Ozzy

După o serie de trei week-end-uri pline de concerte, am reuşit să conturez câteva
caracteristici ale concertelor desfăşurate în România. A nu se înţelege că am
observat aceste caracteristici doar la aceste concerte, le bănuiam mai de mult, dar
acum au devenit evidente.

Fanii din primele rânduri

Pe vremea când eram eu tânăr mergeai la concert cu 10 ore înainte să înceapă, în
ideea că stai cât mai aproape de scenă şi poate ai noroc să te atingă o flegmă a lui
Hetfield sau măcar nişte apă plată aruncată de Ozzy. Acum nici nu ies bine pe scenă
oamenii că ăia din primele rânduri au şi scos telefoanele, camerele foto sau chiar
video (alea care la mine pe bilet scrie întotdeauna că sunt interzise, da’ mă rog,
poate sunt eu mai sărăntoc şi nu-mi permit bilete d-alea bune) şi îi fixează cu ele
non-stop, miza fiind, desigur, cine pune după aia cele mai bune înregistrări pe
Facebook şi Youtube. Presimt că nu e departe momentul când trupele care vor dori să
scoata un dvd cu un anumit concert vor apela pentru asta la participanţi, aceştia
având înregistrări de o calitate net superioară celei pe care o pot obţine
tehnicienii trupelor respective. Bravo bă, cocalarilor, sunteţi exact ca ăia care
stau trei ore la coadă să intre în Capela Sixtină şi când intră, în loc să admire
pereţii, le fac poze şi se uită la ele acasă.

Standurile cu băuturi

Acestea funcţionează după o regulă extrem de clară – numărul lor trebuie să fie
invers proporţional cu:

1. Numărul participanţilor la concert
2. Numărul gradelor de afară.

Astfel, dacă la un concert Lake of Tears cu 2-3.000 de oameni desfăşurat pe ploaie,
la o temperatură de 15-16 grade, ai tot timpul să intri în comă alcoolică (evident,
e doar o figură de stil, nimeni nu poate intra în comă alcoolică de la berea care se
vinde la concerte), la un concert Rolling Stones sau Bon Jovi cu 50-60.000 de oameni
desfăşurat la o temperatură de 35-40 de grade, nimeni nu mai bea bere, deoarece până
îţi vine rândul la coadă eşti atât de deshidratat încât preferi să iei un pahar cu
apă, ca să te mai poţi tine pe picioare şi pentru restul concertului. Şi oricum
nimeni n-are chef să vadă cât e de mişto şi organizarea la toaletele ecologice, care
cu siguranţă funcţionează dupa aceeaşi regulă de mai sus.

Copiii
Când am văzut prima dată nişte plozi atârnând pe umerii părinţilor la concert, mi-a
şi trecut prin minte o întrebare. Nu, nu e vorba de “Cum au intrat ăstia aici, că
pe biletul meu scrie că n-ai voie nici cu copii sub 7 ani, că cică ar fi decibeli
mulţi în zonă şi le dăunează la timpan”. Nu, asta a fost a doua şi, oricum, am
stabilit deja mai sus că eu îmi iau bilete mai proaste. Întrebarea a fost “Ce dracu’
caută ăştia mici aici?”.

Sigur, acum vor sări hipsterii şi vor spune că e foarte
bine, domne, că-i duc la concerte de mici şi le fac educaţie muzicală, să n-ajungă,
Doamne fereşte, manelişti. Numai că eu cred că e exact pe dos: copilul va fi
impresionat negativ de zgomotul şi agitaţia excesive şi peste ani îşi va întreba
părinţii: “auzi, cum se numea trupa aia la care m-aţi dus pe mine când eram mic, de
mi-au ţiuit urechile o săptămână?”. “Judas Priest, tati”. “Aha, şi ce gen muzical
cântă ei?”. ” Heavy metal, scumpul mamei”. “Bun”, va gândi copilul, “e cazul să mă
îndrept către alte genuri, colegii la şcoală vorbesc de ceva super, numit manele”.
Aşa că, dacă vreţi să nu vă iasă copilul manelist, trebuie să-l duceţi la un concert
de manele. Dar şi mai bine e să-l lăsaţi acasă să-şi facă somnicul.

Comercianţii din zonă

Aici mă refer la magazinele de cartier, terase, cârciumi care n-au nicio legătură cu
concertul în sine în afară de aceea că sunt situate exact pe traseele pe care vor
migra, după concert, participanţii (aşa cum se ştie, RATB şi Metrorex îşi retrag
preventiv mijloacele de transport, iar taximetriştii se feresc de zonă ca dracu’ de
tămâie, aşa că toată lumea merge pe jos). Deşi nu participă la concert, patronii
acestora cunosc foarte bine regula standurilor cu băuturi enunţată mai sus, aşa că
acţionează în consecinţă: la toate concertele cu multă lume şi căldură mare îşi
închid magazinele(cârciumile) chiar şi înainte de ora obişnuită, că dacă ies ăia
morţi de sete şi vin de ne consumă toată marfa, ce facem, ne apucăm să comandăm
alta??

Există totuşi şi excepţii, şi este plăcerea mea să-l nominalizez pe patronul
shaormeriei Chicken Staff de pe 13 Septembrie, chiar vis-a-vis de Marriott, care
avea deschis aseară după concertul Bon Jovi. Ba chiar servea şi apă-suc-bere, cu
condiţia să iei şi ceva de mâncare, pe motiv că “nu prea mai am apă minerală şi
plată şi, dacă o vând fără mâncare, nu-mi mai rămâne pentru cei care comandă
mâncare”. I-am răspuns că, deşi sunt conştient că apa e băutura ideală pentru a
însoţi shaormele şi aripioarele picante, insist totuşi să facă o excepţie, mai ales
că am aflat de regula asta după ce am stat la coadă un sfert de oră. A cedat,
într-un final, şi mi-a oferit oftând amarnic două beri la 0.33, o apă minerală şi un
sprite, nu, nu gratis, cum probabil v-aţi fi aşteptat, ci contra sumei de 20 de lei,
cum ar fi – o nimica toată, avea dreptate omul să pună condiţii. Ce-i drept, nu ştiu
dacă într-adevăr atât făceau sau mi-a inclus în preţ şi o jumătate din shaorma pe
care n-am vrut s-o comand.