Promo

Exclusiv/ „Jurnal din Parlament”. De vineri, pe Daily Cotcodac

Deputatul Ovidiu Alexandru Raeţchi, fostul nostru coleg de la departamentul „Câtă cultură!”, va publica pe Daily Cotcodac, începând de mâine, un inedit jurnal de parlamentar. De ce spunem inedit? În primul rând, pentru că este promo-ul nostru, doar nu voiaţi să spunem: „Băi, e ceva banal şi plicticos, nici nu merită să intraţi pe site”. Iar în al doilea rând, fiindcă aşa ceva chiar nu s-a mai făcut până acum (bine, ar fi şi destul de greu, abia dacă găseşti o mână de parlamentari care să poată vorbi corect limba română, darămite să o şi scrie; iar ăştia sunt, în general, intelectuali sinecurişti, pe care chiar nu ne-am permite să-i jignim cu propunerea de a scrie gratis).

Veţi afla, de pildă, câte ore pe săptămână munceşte efectiv un parlamentar (sper că nu ne citeşte şi Crin Antonescu – s-ar speria, sunt peste două), cum se răspunde corect la întrebarea „Ce votăm?”, cum pică parlamentarii tineri în capcana reporterilor de televiziune în căutare de material pentru reportaje cu parlamentari tâmpiţi, precum şi alte lucruri mai puţin cunoscute de publicul larg. Dincolo de ceea ce ştiţi deja din presă – lucruri grave, care indignează -, veţi descoperi şi un Parlament vesel, uneori burlesc, desprins parcă din Caragiale.

Prin urmare, vă aşteptăm mâine pe Daily Cotcodac, cu tradiţionalele comentarii „Jos Raeţchi!”, „De-asta nu merge ţara asta, domnule, că vă ţineţi de scris, iar de noi, oamenii de rând, nu vă pasă deloc!”, precum şi „Dar jurnalul lui Remus Cernea de ce nu îl publicaţi, vă este frică?”

Share:

45 comments

  1. Mariana 25 July, 2013 at 07:00

    Putem comenta un “nice” – gen sau trebuie sa fim politicosi?

  2. Radu Vasile 25 July, 2013 at 07:29

    Lasa bre, uite aci documentar mai ceva ca la viasat…
    http://stiri.tvr.ro/romania-optimista-un-tanar-nevazator-premiat-de-americani-pentru-talentul-sau-in-informatica_33075_video.html#view

  3. CID 25 July, 2013 at 07:36

    Da,da,jurnalul lui R.C.,desi e adevarat ca d’aia nu merge deloc tara asta si oricum “jos Raetchi” !
    Ar trebui sa faceti un poll.

  4. Marian S 25 July, 2013 at 07:36

    Acum comentez serios: are curaj omul.

  5. Ina_adevărata 25 July, 2013 at 08:28

    bună ziua domnu deputat vă rog frumos săm aprobaț și mie apartamentu pentru că hoțu de primar mă ținen stradă cu patru copii după mine. Nus ai mei copiii, da îi iau după mine ca să mă pozeze reporterii cu ei în fața primăriei. Vă mulțumesc frumos și anticipat! Trăiască lupta pentru pace!

  6. Dan1 25 July, 2013 at 08:42

    Eu am sa comentez decât “Abstrusule!”
    @Marian S: Da’ unde te trezesti? Cum sa comentezi serios? Ce-i aia? :))

  7. Dan1 25 July, 2013 at 08:43

    @Radu Vasile: Bravo Radule!

  8. Ciprian 25 July, 2013 at 08:56

    Sa scrie bine ca sa nu scrie rau.

  9. geo 25 July, 2013 at 09:28

    dacă scrie în ungurește e și mai bine …

  10. costin 25 July, 2013 at 09:40

    Omul pare citit, educat, umblat. Sigur e parlamentar?
    Sper ca aţi verificat informaţia din cel puţin 3 surse independente. Să nu aflaţi pe urmă că e doar un amărât de profesor de liceu care vrea să câştige un ban în plus.

  11. Cristina Ş. 25 July, 2013 at 09:50

    @costina spus: “Omul pare citit, educat, umblat. Sigur e parlamentar?”

    :)) :)) :))

    @Mariana: cred ca trebuie sa zicem un nice politically correct, sa fim on-topic

    @Dan1: sa-i dam o cafea, sa se trezeasca, parca vorbeste in somn, auzi la el, comentarii serioase!!

  12. RoseN 25 July, 2013 at 09:51

    Aoleu, aveţi grija d’acuma ce scoateţi pe degeţele dragi colegi de…blog, baieţii cu ochii blue vor fi la datorie negresit :))

  13. geo 25 July, 2013 at 09:58

    @RoseN: stai liniștită, după față nu pare parlamentar … cel mult senator

  14. Cristina Ş. 25 July, 2013 at 10:00

    @RoseN: eh, parca pin-acu’ n-au fost la datorie, cu ochii pe blogul asta, baetii aia de care zici tu .. pacat ca nu pentru o cauza nobila

  15. Alex 25 July, 2013 at 10:07

    Ieri am avut ocazia să-l cunosc pe Preafericitul Părinte Daniel și l-am întrebat:
    ”Părinte, ce părere aveți despre politicienii aceștia care profită de oamenii needucați și agonisesc milioane de euro de pe urma naivității lor?”
    ”Niște amatori…” mi-a răspuns zâmbind.

  16. ela 25 July, 2013 at 10:12

    Propun ca d-ul deputat sa citeasca comentariile noastre in direct in sedinta parlamentului ca doar noi sintem vocea plebei:D

  17. Marian S 25 July, 2013 at 10:19

    @Alex: Are you sure?

  18. gutuie 25 July, 2013 at 10:30

    ahm,ahm, ma scuzati dar nu este ceva inedit; daca va mai aduceti aminte de “happy fish” atunci va veti aduce aminte si de miniseria “Din Culisele Parlamentului” ale domnului Horatiu Buzatu. Link aici:
    http://www.horatiubuzatu.ro/index.php?p=happyfish

    Sunt 9 episoade educative si foarte interesante.

    p.s.: e posibil ca linkurile sa nu mearga, il gasiti pe youtube

  19. camionagiu 25 July, 2013 at 10:35

    Îmi pare rău, dar domnul nu este competent în politică, acolo nu te duci să faci fitze cu biblioteci citite. Orice tinichigiu al lui Băsescu îl face arşice.

  20. ela 25 July, 2013 at 10:36

    alo, alo domnu’ temnicer, daca cumva n-ai bagat de seama eu sint cuminte si in plus sufar de reumatism !
    Milostiveste-te …..
    😀

  21. camionagiu 25 July, 2013 at 10:37

    @RoseN: Parcă văd, duduie Rosen, peste vreun an că vin în Cluj şi mi se zice în parcare la mall: dă-i drumul mai repede că uite vine cu jeepanul soţia şefului Securităţii Cluj.

  22. Cristina Ş. 25 July, 2013 at 10:53

    @camionagiu: nuu, nu asa, ci: SOTUL sefului securitatii Cluj ;))

  23. Ana 25 July, 2013 at 10:59

    Astept rubricile “horoscopu’ de azi” si “coltu’ rebusistilor”.

  24. gobblin 25 July, 2013 at 11:10

    Presupun ca articolele le scrie in timpul sedintelor de Parlament …

  25. Dexter 25 July, 2013 at 11:17

    Offtopic: Am tot cautat la chioscuri editia print Daily Cotcodac, dar nu e. Asa ca am inteles: Bistrita e deja in secolul 22, aici apare doar on-line 😀

  26. geo 25 July, 2013 at 12:14

    @camionagiu: sunt de aceiași părere, cu ochelarii ăia are o față de tocilar ceva de speriat, poate ii mergea când agăța gagici la bibliotecă … ceva gel in păr combinați cu o pereche de ochelari de soare made in constanța să ii dea un aer de mafiot și se face milionar

  27. lucius fascius 25 July, 2013 at 12:37

    un deputat care stie sa scrie…hai sa o vedem si pe asta 😛

  28. Serban 25 July, 2013 at 13:31

    Va trebui să răspundă pentru numeroasele incompatibilități care au blocat deja activitatea ANI:
    – citit, educat, umblat și în același timp parlamentar;
    – deține o grădiniță în care copiii sunt primiți fără licitație publică;
    – are IQ, cea mai mare incompatibilitate cu statutul de parlamentar;
    – pe acesta îl declară în mod mincinos în est (IQ-EST) când de fapt este în sud;
    – scrie pe un site dușmănos, de aroganțe, tot soiul de lucruri denigratoare;
    – declară că nu primește bani pentru asta; pe cine încercați să păcăliți, domnule parlamentar?

    Cer ca toate textele trimise de acest individ să fie analizate și aprobate de Curtea Constituțională înainte de a fi publicate.

  29. Serban 25 July, 2013 at 13:34

    @M3bis: Da, bine. “ana­lizate”, dacă insiști.

  30. N.A. 25 July, 2013 at 15:40

    Dar ce schimbare de look pe domnu’ deputat! 😀

  31. Belle d”Imagination 25 July, 2013 at 16:14

    Numa” să vă ţină…
    Parcă mai au fost nişte episoade despre părinţii pustiei care au rămas dezrădăcinate. Episoadele, că părinţii sunt demult moaşte.

  32. Cristina Ş. 25 July, 2013 at 16:24

    @Belle d”Imagination: revin: moaşte are singular?

  33. Alt Marian 25 July, 2013 at 17:00

    @Cristina Ş.: La cum au sfârsit acei martiri, probabil ca nu :):):)

  34. Serban 25 July, 2013 at 17:18

    @Cristina Ş.: Nu trebuie să-ți pui problema asta.
    Spui, pur și simplu, ca toată lumea: “moaștele este…”

  35. Cms 25 July, 2013 at 19:20

    @RoseN: Îi vrei pe băieţii cu ochii blue numai pentru tine?

  36. Belle d”Imagination 25 July, 2013 at 19:32

    @Cristina Ş: Nu, din câte ştiu eu nu are singular

  37. Dan1 25 July, 2013 at 20:06

    M3bis, da’ scoateti bre odata bànála ànáliză dintre cuvintele care te trimit la cànál moderare! :))

  38. RoseN 25 July, 2013 at 20:28

    @Cms: =)) nu pe toti… asa cate unu de prasila =))

  39. deaddy 25 July, 2013 at 20:43

    @Serban: textul e prea lung pt puterea mea de penetrare, asa ca ma iau de comentarii: si furculiţa mea are IQ, cu valoarea 2, e drept, dar are 😛

  40. Serban 25 July, 2013 at 20:50

    @deaddy: Ăsta nu e un text lung. Conservă-ți puterea de penetrare pemtru textele care vor fi de la Raețchi. Citește repede ceva despre Nil Sinaitul, fii pregătit!

  41. deaddy 25 July, 2013 at 20:51

    @Cristina Ş.: Tre sa are: “moş-ta pe gheaţă”

  42. Marian S 25 July, 2013 at 20:56

    @RoseN: @RoseN: Dragă Rose, fii amabilă şi pune diacritice. N-ai? Bine, alege varianta corectă:
    a) aşa câte unu de prăsilă;
    b) aşa câte unu de praşilă.

    Mulţumex.

  43. Marian S 25 July, 2013 at 21:09

    Ştiţi ce mă gândeam eu?
    N-ar fi mai bine să scrie domnul Damian despre parlament şi domnul parlamentar despre istoria şpăgii la români??? 😯

  44. sebra 25 July, 2013 at 23:15

    @Marian S:
    Ar fi reclamație sau denunț. 😉

  45. Alt Marian 26 July, 2013 at 13:34

    @Dan1: Aflu iaca acuma daca si canal e cenzurat ….

Leave a reply