Postul nu e post destul

Memoriile unui bugetar

Monica Ionescu

Într-o instituţie publică, amploiatul este dator să rezolve lucrări venite pe calea corespondenţei oficiale (număr de înregistrare, rezoluţii etc, etc).

Fiind un angajat nesimţit şi iresponsabil, am comis impoliteţea de a-mi lua tot concediul pe anul ăsta, de la stat, ca să-mi rezolv nişte probleme legate de acte (tot în instituţii de stat) şi ca să pot pleca şi într-o minunată călătorie. Iar statul a binevoit a aproba tot ce am cerut: concediu, acte, călătorie.

M-am întors la serviciu, aşadar, plină de energie şi odihnită, într-o zi de luni, cum îi şade bine unui funcţionar conştiincios, cu gândul numai la ora de plecare. Pe birou s-au adunat în decurs de 20 de minute câteva grămăjoare de hârtii, mape, plicuri, bibliorafturi, adicătelea lucrările la care trebuie să dau un răspuns.

Cu această ocazie, am observat că majoritatea hârţoagelor care purtau rezoluţia „ Monica, URGENT!!!” aveau termen de răspuns cu zile în urmă, când eu încă erau în concediu.

Tot cu această ocazie, am mai observat şi că 90% din hârtiile care mă aveau destinatar presupuneau informaţii care n-au nicio legătură cu munca mea, respectiv: o situaţie cu nr. de km. reţea de apă, nr. de l. e (= locuitori echivalenţi – traducerea pe scurt am obţinut-o cu greu) conectaţi la reţea, număr de l. e care au contracte de salubrizare, cantitatea de apă livrată în mc, cantitatea de apă epurată în mc., nr. km. reţea canalizare, reţelele electrice, reţele de distribuţie a gazelor, etc., etc. Această situaţie este cerută aproape lunar de 4 sau 5 instituţii diferite, care, din cauză că nu au telefon, fax, internet sau măcar un porumbel voiajor, nu pot comunica între ele. În fine. Şi toate aceste informaţii ar fi trebuit predate acum 3-4 zile.

Apoi, orice hârtie pe care există sintagma „fonduri europene” ajunge tot la mine, sub recomandarea „Monica, mă informezi”. Tot urgent, desigur, chit că sunt de luna trecută.

O altă serie de hârtii nu are corespondent în niciunul din serviciile/birourile instituţiei: ori e un cal mort pe câmp şi trebuie făcut ceva, ori un cetăţean reclamă un bec ars pe stâlp sau ca dispărut iarba de pe spaţiul verde. Deci: „ Monica, rog consultare şi informare”.

De asemenea, mai există urgenţele verbale: „Doamna Monicaaaa, s-a stricat xeroxul!” (numărul de telefon pentru „urgente xerox” e lipit, n-o să vă vină să credeţi, chiar pe xerox).

Cât despre hârtiile cu adevărat urgente şi importante, de care chiar trebuie să mă ocup, acelea ori n-au „Monica, rezolvare legală”, ori nu se găsesc, ori s-au pierdut, ori s-au furat…

Vedeţi, de-asta nu merge ţara asta: c-a fost doamna Monica în concediu.

Share:

31 comments

  1. AGI 27 September, 2013 at 08:48

    Doamna Monica sa mai stea si pe acasa, ca in lipsa ei, s-a reapucat Julius de scris texte cu glume. De ce sa ne chinuiasca asa?

  2. dem 27 September, 2013 at 08:51

    Nu se pune punct dupa “km”. 😀

  3. bogho 27 September, 2013 at 08:53

    asa sunt bugetarii. profita de orice ocazie sa se laude cu cat de mult au ei de lucru si nici nu ar trebui sa faca ei asta, dar altcineva la ei in i.stitutie nu se pricepe.

  4. Xanax 27 September, 2013 at 08:54

    data viitoare sa te faci direct primarita. a, si sa-ti angajezi o monica 😀

  5. bogho 27 September, 2013 at 08:56

    hmm. am comentat in tema articolului. scuze, mi-a scapat.

  6. coradob 27 September, 2013 at 09:01

    Doamna Monicaaa, mie mi s-a stricat imprimanta!

  7. Dan1 27 September, 2013 at 09:02

    De ce “Memoriile unui bugetar”? Te-ai angajat între timp la vreo… multinationala, Doamne-iarta-ma! :))

  8. NNA 27 September, 2013 at 09:22

    @coradob: …numarul de telefon este lipit pe imprimanta. :))

  9. NNA 27 September, 2013 at 09:24

    @Dan1: … la DC, o multinationala in devenire. =))

  10. N.A. 27 September, 2013 at 09:24

    Ei, vezi tu, de-aia mamitica mea se fereste sa isi ia concediu prea lung sau a refuzat concediul medical, riscand chestii nasoale de sanatate. Ca cica daca invata aia sa se descurce fara ea si nu mai este indispensabila? :))

  11. N.A. 27 September, 2013 at 09:25

    Si mie mi s-a ars un bec in living, doaaamnaa Monicaaaaa!

  12. geo 27 September, 2013 at 09:38

    Monica Ionescu mâine vreau să mă duc la pescuit, unde îmi recomanzi ? 😀

  13. RoseN 27 September, 2013 at 09:41

    Si ce cauta doamna Monica pe DC cand are ditamai teancul de lucrari de rezolvat? 😀 Ntz-ntz cum fug unii de responsabilitati dom’le :))
    P.S. da’ un textulet cu secsulet nu mai primim? :))

  14. Suminona 27 September, 2013 at 10:07

    Ha , ca sa vezi unde mi cererea de aprobare pentru pista de teste pentru Dacie , 4,37 km ceruti legal …
    Deci aprobam clar? E esential pentru viitorul romaniei …
    Ps. Ignora biletelul cu “te cautam noi daca nu trece” … nu ti-adresat tie …

  15. Tzica 27 September, 2013 at 10:12

    @RoseN: adica:
    -Voi, bărbaţii, sunteţi foarte brutali ! Voi vreţi numai sex ! Noi, fetele, dorim atenţie….
    – Atenţie ! Acuşi o să facem sex !

  16. NNA 27 September, 2013 at 10:17

    @RoseN: Rozico: vrei text cu secsulet sau secsulet cu text, la una din variante pot sa te ajut 😀

  17. RoseN 27 September, 2013 at 10:21

    Vai de mine si de mine ce se alege de lumea asta, zice Tzica bancuri :-O!!!
    @NNA: hai-hai :))

  18. NNA 27 September, 2013 at 10:23

    @RoseN: ai putina rabdare, ce ma zoresti asa!!! =))

  19. monica 27 September, 2013 at 10:50

    @geo: in Delta, domnu’ Geo (da’ sa pleci cu peste de-acasa!):D

  20. geo 27 September, 2013 at 11:02

    @monica: nu se poate în Deltă, am primit aviz negativ la cererea depusă la comandament … aprobare am doar pe o raza de 300 m de casă (carefură, selgroase și alte metroșenii) =))

  21. monica 27 September, 2013 at 11:08

    @geo: perfect, atunci la metro sa fie! ti-l si curata si eviscereaza bine 😉 Pleci doar cu juvelnicul. :))

  22. Dan1 27 September, 2013 at 11:11

    @RoseN: Cu alte cuvinte, vrei sa spui “sa mai scrie si camio”! =))

  23. Ozzy 27 September, 2013 at 11:28

    Să scrie doar bugetarii, că ei au timp

  24. monica 27 September, 2013 at 11:38

    @Ozzy: haa-haa 😀

  25. ela 27 September, 2013 at 12:15

    Monica, tu sigur lucri la Stasbourg la UE !
    😀

  26. boemul 27 September, 2013 at 14:19

    cer o lămurire, ca nebugetar indispensabil ce mă aflu: ce-i ăla concediu?

  27. cado 27 September, 2013 at 17:36

    ‘Do not disturb’ nu functioneaza in concediu… concediu = acumulare de sarcini urgente si bahaos general cand te intorci de la distractie… ca dupa atata deconectare se presupune ca vii fresh, gata de treaba… nu asa era?!

  28. Alt Marian 27 September, 2013 at 19:04

    Vezi, din cauza ta a avut nevoie Ponta de 6 ani pentru doctorat, daca Xeroxul a stat mai mult stricat …. 🙂

  29. Marian S 27 September, 2013 at 19:23

    Vezi, doamna (sau domnisoara??? ca tot nu m-am lamurit) Monica, de-aia se apuca lumea de glume cu substrat. Iaca, a aparut una chiar aici, la cateva minute distanta: Daca interes nu e, nimic nu e. Deci da, asa e.

    PS: Monica, unde naiba mi s-au pitit diacriticele? Rog informare, urgent!!! 😛

  30. Dan1 27 September, 2013 at 19:53

    @boemul: Deci e cumva ca cum te-ai duce la pescuit cu geo si cu alti derb, astaa beţ! Doar ca mai scurt, asea, maxim 1-2 saptamâni! =))

  31. edy 27 September, 2013 at 23:11

    Să-ţi fie ruşine,doamna Monica Ionescu,că din cauza ta nu merge ţara…

Leave a reply