Julius Constantinescu

Când eram copil, îmi completam banii de cheltuială buzunărindu-l discret pe tata.

(fac o scurtă pauză pentru a le permite cititorilor oripilați de acest obicei urât, care ar fi preferat de o mie de ori să bălească cu nasul lipit de vitrina cu prăjituri decât să fure vreun bănuț de la ai lui, să părăsească acest text. Și acum, că am rămas toți, să continuăm)

De la mama nu furam niciodată, fiindcă ea știa întotdeauna cu precizie câți bani are și și-ar fi dat imediat seama că lipsește ceva. Tata în schimb, ca orice bărbat, habar n-avea niciodată ce bani are prin buzunare (și oricum, dacă și-ar fi dat seama că-i lipsesc din bani, ar fi presupus că i-a confiscat mama și și-ar fi ținut gura, ca orice bărbat cu scaun la cap).

Îmi amintesc pantalonii lui kaki, militari, cu o dungă roșie subțire, atârnați de gaică în cuierul de la intrare, aliniați ca în rastel. Pe fundul buzunarelor se depunea mereu o grămăjoară fină de tutun, scuturat din țigările fără filtru pe care tata le îndesa peste tot, iar eu și sor-mea cotrobăiam prin buzunare și extrăgeam monedele mici, acoperite de fire de tutun, le ștergeam de pantaloni și apoi le împărțeam frățește. Frățește în sensul că eu, fiind fratele mai mare, luam monedele de 5 și 3 lei, iar sor-mea pe cele de 1 leu, 50 și 25 de bani. De bancnote nu ne atingeam niciodată, riscul ca tata să sesizeze totuși lipsa lor era prea mare.

Chiar dacă n-avea destui bani ca să-i pună la CEC, iar alte bănci nu existau pe atunci, tata plătea practic comisionul de administrare la noi. De-aia n-avea mai mereu nici un ban: salariul îl preda mamei, pentru cheltuielile casei, iar mărunțișul rămas i-l luam noi, copiii. Comunismul umanist te lăsa fără bani mai repede decât capitaliștii veroși și lacomi și caricaturile vremii.

În privința asta l-am moștenit perfect pe tata, nici eu nu știu niciodată câți bani am în buzunar. Mi s-a întâmplat chiar să merg la restaurant și să mănânc și să beau copios, iar la sfârșit să constat cu surprindere că n-am cu ce să plătesc. Partea neplăcută a fost aceea că mâncasem atât de mult, încât n-am mai încăput pe gemulețul de la baie.

De-aia de regulă îmi țin banii – mulți, puțini, câți sunt – la bancă. Am trei carduri, toate la ING (Visa, Mastercard și încă unul pentru euro), și îmi verific soldul pe telefon, prin serviciul de Home’Bank. Am serviciul de alertă prin sms, ca să știu când îmi intră banii (pentru bărbații însurați: e util ca să aflați în timp real când e soția în dispoziție de shopping, poate o puteți opri după prima alertă), iar codul pentru internet banking îl pot obține tot prin sms, în caz că sunt pe undeva și n-am token-ul la mine.

Apropo de verificarea soldului: la ING a fost întotdeauna gratuit, chiar și la bancomat. Există însă bănci care percep comision de interogare a soldului, care mie mi se pare că e ca și cum nevastă-ta ți-ar lua bani doar că te uiți la ea (mă rog, poate nu e chiar cel mai potrivit exemplu, asta chiar se întâmplă în realitate). Nu e mult, dar știți cum se spune: nu banii contează; gestul.

Pentru serviciul de alertă prin sms plătesc parcă 3 lei pe lună și alertele push 1 leu pe luna (dar ce sms-uri frumoase primesc în banii ăștia!), iar mai nou administrarea contului și a cardului, internet banking-ul prin sms si parola și transferul către orice bancă sunt gratuite – toate prin ING Card Complet.

Ce este însă ING Card Complet? Un serviciu pe care ING îl oferă dacă îți aduci salariul la ei sau – cazul meu, freelancer – ai o sumă recurentă de minimum 700 de lei pe lună care îți intră în cont. Imediat ce ai 2 luni consecutive în care ți-au intrat banii ăștia, ING Card Complet cu zero comisioane se activează automat, nu trebuie să faci nimic – eu așa am pățit.

Despre ING Card Complet găsiți toate detaliile aici. Ar mai rămâne de lămurit, deci, o singură chestiune: de unde am eu 700 de lei pe lună, dacă lucrez la Daily Cotcodac? Așa că aș strecura, în sfârșit, și o glumă în textul ăsta: de la voi, normal.

PS: Dacă ajungeți în stația RATB* de la Universitate, la fântâna de la Arhitectură, o să vedeți Leuțul de la ING și o lesă. Trageți de lesă și vedeți ce se întâmplă.

*De unde știu eu ce e în stația de autobuz? De la un prieten cu Peugeot, normal.