Julius

Ca orice blogger serios, fost ziarist la fel de serios, urăsc din suflet evenimentele la care nu se mănâncă și se bea gratis. Din motivul ăsta nici nu mă duc niciodată la ele. Singurul care reușește totuși să mă păcălească să mă duc la tot soiul de evenimente e Lucian Mîndruță. De ce mă duc? Fiindcă mă simt vinovat. Practic, sunt principalul lui hater, jumătate dintre glumele cu Mîndruță care circulă pe internet sunt făcute de mine, așa că ori de câte ori mă duc la un eveniment promovat de el simt că mi-am spălat toate păcatele și pot face iar mișto de el.

Ăsta e contextul general. Săptămâna trecută m-a chemat la lansarea unui program de pregătire pentru interpreții de limbaj mimico-gestual. Vă dați seama că nu puteam să-l refuz, mai ales că m-am gândit cât de util i-ar fi lui Mîndruță să știe limbajul semnelor: în caz că se întoarce în televiziune, asta e practic singura lui șansă să scape de bâlbe.

Programul, inițiat de fundația Light Into Europe, va califica în meseria de lucrător în limbajul mimico-gestual în jur de 700 de femei – lucru cu atât mai necesar cu cât, în momentul de față, în România există peste 30.000 de persoane cu deficiențe de auz și doar 50 de interpreți pentru ei.

Și iată și un fragment dintr-un status de-al meu de pe facebook, interpretat în limbajul mimico-gestual.

”Platoul din faţa Pieţei Chilia Veche e pustiu acum; doar un uşor iz de acru ce se ridică din caldarâmul încins mai aminteşte de grămezile de pepeni de peste vară.

Un taximetrist şi-a tras Loganul mai deoparte, să nu blocheze intrarea la non-stop, i-a deschis toate uşile, să scoată mirosurile de peste zi, şi ascultă radioul.

O fată foarte grasă, sprijinită de vitrina de îngheţată, priveşte melancolică departe. Nu fumează, nu mănâncă îngheţată, nu pare că aşteaptă pe cineva – numai stă, aşa.

Înăuntru, la non-stop, veselie mare: un beţiv încântă pe toată lumea cu vorbele lui de duh. Trage un ultim gât de bere, se şterge cu mâna şi anunţă, cântând: “E cliiiipa-n care / Îmi pun coada pe spinare!” Şi iese în râsetele noastre, acoperit de glorie.

În spatele meu e o fată atât de frumoasă, încât mă prefac că mai am de luat ceva, nu m-am hotărât încă, aşa că îi fac semn să treacă înainte. Pipăi cu mâna prin frigider şi iau o bere la întâmplare, căci ochii îmi rămăseseră lipiţi de fată.
Luna atârnă deasupra cartierului Drumul Taberei ca o bucată de slănină.

PS: Berea cu lămâie e groaznică, dar na, pe-asta am nimerit-o.”

PS: Observați, la minutul 1:51, cum îi spui unei femei că e ”frumoasă” în limbajul mimico-gestual: e același gest pe care noi, cei care auzim, îl folosim ca să spunem că am mințit – ”i-am tras niște bărbi, nene!…”