Julius Constantinescu

Acum vreo câțiva ani era la mare modă printre cupluri apelativul alint ”pisi”. De la băieți de bani gata din Dorobanți, bambuiste, beemviști de mâna a doua amatori de șaorma sau prințese de Berceni până la intelectuali abstruși care au o singură certitudine în viață, anume că pe Mahler îl asculți dirijat de Bernstein sau nu-l mai asculți deloc, o gamă largă de cetățeni se folosea de acest nume de alint pentru a-și exprima afecțiunea față de partener. E posibil ca apelativul ”pisi” să fi fost folosit chiar și de vasluieni în momentele lor de tandrețe, adică atunci când nu-și băteau nevestele sau le atingeau doar cu palma – deci mai mult așa, în glumă.

Cum a apărut însă ”pisi” pe post de alint universal? Probabil în urma unui soi de Convenție de la Geneva a relațiilor prin care s-au interzis, ca aducând atingere demnității umane, alinturile de tip Țupi, Broscuță, Ursuleț, Iepuraș sau Gălușcă. Aceste nume de alint nu mai sunt permise astăzi decât în cadrul căsătoriei – acolo nu e nici o problemă, fiindcă omenirea are lucruri mult mai importante de făcut decât să apere cauze pierdute cum ar fi demnitatea bărbaților însurați.

Dacă ați avut pe cineva în ultimii 3-4 ani (mă rog, dat fiind că ați ajuns să citiți până și blogul ăsta, e puțin probabil, dar, totuși, cine știe?), știți deja că ”pisi” e so yesterday, nu se mai folosește între iubiți. A început în schimb să fie folosit pe scară largă de către femei pentru a numi pe oricine, de la prietene apropiate până la amici și colegi de birou – așa, cam cum bănățencele îl folosesc pe ”tu” și ardelencele pe ”tuuu”.

Obiceiul ăsta mă încurcă puțin, fiindcă cei mai buni prieteni ai mei sunt femei, iar de ceva vreme sunt cunoscut sub o paletă de apelative rușinoase ca Pisi sau Miți. Doar sor-mea mă mai numește, cu tandrețe, cu englezescul ”retard”, iar colega și prietena Ina îmi spune, cu afecțiune, ”mă nărodule”. În rest sunt Pisi și Miți.

Abia aștept să treacă moda asta a dulcegăriilor între amici, fiindcă nu știu voi, dar eu știu cum e să ajungi la o terasă aglomerată și o prietenă să fluture mâna pe sus, strigând după tine ”Pisiiii, pisiiiii!”. Și nici măcar nu vorbim despre o prietenă cu beneficii, care ar mai compensa puțin rușinea.

Pe ideea ”fără dulcegării” sunt și smuti-urile și fresh-urile Sloop. Conțin 100% fructe,  nu au zahăr adăugat, conservanți, coloranți, aditivi sau alte mizerii. Sloganul e foarte simpatic: ”100% bunătăți, 0% răutăți”. Practic, fresh-ul e un suc din fructe proaspete, nimic mai mult, iar smuti-ul conține suc, pulpă și fibre din fructe și legume, nimic altceva.

Le găsiți în magazine și cafenele. Iar online, pe sloop.ro sau pe facebook (pe contul SmutiSloop, fiindcă fructele n-au conturi comune de genul ”Cocos și Ananas Popescu”).

Pe pagina de facebook SmutiSloop puteți participa la mai multe concursuri cu premii în sucuri naturale (mi se pare că sincere felicitări n-au). La ultimul dintre ele, de pildă, trebuie să spuneți ce soluții aveți ca să scăpați de zahăr. Eu nu particip la acest concurs (nu fiindcă n-am voie, ci fiindcă sunt prea bun), dar vă spun totuși cum îmi îndulcesc cafeaua: torn un strop de whisky în ea.