Promo

PROMO/ Calmul şi femeile

Mâine dimineaţă, în timp ce cei mai mulţi dintre colegii voştri se vor lamenta că “e luni”, Daily Cotcodac va încerca să vă ajute să priviţi cu optimism viaţa, oferindu-vă sfaturi nepreţuite pentru a face faţă unei situaţii cu care probabil v-aţi confruntat şi week-end-ul ăsta: istericalele nevestei.

Nu rataţi, deci, textul “Calmul şi femeile”. Mâine dimineaţă, doar pe Daily Cotcodac, cel mai bun blog de relaţii.

“Sunt sigur că şi voi cunoaşteţi câţiva papagali de-ăştia care se laudă că, atunci când pe nevestele lor le lovesc istericalele, rezolvă situaţia cu un calm desăvârşit. Eu, personal, cunosc trei astfel de duci de Wellington ai relaţiilor.

Primul e un scriitor în vârstă. Pretinde că, atunci când nevastă-sa se pune pe urlat, îşi ia pălăria şi bastonul şi iese să se plimbe, întorcându-se acasă peste vreo două, trei ore, când s-a calmat femeia. Eu ştiam că femeile, odată rămase singure, au tendinţa să-şi alimenteze singure obsesiile, nicidecum să se calmeze, dar ce ştiu eu, care nu cunosc viaţa atât de bine încât s-o zugrăvesc în cărţi?”

Share:

6 comments

  1. dc 22 September, 2013 at 22:37

    Pai nici n-am apucat sa ne antrenam cu ce inventii au mai facut femeile astea (ne-ai promis un articol pe tema chestiilor astora muieresti) si ne arunci deja in lupta sangeroasa monstrului necunoscut?

  2. Camelia 22 September, 2013 at 23:11

    la mine duminica e luni.. asa ca maine e maaaaarti!

  3. Serban 22 September, 2013 at 23:23

    Eu credeam că-i vineri.

  4. Marian S 22 September, 2013 at 23:34

    Hai să fim serioşi.
    Am eu un progrămel care rezolvă multe, dar nu tot. La unele chestii îmi spune: solution one: NO SOLUTION.
    Este şi cazul nostru. 😀

  5. Belle d”Imagination 23 September, 2013 at 00:01

    Clopote de nuntă?

  6. Liana 23 September, 2013 at 02:41

    @Camelia:

    Nu te lauda,ca nu esti singura :))

Leave a reply