Ozzy

Răzbunarea ”normalilor” a avut loc pe partea de haleală, organizatorii spunându-și probabil, pe bună dreptate, că doar nu trebuie acum să le ducă îmbuibaților de la golden și mâncarea la nas. Așa că, dacă voiai să te delectezi cu tradiționalele delicatese ale bucătăriei românești – mititei, piept de pui la grătar și, în premieră absolută, shaorma ca la mama acasă – era musai să bați drumul de la scenă până înapoi la intrare. Totuși, trebuie să admit că, în general, organizatorii au fost echidistanți, fiecărei categorii lipsindu-i câte ceva: unii n-aveau mâncare, alții ghișee de unde să-și ia jetoane, iar alții wc-uri ecologice. Din fericire, apa de spălat nu a fost obiect de controversă, ea lipsind de peste tot.

Despre cozile la bere am mai vorbit și cu alte ocazii, așa că o să vă liniștesc rapid, spunându-vă că nu s-a schimbat nimic. Timpul petrecut la coadă a variat între 1-2 minute, sâmbătă și duminică pâna pe la 6, și 30-40 de minute, duminică după 6, culminând, ca de obicei, cu tradiționalul ”Lasă, bă, că nu-mi mai e sete”, după ora 8.

Dintre formații, mie mi-au plăcut cel mai mult Trivium și Enslaved. Pentru cine n-a auzit de Enslaved, sunt niște băieți blonzi cu pleata până la fund și barba până la buric care, după cum se manifestă, nu cred că-și fac prea repede prieteni în rândul copiilor. Ce-i drept, nici lor nu pare că le plac prea mult copiii, cel puțin nu la micul dejun. (Da, știu că tocmai am descris 90% din trupele norvegiene, dar așa vă trebuie, dacă vă e lene să căutați pe youtube).

Totuși, judecând după numărul de tricouri inscripționate cu numele formației favorite, îmi pare rău că am ratat recitalul susținut de adevărata trupă vedetă a festivalului: Shelter Security.