George Damian

Braşovenii au fost un fel de francezi pe meleagurile noastre, au pierdut cam toate războaiele în care s-au băgat fără să îşi asigure spatele. Au înţeles chestia asta foarte repede, încă din 1420, când i-au ocupat turcii şi au târât în robie toată conducerea oraşului. Lecţia asta le-a folosit multă vreme: câteva sute de ani au stat cuminţi şi doar câteva înfrângeri de mică anvergură le-a păstrat vie amintirea faptului că nu sunt făcuţi pentru război.

Cu atât mai ciudate par evenimentele din anul 1688, când în braşoveni s-a umflat o vitejie dospită câteva secole care i-a făcut să pornească împotriva armatei austriece venite să le cucerească oraşul. Bineînţeles, au suferit o glorioasă înfrângere, care le-a adus o ocupaţie de mai multe sute de ani. Restul saşilor transilvăneni şi-au respectat tradiţia supuşeniei şi au fost lăsaţi în pace; braşovenii au beneficiat vreo 50 de ani de prezenţa unui guvernator militar numit de austrieci.

Problema cu sașii era că și atunci când nu puneau mâna pe arme tot reușeau să te scoată din minți – de pildă, îi plictiseau pe guvernatori cu tot felul de cereri de respectare a vechilor privilegii. La un moment dat, guvernator peste nemții noștri a ajuns un general francez, pe nume Langlet. Până la venirea viteazului francez, la Braşov orele fixe erau anunţate de un trâmbiţaş din turnul primăriei. Această frumoasă tradiţie a fost întreruptă de Langlet: sunetul aspru al trompetei braşovene îi deranja papagalul. În zadar i-au cerut sașii să repună în drept frumoasa lor tradiție, francezul nici n-a vrut să audă: papagalul lui era mai important decât papagalii noștri.

P.S. Braşovenii au ajuns destul de repede să îl regrete pe Langlet când în locul lui a venit neamţul Schramm. Ăsta a poruncit ca gunoaiele să fie depozitate în jurul primăriei, sperând probabil să îi sufoce pe plictisitorii funcţionari.