Daniel Goace

Trebuie să recunosc că sunt un caz fericit: mă lovesc problemele la dinţi fix înainte de sărbătorile cele mai importante sau înainte să plec în vacanţe mai lungi. Spun că “sunt un caz fericit” pentru că ar fi putut la fel de bine să mă apuce chiar în timpul concediului, pe cine ştie ce coclauri, unde nu am nici semnal la telefon, darămite farmacie sau cabinet stomatologic cu vorbitor de limba română sau măcar de engleză.

Ultima măsea pe care mi-am spart-o a fost într-o vineri seară din cauza unui salam. De-atunci ocolesc mereu prin supermarket raftul cu salam bănăţean. Presupun că mezelul fusese confecţionat într-o perioadă în care reţeta cuprindea şi oase mici sau poate dinţii celor care îl mîncaseră anterior. Asta, sau bănăţenii respectivi aveau vreo poliţă de plătit vreunui client din Bucureşti. În fine… M-am umplut imediat de nervi, primul nerv fiind chiar cel care se iţea prin măseaua secţionată pe diagonală. Aşadar, găseşte tu un medic stomatolog vineri seară, avînd în faţă spectrul unui weekend în care nu lucrează nici un dentist normal, iar în cavitatea bucală o gaură prin care urmau să-mi iasă maţele. Am luat la rînd tot internetul şi pînă la urmă am dat peste un cabinet non-stop cel puţin dubios, la care activa o domnişoară cu aspect interlop, că mi-a fost şi frică să las haina la cuier, înainte să mă aşez pe scaun îmbrăcat. Nu mai zic că acasă, la salam, asociasem foarte inspirat jumătate de căpăţînă întreagă de usturoi, de nu ştiam cine pe cine o să anestezieze primul.

Incisivul mi l-am spart în urmă cu vreo cinci ani, la masă, tot într-un weekend. Eram în vizită la socri, tocmai spuneam binecunoscutul “Foarte bune sarmalele, doamnă! Ca de-obicei! Ce băgaţi în ele?”.

Acum un an jumate, fix pe 31 decembrie, mi s-a umflat -, la viteze mai mari chiar a început să bată puţin – şi molarul de minte din dreapta jos. Din nou în plină vacanţă. Doctoriţa mea stomatolog călărea de nişte zile bune crestele Alpilor francezi. Singurii pe care i-am găsit lucrînd au fost nişte arabi care, după mecle, părea că făcuseră – atenţie, n-am zis “absolviseră”! – Politehnica prin România în urmă cu nişte ani şi acum, dacă tot nu le-a mers Exchange Office-ul sau Shaormeria, s-au hotărît să deschidă un cabinet stomatologic pe lîngă ProTV. Cînd domnul doctor Ahmed (am înlocuit numele din motive evidente; adică e evident că nu mi-l aduc aminte) a apărut îmbrăcat în halatul alb şi cu mască, din reflex am căutat cu mîna prin buzunar şi am tastat în orb “am fst rApit11111”. Cît timp mi-a scos puroiul şi m-a curăţat am stat cu mîna în buzunar, cu degetul pe “Send”.

La ora la care voi citiţi acest text eu voi fi plecat deja într-o binenemeritată vacanţă. Cu o zi înainte de plecare, molarul de minte, cel cîrpit de domnul de la casa de amanet numit mai sus, s-a inflamat din nou, ocupînd teritorii importante în zona urechii şi a amigdalelor. Evident, problema a survenit fix în ziua în care doctoriţa la care mă tratez (am scos aici numele Andreei M. pentru că noi nu facem reclamă mascată – n.red.) mi-a transmis că a ajuns cu bine la un festival de muzică uşoară care se desfăşoară chiar în aceste zile în Portugalia.

Aşadar, am burduşit valiza cu Ketonal Forte şi am printat cîteva expresii uzuale din ţara în care îmi voi petrece următoarele zile de relaxare şi bună dispoziţie:

“Mal di denti”
“Quanto costa l’intervento chirurgico?”
“Quanto e la mancia per l’anestesista?”
“Siamo turisti ungheresi, non siamo romeni!”
“Si, si… Abbiamo i soldi per pagare il dottore!”
“State tranquili perchè non vi rubiamo gli strumenti chirurgici!”