Monica Ionescu

Deschid aplicaţia de pe mobil, să comand un taxi. Sunt într-o stare de serenitate specifică femeilor atunci când trebuie să ajungă la un eveniment: am schimbat 8 rochii, 6 tipuri de fond de ten (bb cream, mousse, solid, lichid, neutru, ivoire), patru perechi de pantofiori, genţi, m-am împiedicat de orice era la îndemână, părul nu-mi mai stă. Sunt, deci, relaxată şi calmă.

Aplicaţia îmi bâzâie, accept taxiul propus, nu mă uit la indicativ şi nici la firmă, văd doar că timpul de sosire e 3 minute (HAIT!!, am uitat să mă dau cu ruj şi parfum!), mă împiedic spre ieşire.

Ies din bloc, în fata scării – un taxi. Mă urc în el şi, când să spun destinaţia, apare un domn nervos care începe să-l apostrofeze pe taximetristul meu. Zgomotul boxelor mă împiedică să aud ce vorbesc, însă reuşesc să înţeleg, în cele din urmă, că nu e taxiul meu, ci al domnului nervos. Mă dau jos, bucuroasă că am scăpat din raiul manelelor (best of 2013-14-15, fără număr) şi, recunoscătoare, mă urc în celălalt taxi.

Aici se ascultă rock. Doamne, cât noroc pe capul meu!!

Plecăm. La jumătate de minut, domnul se întoarce către mine:
– Păi dumneavoastră nu vă uitaţi în ce taxi vă suiţi?, mă bruftuluieşte dânsul.
– Mmmăă scuzaţi, ştiţi, am crez…
– Ce să credeţi, ce să credeţi?! Ziceţi, unde vă duc?
– La Crystal Pallace, murmur ruşinată.

Plecăm, îl văd în retrovizoare, e supărat. Foarte supărat. Tace a reproş. Ieşim de pe alee.
– Mhm, zice, şi unde e asta?
– Păăi, la piaţa de flori, în Rahova, mărunţesc sfios din buze, ca să nu-l mai supăr.
– Mhm. S’teţi sigură? Că io ştiu că nu e acolo, s-a mutat. E în Pipera, aicea.
– Aoleu, da? Eu ştiu că e în Rahova…
– Nu. Nu e. E în Pipera.

Fiindcă mi-e prea ruşine să îl supăr şi mai rău, după ce am făcut-o fiartă cu încurcătură, îi fac o concesie şi îi spun docil:
– Bine, atunci mergem în Pipera şi, dacă nu e acolo, mergem în Rahova.

Tăcere.

Ascult „The Unforgiven”. Domnul taximetrist e tot supărat.
– Mergem în Pipera şi apoi în Rahova? Păi ştiţi că asta înseamnă alţi bani… Pfff, dă dintr-o mână şi din cap a lehamite dureroasă.
– Lăsaţi, nu e nimic, zic, sunt banii mei.
– Hmm!!, zice el.

Îl văd, e un car de nervi. Tace în continuare. Ajungem în Pipera, după ce se consultă cu un “coleg”, prin staţie. Triumfător, cercetează după denumirile ballroom-urilor apărute în fosta întreprindere, la şosea. Niciun Crystal. Întreabă şi un paznic. Nimic. Se uită în ceasurile din bord şi tună:
– Şi-acum??
– Păi, acum, mergem în Rahova, la piaţa de flori, cum v-am spus de la început.
– Mda, face neîncrezător.

Pornim. Pe Magheru vedem că la Universitate sunt proteste, e blocat sensul giratoriu. Pufneşte şi intră pe Dem I. Dobrescu, spre Victoriei. O ţinem înainte. Din staţie se aude dispecera: „Roşia Montană nr. 4, 3 minute. Roşia Montană nr. 4, 6 minute, Roşia Montană nr. 4, cineva?” Niciun răspuns. Or fi toţi la protest, mă gândesc, hi-hi.

În taxi tăcerea e apăsătoare.
– Sper că aveţi mărunt, da?
– Staţi liniştit, zic, ne descurcăm noi.
– Ce să ne descurcăm, ce să ne descurcăm?? şi-aşa… ooffff…

Intrăm, în cele din urmă, în curtea locaţiei cu pricina. Un domn amabil ne întreabă: ce sală? Taximetristul tace. Se uită urât la mine şi aşteaptă un răspuns:
– Sala Roma, ciripesc minuscul.
– Prima la dreapta, a doua pe stânga, petrecere frumoasă!, îmi zâmbeşte el.

Mă dau jos din taxi, după ce îi mulţumesc frumos şi îi dau banii.
– Şi-altă dată să nu mai greşiţi adresa!!, strigă după mine.