Ovidiu Alexandru Raeţchi

deputat Colegiul 4 Diaspora

• Opt ore pe săptămână

Luni

Programul la Camera Deputaților începe în forţă, la ora 16, în fapt aproape 17 (după o scurtムședință de grup parlamentar, la ora 15).

Muncești intens două ore, în general votând pentru sau împotrivă retrimiterii la comisii a unor legi.

Conduce ședința Valeriu Zgonea, un președinte-amfitrion, cu slăbiciuni pentru prestație scenică: “Votează și domnul Hrebenciuc, care tocmai intră în sală”; “Să salutăm vociferările domnului Cezar Preda”. Mitrea, care îi ține locul tot mai des, e placid, se aprinde doar când un udemerist vorbăreț și plicticos ocupă tribuna și n-o mai lasă decât cu amenințări și vociferări.

La ora 18, cu o precizie nemțească, ședința se termină și în sală mai rămân vreo opt entuziaști – în general debutanți – care, sub conducerea lui Ioan Oltean ori Eduard Helvig, își citesc emoționați interpelările la adresa Guvernului.

Marți

Dacă ești ambițios, poți începe programul la 8.30, cu o declarație politică. Paradisul oratorului aspirant: te sui la tribună și, în fapt, poți să-ți dai cu părerea despre absolut orice. Ai două minute la dispoziție. Formulă-cheie: “Guvernul iresponsabil”; uneori, o topică mai rafinată: “Iresponsabilitatea Guvernului”.

Sală e goală, participă doar vorbitorii, cel mai adesea marginali mânați de sfatul clasic: “E bine să vorbești, dă bine să ai activitate când te caută ăia de la IPP”.

În general, având în vedere ora, cele mai multe declarații politice se depun în scris; nu-i musai să le și citești.

Tot dimineață, de la ora 9.00, îți poți dubla programul cu un Micul dejun de rugăciune. Unde se dezbat probleme religioase și morale. Am întrebat odată un coleg dacă merge și a râs sănătos, din plămâni: putea să jure că glumesc.

De la 10.00 începe programul normal. La 12.00 pauză. La 12.30 începe votul efectiv, moment separat special pentru a da șansa deputaților Puterii să se adune pentru a garanta o majoritate solidă. Acum apar toți, care de pe unde, sala se umple, vin și miniștrii, înghesuindu-se în jurul lui Ponta: care e mai aproape de el pare mai influent – ăsta e principiul.

Votezi pe baza cartelei pe care o introduci în aparatul destinat ție. În principiu, apeși neobosit pe 1 și 4 dacă faci parte din arcul guvernamental (cu 1 îți înregistrezi votul, cu 4 optezi pentru DA).

Opoziția apasă, tot neobosit, 1 și 2, fiind temeinic împotrivă. Totul curge rapid, așa încât auzi adesea câte un rătăcit întrebând impacientat: “Ce votăm?”. “1-4”, îi sărim toți în ajutor. Ritmul în care se votează este atât de ridicat, încât e suficient să primești un telefon pentru a pierde șirul și a vota aiurea: “Nu, nu, trebuia împotrivă, 1-2”, te căinează impacientat colegul. Și uite așa apari în anale în rândul opozanților.

La ora 14.00 votul ia sfârșit. Urmează Comisiile, care sunt, în general, înghesuite tot în ziua de marți.

Rezultatul?

Miercuri și joi urmează “studiul individual”.

Vineri – “activitatea în Colegiu”.

Cu alte cuvinte, dacă sari peste “studiul individual” şi peste “activitatea în Colegiu”, lucrezi efectiv la Parlament: două ore luni, patru ore marţi, două ore în Comisii (în cazul în care faci parte din mai multe şi ai parte de şedinţe consistente).

Total: opt ore pe săptămână.

• Se filmează, nu mai votaţi multiplu!

În stânga mea, o doamnă votează creativ la două cartele. E un sistem nou, optimizat: niciodată cartelele nu sunt introduse simultan în aparate. Întâi votează cu o cartelă, probabil a ei, pe urmă o scoate şi introduce în aparatul de lângă cartela colegului. (Niciodată nu va apărea în poză un vot multiplu, iar la proba video va putea spune că a reintrodus cartela pentru că votul nu fusese înregistrat). În timpul ăsta, în prima lojă de la etaj, din dreapta prezidiului, stau vag disimulaţi în umbră reporterii de la Gândul, care filmează tot în aşteptarea unor noi clienţi pentru serialul “Parlamentarii butoane”.

E o alegere morală grea: reflexul de şcolar solidar e s-o avertizezi pe femeie că e filmată, pare o doamnă serioasă, nevinovată, coruptă probabil de-un coleg învechit în rele. Ce să fac, adică, s-o fluier şi să-i indic din ochi reporterii?

Să-i arunc un cocoloş de hârtie peste mână: SE FILMEAZĂ, NU MAI VOTAŢI MULTIPLU!!!?