Postul nu e post destul

Cum am sărbătorit prelungit Dragobetele

Sorana Constantinescu

Era cât pe ce să ratez Dragobetele. Noroc că am prins un concert de muzică populară la bibliotecă (din ăla cu public format din elevi obligaţi de diriginte să vină ca să le bage pe gât cultură şi tradiţie) în cinstea sfântului (?) Dragobete şi am putut reacţiona la timp. Am luat repede telefonul şi i-am trimis un mesaj sugestiv prietenului meu: „Dragobeteeeee” ( mie îmi place să anunţ, să fiu sigură că primesc ceva; de exemplu, anunţ cu 6 luni înainte că se aproprie ziua mea). Apoi am aşteptat să treacă ziua să pot pleca la întâlnirea romantică şi spontantă.

Acum vine partea în care trebuie să spun că noi suntem mai degrabă studenţi (suntem tineri, doamnă). Asta înseamnă că am primit ghiocei în loc de orhidee de import sau ce naiba or fi primit iubitele de corporatişti şi ne pregăteam să mergem să mâncam ceva. Numai că aici am pierdut pentru un moment controlul acţiunii. În vâltoarea romantismului, am zis să intrăm să vedem cum arată o clădire veche recent renovată şi apoi, dacă tot am văzut curtea, să urcăm şi scările să vedem şi… rahat. Am auzit muzica ce avea să prevestească dezastrul financiar, dar nu am mai avut timp să reacţionăm. La etaj era un restaurant şi până să apucăm noi să ne cerem scuze şi să explicăm că ne-am rătăcit căutând o autoservire mai acătării, o doamnă hostesă ne-a condus (ne-a împins cred că e mai corect) la o masă. La o masă aşa mai spre ieşire, ca să nu sticăm decorul. Ne-am luat câte o cafea şi câte o prăjitură din banii din care am fi putut mânca pe săturate de câteva ori la cea mai mişto cantină din oraş; a fost foarte frumos.

Dar alea 40 de minute cât am stat acolo au fost oribile. Ce romantism? Ce relaxare? Bine, acum vă puteţi închipui că am stat ca pe ace gândindu-ne la nota de plată ce avea să vină. Greşit! Eram deja consolaţi cu asta, se mai întâmplă – plus că în 15 intră altă bursă. Dar am stat ca pe spini pentru că aşteptam din minut în minut să vină să ne explice că nu avem ce căuta acolo. Conversaţia nu a semănat cu tradiţionalele dulcegării de întâlniri romantice „Ba eu te iubesc mai mult” şi „Ce frumoasă e luna în seara asta”, ci a fost o serie continuă de „Ţin bine furculiţa?”, „Crezi că toată lumea ştie că nu ne permitem să fim aici?”, „De ce vine aşa de des chelneriţa la noi, crede că o să fugim fără să plătim?” şi multe altele la fel.

De 8 martie ştiu ce mesaj îi trimit: „Au băgat şniţele de pui la cantina studenţească, ne vedem acolo. Mi-am luat singură mărţisor, că am găsit la reducere – îi lipsea aţa roşie.”

Share:

36 comments

  1. mianna 27 February, 2014 at 03:32

    Si iar is prima? Ce fac noptile nedormite din om… Traiti-ar famelia, mogulule, fain scrie surioara! (Deh, daca n-am comentarii la dispozitie, a trebuit sa citesc textu’ , macar ashe, pe diagonala)

  2. delia 27 February, 2014 at 07:06

    băi, frate, în ziua de azi vă învaţă toate prostiile la facultate, numa ce trebe nu.
    în cazuri de genul ăsta se studiază meniul şi se întreabă chelneriţa dacă n-au supă de pinguin, fleică de gnu sau orice altceva ce lipseşte din meniu. se dau ochii peste cap, se strîmbă din nas, se priveşte chelneriţa cu un aer sictirit, gen: bine, mă, am venit şi noi de dragobete să mîncăm ceva ca lumea şi voi n-aveţi decît rahaturi de-astea obişnuite, pfuai, si vă pretindeţi crîşmă de fiţe, păi atunci nici n-are rost să stăm, şi mi-era o pooftă… mersi, pa, şi se pleacă cu eleganţă spre cea mai apropiată covrigărie.

  3. geo 27 February, 2014 at 07:32

    numai la orhidee de import vă e gîndul, domnilor vedeți ca au la Lidl lalele la nouă lei și nouăzeci și nouă de bani șepte fire

  4. Andreea M. 27 February, 2014 at 07:58

    Ati fost la Boema. Jur!

  5. janedoe 27 February, 2014 at 08:10

    Sorana, ești belea, fată! șnițelele de 8 Martie fac toți banii!

  6. Mariana 27 February, 2014 at 08:34

    Fata, ce sa zic, asa iti trebuie, alta data te vei gandi de doua ori inainte sa celebrezi dragostea. :))

    LE: de bucurie ca merge butonul de like mi-am dat singura unul. Rog sa se scada. Ma duc sa imi fac un selfie in baie.

  7. Oana 27 February, 2014 at 08:36

    Sorano, vezi ca Martisorul e de 1 Martie! De 8 poate primesti un alt buchet de ghiocei, te pun in tema 🙂 A fost buna cafeaua la etaj?

  8. Ina_adevărata 27 February, 2014 at 08:39

    Așa cum explică Delia mai sus, există strategii bine puse la punct pentru a ieși din asemenea situații. Dar voi păreți a fi studenți d-ăia tocilari, nu sînteți prea umblați prin lume.
    Julius, tu ce păzești? De ce nu o înveți pe asta mică strategii de supraviețuire în jungla urbană?

  9. Andreea M. 27 February, 2014 at 08:45

    pe scurt, cand vrei sa celebrezi dragostea in Cluj, Oradea, Baia Mare, Zalau si alte locatii senzationale intreaba-ma pe mine, Sorana 😛

  10. Dan1 27 February, 2014 at 08:55

    @Ina_adevărata: N-auzi ca el îi mânca bomboanele si prajiturile când era mica! Ce pretentii poti sa ai si tu! :))

  11. N.A. 27 February, 2014 at 09:24

    Asa, asa, cum zice Delia. Sau pentru avansati, veniti cu musca la pachet (nu gasiti musca va smulgeti un fir de par), o indesati in preparat, chemati chelnerita si incepeti sa faceti scandal.

  12. cruela de vila 27 February, 2014 at 09:34

    Julica, da ce fel de mogul esti tu , de nu poate asta mica sa aiba si ea un Dragobete de fitze? 😀
    sau prestatzia scrisa de azi, tocmai d-acilea s-a nascut? nevoia de a fi platita imparateshte de un mogul adevarat, de famiglie? 😀

  13. ela 27 February, 2014 at 09:49

    Ah ah tineretea decadenta….. Pe vremea mea o plimbare’ n Cismigiu cu o punga de Pufarine oferita regeste de”gagic” era déjà Everestul intilnirilor romantice!:D

  14. vali 27 February, 2014 at 10:24

    @cruella de vila: pai dom’le, cu ce plateasca saracu mogul cina sora-sii daca nu dam pe la donatii deloc?
    crezi ca la restarant aia accepta sincere felicitari ca noi la concursurile cu pisici?

  15. Cms 27 February, 2014 at 10:37

    Eu am ieşit prima oară la un restaurant cu o fată abia la facultate. Am şi întrebat dacă trebuie să plătesc înainte consumaţia. Doamna care ne servea era de vârsta mamei. S-a uitat cu duioşie la noi şi ne-a recomandat un meniu pentru care nu trebuia să rămânem peste noapte acolo, spălând vasele.
    P.S. Foarte politicos butonul ăsta nou de dat like-uri, îmi mulţumeşte după fiecare utilizare.

  16. geo 27 February, 2014 at 10:45

    @Cms da fraier ai mai fost, trebuia să o scoți prin curtea intreprinderi să îi explici că tigaia și suveranitatea ie conceptul ce nu depășește granițele bucătăriei … aveai parte și de sec… =))

  17. geo 27 February, 2014 at 10:49

    cred că, mai nou, se intra la beznălău și pentru cuvinte ca:
    – b.u.c.ă.t.ă.r.i.e.
    – t.i.g.a.i.e
    – s.e.c. (de la vin … nu)

  18. Dan1 27 February, 2014 at 11:00

    @geo: Mai era bre baietii-aia acolosa, toader, Constantin, Marian S.? Sau au ramas la M3bis pe server? >:)

  19. geo 27 February, 2014 at 11:12

    @Dan1: ie unii pe acilea da nu ii știu după nume … nici după mutre cu toate că sunt tare dubioase, unu chiar aduce cu bagabontu’ de Oilvier Martinez ăla 😀

  20. Old John Wheel 27 February, 2014 at 12:45

    Băăă, Julius băăă! Chitră ce eşti tu!!! O sinceră felicitare nu i-ai fi dat sor-tii să aibă şi ea de buzunar, când o scoate iubi al ei la o cină romantică!

  21. Serban 27 February, 2014 at 13:10

    Studenți, studenți, da’ descurcăreți. Văd o clădire veche recent renovată şi gata, ia să vedem noi ce avem noi aici. Dacă tot am văzut curtea, să urcăm şi scările să vedem şi…
    Norocu’ a fost că era o cârciumă de fițe. Putea să fie un proprietar vigilent nu foarte amabil cu cei care îi cotrobăie prin casă tocmai de sfântu’ Dragobete.

  22. RoseN 27 February, 2014 at 13:29

    Hehe… cam asa faceti voinicilor hihihi 😀
    http://www.youtube.com/watch?v=JuyB7NO0EYY

  23. geo 27 February, 2014 at 14:09

    .
    .
    “Dupa un oribil accident rutier, intreaga echipa de fotbal a Romaniei, care se afla intr-un autocar, ajunge in fata portii Raiului.
    – Doamne, zice Sfantul Petru, eu zic sa-i primim pe toti.
    – Eu cred ca glumesti, i-am auzit mereu injurand.
    – Au injurat, Doamne, dar nu au batut pe nimeni.”

  24. Dan1 27 February, 2014 at 14:18

    @geo: Io-l stiam cu Banel; îl întreaba Sfântu Petru: “Banel? Si cum ai nimerit Poarta?”

  25. oreste 27 February, 2014 at 16:42

    daca mai lungesti un pic dragobetele, ai putea sa mananci si miel si oua rosii

  26. Fara mila 27 February, 2014 at 16:51

    Dracii astia de copchii nici n-au auzit de Filantropica lu’ Caranfil, d’apai sa o vada sa invete ceva…La groapa lu’ Barbu va ureaza una tot tanara ca voi.

  27. deaddy 27 February, 2014 at 17:21

    Pe vremea mea era si mai simplu, inca nu adusesera cainii imperialisti sf. Valentin, deci cui ii pasa de Dragobete?

  28. sebra 27 February, 2014 at 19:12

    N-are nici un sens să mai las un comentariu acum, când toate like-urile proaspete au fost luate.

  29. Cristina Ș. 27 February, 2014 at 19:47

    pt Dl IT-ist actual,

    ai putea incerca sa faci o casuta extra numita “like Sebra” sa nu mai fie nevoita sa comenteze, ca ui’ ce zice :))

    Sebra : ei, ce zici?

  30. Cristina Ș. 27 February, 2014 at 19:50

    RE: @ Cristina Ș.

    aaaa, avem si boton de edit, uraaaa!

    LE: si si merge >:D<

  31. sebra 27 February, 2014 at 19:54

    @Cristina,
    Păi?

  32. Liana 27 February, 2014 at 19:55

    Contundenta domnita.Julica,cumpara un set de creioane colorate si cinshpe gume de sters ,cado de 8 Martie,si pune-o la scris.
    Apropos,imi pot da un like singura?Azi am stat cam prost cu autoestima si poate ma ajuta,zic…

  33. Cristina Ș. 27 February, 2014 at 20:11

    Re: Liana, ia unul de la mine, fata, dar sa nu-mi mai furi premiul la mima cu pisici, da?

  34. bogho 27 February, 2014 at 21:33

    si totul a pornit de la o amarata de biblioteca.

  35. Dan1 27 February, 2014 at 21:41

    @Liana: Iti poti! Dar uite si unul de la mine (al doilea, ca primu’ ti-l dete Cristina Ș)! :))

  36. Alt Marian 27 February, 2014 at 21:50

    @Liana: Si ce nu poti sa-ti dai likeuri singura? Ce fata, esti blonda? Daca mâna de autostopist e portocalie poti sa-ti dai, daca e rosie, nu mai poti …. ehei …

Leave a reply