Postul nu e post destul

Calmul şi femeile

Julius Constantinescu

Sunt sigur că şi voi cunoaşteţi câţiva papagali de-ăştia care se laudă că, atunci când pe nevestele lor le lovesc istericalele, rezolvă situaţia cu un calm desăvârşit. Eu, personal, cunosc trei astfel de duci de Wellington ai relaţiilor.

Primul e un scriitor în vârstă. Pretinde că, atunci când nevastă-sa se pune pe urlat, îşi ia pălăria şi bastonul şi iese să se plimbe, întorcându-se acasă peste vreo două, trei ore, când s-a calmat femeia. Eu ştiam că femeile, odată rămase singure, au tendinţa să-şi alimenteze singure obsesiile, nicidecum să se calmeze, dar ce ştiu eu, care nu cunosc viaţa atât de bine încât s-o zugrăvesc în cărţi?

Al doilea e un amic bun de-al meu, inginer. Ăsta jură că el citeşte cât e nevastă-sa isterică. Vă rog să vă imaginaţi scena, hai, puţină atenţie la mine: ea trânteşte demonstrativ vasele în bucătărie, îi reproşează că n-a fost în stare nici acum să schimbe robinetul ăla, ajunge la rate, apoi la faptul că nici măcar nu-şi bagă hainele murdare în coş, apoi la statul cu nasu-n calculator toată seara etc etc, iar el, inginerul, regele intelectualilor, maratonistul lecturii, extrage cu două degete Tractatusul lui Wittgenstein din bibliotecă, se urcă în vârful patului şi, vorba bancului, şi dă-i, şi citeşte…

În fine, ultimul, al treilea, se închide în baie aşa, preţ de o oră, până se calmează doamna. Eu am încercat o singură dată chestia asta, iar atunci am auzit: “Ieşi din baie, că avem de discutat!”, iar peste o vreme n-am auzit nimic, deşi am strigat vreo zece minute: “Dă-mi, te rog, o rolă de hârtie, că asta s-a terminat!”

Toate aceste poveşti, demne de bravul soldat Svejk, au o singură fisură: la femei, calmul afişat de interlocutor are un efect invers decât la bărbat. Cu cât tu eşti mai calm, cu atât nevastă-ta se enervează mai tare, întrucât “eu mă consum ca proasta, iar pe tine te doare-n cot, nu-ţi pasă deloc!” Or, ştim cu toţii ce înseamnă să nu îţi pese.

Nu pot încheia acest nou text tragic fără un mic sfat – căci, în definitiv, dacă nu pe Daily Cotcodac, cel mai bun blog de relaţii, atunci unde aţi putea găsi puţin ajutor? (da, şi la altă femeie, dar despre asta vom vorbi altădată, după ce învăţăm mai întâi cum se părăseşte o femeie lăsându-i impresia că ea te-a părăsit pe tine)

Aşadar, sfatul meu e să reacţionaţi cumva, oricum, numai să reacţionaţi: mimaţi că v-aţi enervat (aşa, ca şi cum chiar v-ar păsa), ridicaţi tonul (stratagemă nepreţuită, îi deturnează atenţia: în loc să continue să vă reproşeze tot felul de lucruri, se va concentra pe “te rog să nu urli la mine!”), daţi din mâini, trântiţi o uşă (fără milă; oricum n-aţi reparat clanţa aia), o farfurie (mă rog, e cam gay, dar nu onoarea trebuie salvată acum), orice. Trebuie să fiţi în permanentă mişcare, pentru că, nu uitaţi, o ţintă mobilă e mai greu de doborât decât una fixă.

Share:

35 comments

  1. ioana 23 September, 2013 at 08:13

    stai sa vezi ce chestii gasesc barbatii de reprosat, daca ploua (dupa ce pleaca el de-acasa), de ce nu i-ai dat umbrela, daca are o intalnire importanta (despre care, normal, nu stiai), de ce nu -ai dat camasa aia buna, daca te duci cu el la o bere cu amicii lui, de ce te-ai dus, nu poti sa ii lasi si lui o seara libera, daca nu te duci, da ce, nu iti place de prietenii lui, si de apoi ce faci tu singura si cu cine esti? si asa mai departe. exista barbati care sunt in stare sa o tina in ritmul asta si 3 ani. stiu de la o prietena de-a mea…

  2. Cristina Ș. 23 September, 2013 at 08:20

    @ioana: :)) tot de la prietena ta stim si noi, celelalte ;)) ..

    P.S. pina nu expira sesiunea de edit: E luuuuuuuuni …. !!!!!!!!!!

  3. Cici 23 September, 2013 at 08:20

    Finalul face toti banii. Imi vine sa intru pe contul de Paypal, zau asa :))

  4. janedoe 23 September, 2013 at 08:21

    si zici ca numai pe Daily Cotcodac, cel mai bun blog de relatii, gasim sfaturi utile?
    acu’ tre’ sa citesc toata arhiva, sau ce?

  5. Cristina Ș. 23 September, 2013 at 08:24

    @janedoe: citeste toata arhiva, dar o sa-ti schimbi parerea despre Julius, o sa realizezi ca nu e asa misogin cum se da pe-aci, e doar un pisoias suparat ca nu-l salveaza si pe el o bunaciune din copac ..

  6. geo 23 September, 2013 at 08:34

    “Eu, personal, cunosc trei astfel de duci de Wellington ai relaţiilor.” … aha, nume nu dai ? … cred că este vorba de:

    1 – Camionagiu
    2 – Camionagiu
    3 – Camionagiu

  7. Dan1 23 September, 2013 at 08:46

    Ma scuzati, decât o mica observatie am sa fac, pentru ca e o greseala facuta de multi: “iar el, inginerul, regele intelectualilor” e gresit! Inginerii nu e intelectuali!
    Ca era si bancul ala cu câinele…

  8. Xanax 23 September, 2013 at 09:02

    “cel mai bun blog de relatii”, da’ sa stim si noi. unde-s CV-urile? 🙂

  9. deaddy 23 September, 2013 at 09:07

    @Dan1: Co’ect, cei cu studii superioare se impart in ingineri si intelectuali; io-s inginer, ca nu mi-a placut cartea.

    Desi n-am citit textul, si eu as pleca din casa cand o apuca, da nu stiu unde-s papucii, umbrela, n-are cine-mi calca un pantalon, ca doamna e ocupata…

  10. N.A. 23 September, 2013 at 09:09

    Ah, guru-ul relatiilor strikes again!! =))

  11. N.A. 23 September, 2013 at 09:10

    In calitate de nevasta, as dori sa confirm teoriile guru-ului. Intr-adevar, cand simt ca il enervez, incep sa ma bucur si sa ma calmez… :))

  12. geo 23 September, 2013 at 09:22

    @N.A.: de preferat, astăzi, să nu comenteze nevestele … de la un prieten știu 😀

  13. N.A. 23 September, 2013 at 09:58

    @geo: Ha! Sa indrazneasca prietenul ala al tau sa sustina asta in fata nevestei! Adica sa iasa de sub pat si sa mai spuna asta inca o data! =))

  14. Tzica 23 September, 2013 at 10:15

    Daca luam in considerare si (in) variabila ByRef soacra As Integer, musai sa fiu de acord cu propensiunea egodistonica sugerata in articol.
    (Manole….ala barbat care a stiut sa puna femeia la locul ei)

  15. Irulan 23 September, 2013 at 10:15

    textu’ asta e fictiune. femeile nu au asa ceva, de-alea, cum le zice… istericale.. apropos, ce-s alea?!

  16. Tzica 23 September, 2013 at 10:19

    ” Man’s timid heart is bursting with the things he must not say,
    For the Woman that God gave him isn’t his to give away;
    But when hunter meets with husbands, each confirms the other’s tale—
    The female of the species is more deadly than the male. ”

    Dom’le….RK s-a inselat…pur si simplu sunt alta specie !!

  17. sebra 23 September, 2013 at 10:28

    Niște cenușă’n cap nu v-ați pune.

  18. Gabitzmic 23 September, 2013 at 10:40

    @Cristina Ș.: Pisi, mai, nu bunaciune 😀

  19. Alt Marian 23 September, 2013 at 10:50

    Un nene batrân, a murit între timp, mi-a spus odata secretul casniciei fericite: o zi pe saptamâna trebuie EL sa faca scandal în casa pe varii motive, apartinând evident vinovatei. Dupa asta se poate delecta cu 6 zile de liniste patriarhala.

  20. oana 23 September, 2013 at 10:51

    uite cum ne păcălește drăgălașul. crede că nu citim 🙂
    http://www.dailycotcodac.ro/2012/07/departe-de-femeia-dezlantuita/

  21. janedoe 23 September, 2013 at 10:55

    sa troleze numai @sebra: ca ea stie!

  22. geo 23 September, 2013 at 11:16

    @Alt Marian: nu merge frațioare, am încercat eu … dacă știi cumva cine a inventat făcălețu’ și polonicu … =))

  23. bogdanic 23 September, 2013 at 11:38

    @oana: Pai, da! E un fel de “Daca doriti sa revedeti…”

  24. Cristi 23 September, 2013 at 11:59

    E clar, Julius are Alheizmer.

  25. Cristi 23 September, 2013 at 12:05

    @Cristi: Alzheimer tâmpitule.

  26. RoseN 23 September, 2013 at 12:06

    hihihi, cum ne mai testeaza Julica atentia si memoria 😀
    dar mna, de la o varsta deja oricum ni se pare totul nou :)) deci eu vreau sa citesc niste texte scrise de 4mall, daca tot se poate 😀

  27. Cristina Ş. 23 September, 2013 at 12:08

    @Gabitzmic: da, da!:)) o pisi!!

    @Alt Marian: si cel putin tot atitea zile fara secs, desi cred ca mentiunea nu e necesara, deoarece e mai mult decit evidenta la unii dintre comentatori ;))

  28. Cristina Ş. 23 September, 2013 at 12:21

    @Cristi: hai, nu te supara, ca sintem mai multi dislexici pe-aci 🙂

  29. Serban 23 September, 2013 at 12:23

    Singura metodă bună este cea a scriitorului. Doar că trebuie să te întorci acasă după vreo douăzeci de ani, cel puțin.

  30. sebra 23 September, 2013 at 12:50

    Domnii ar putea trolla cu tradiționala:
    Să fie isterică numa’ a lui Julius, că el știe cel mai bine cum e să rămâi fără hârtie igienică!

  31. Alt Marian 23 September, 2013 at 17:37

    @Cristina Ș.: No’ vezi, amu pricep si eu ce-i cu atâtea concursuri de mima cu pisici … apropo, au cam disparut sau le-am ratat eu?

  32. Alt Marian 23 September, 2013 at 17:38

    @Cristina Ş.: Era vorba de un nene batrân, probabil ca ori avea o amanta de 20, ori îsi suise lucrurile în pod.

  33. Marian S 23 September, 2013 at 20:28

    Azi avem 3 subiecte, ca am venit tarziu acasa si v-ati facut de cap fara mine. (Apropo, maine schimb si tastatura).

    1. Eu am o metoda mai simpla. Cica exista si o aplicatie de Android, dar eu setez remindere. Practic trebuie sa dispar 4-5 zile la un interval de o luna si s-a rezolvat problema, altminteri nu se manifesta. De unde mi-a venit ideea? Pai de la bancul:

    2. Un mosulica de vreo 80 se casatoreste cu una de 20. Prietenii il iau la misto:
    – Bine, ma, ai avut nevasta de 60, de 50, dar chiar asa, de 20?
    – Bai… cum sa va zic eu. Aia de 60 se vaicareste toata noaptea, vrea un pahar cu apa, vrea medicamente, vrea pe dracu` ghem. Pe cand asta pleaca seara si se intoarce dimineata, iar eu dooooorm asa de linistit!!!

    3. Sotia s-a agitat toata noaptea:
    – Unde o fi barbatul meu acum, unde o fi, ce face el acum, ce-o sa faca toata noaptea… Sotia s-a lamurit abia dimineata, atunci cand a ajuns ea acasa si l-a gasit pe sot dormind linistit.

    Buzdugan si Morar, pe astea nu aveti voie sa le furati, ca sunt bune. Pentru voi o sa postez in alta zi, ok?

  34. Miha 24 September, 2013 at 13:07

    Si e foarte tare atunci cand si tu stii ca vei reactiona cu “niciodata nu-ti pasa”, desi incerci o schema (care rezulta a fi un teatru fara haz!)pentru a-ti demonstra ca tu nu esti ca alte crizate, daaaaa? Oricum, recent, dupa o intamplare adevarata:

    EA: Se pune la somn imbufnata. (a se citi, in liniste!)
    EL: Spune ce ai!
    EA: …
    EL: (aprinde nervos lumina!) NU ne culcam pana nu discutam despre ce ai!

    Beat that! 😛

  35. Alt Marian 26 September, 2013 at 23:10

    Sa revenim la topic: de când sunt femeile calme?

Leave a reply