cum crezi ca isi potriveau ora exacta la telefoane?
@Fratele Andryusha: Numai trambitasul avea telefon mobil.:))
@aleksa: românii trăiu între dealuri
Trâmbiţaşul era singurul care avea smartphone, ceilalţi aveau stupidphone…
@Fratele Andryusha: Oare pe smartphone avea si filme din alea cu “perversi” de care povestea Stephanie?
@Cristi: Nu cred, bre, trâmbiţaşul părea om serios. 😀
Scheiul a fost fondat de bulgari, deci nici macar in jurul Brasovului nu erau romani. Sa nu le spuneti la scheieni ca sunt bulgari ca va pierdeti doi dinti din fata, ca cineva pe care eu il cunosc bine. In Steagu si Tractoru sunt moldoveni, in Schei sunt bulgari, unde sunt romanii?