Postul nu e post destul

Viaţa ca un spam

Daniela

Nu mă plicitisesc cât e ziua de lungă. Uite, numai dacă mă apuc să-mi citesc toate spamurile şi gata, mă simt în miezul tuturor întâmplărilor planetare, persoana cea mai căutată de pe Pământ.

Admir foarte mult perseverenţa Comunităţii Tigaia Magică, care îmi trimite mereu oferta de a deveni un master chef fără pereche, dar şi fără fum în bucătărie. Eu mă încăpăţânez să rămân la oalele şi ulcele mele moştenite de la mama, bunica şi mătuşile unei surori a unchiului meu dinspre soţ.

Şi ce dacă nu sunt bărbat, lasă să primesc mereu invitaţia de mărire a penisului şi de performare excelentă cu Viagra! Dacă nu, am de ales între cele peste 1000 de modele de e-ciorapi! Bănuiesc că trebuie să-i port numai când scriu şi comentez pe Daily Cotcodac sau când stau pe facebook – doar sunt e-ciorapi, nu?

Deodată, tresar plăcut surprinsă: Daniela, îmi spune prietenos o firmă de mobilă la comandă, acum ai de unde alege să îţi mobilezi casa visurilor! Stai, frate, că n-am decât visurile deocamdată, unde să pun mobila? Dar el nu şi nu, analizează-ne oferta, Daniela! Bine, mai încolo, zic, şi dau peste un alt mesaj.

De data este promiţător: Este foarte important sa ai de unde alege atunci când vine vorba despre lenjerie, mi se zice. Cred şi eu! – dar nu mă las ofertată, mi-a luat ochii alt spam: Produse în premieră în România: sosuri, ciuperci şi alte chinezării la borcane şi cutii, pe care sunt rugată să le comand telefonic, fără să am posibilitatea să le ştiu dinainte gustul, evident. Nu prea mi-a lăsat gura apă, recunosc.

Nişte experţi în comunicare, HR şi alte simandicoşenii de-astea mă învaţă unde să fac training&teambuilding cu eventuala echipă pe care o conduc şi pe care n-aş şti cum s-o motivez modern. Oare nu cercetează şi ei un pic înainte să jignească oamenii aşa? Şi îi suspectez că s-au vorbit cu cei de la ejobs care anunţă un apropiat târg în domeniu. Văd că în schimb s-au mai rărit minunatele oferte dinspre lumea videochatului la care au considerat destui angajatori pentru multă vreme că m-aş potrivi de minune.

Dar de o replică identică a unui ceas Rollex, ce zici, Daniela? Cred că nu mi-a venit ceasul pentru aşa ceva…

Până la urmă cred că mă hotărăsc să merg la un curs de supravieţuire. O să cunosc lume nouă, o să-mi îmbunătăţesc condiţia fizică şi psihică şi o să învăţ să nu mai depind de confortul civilizaţiei. De când aştept să descopăr focul având la îndemână numai un amnar şi trei fire de iarbă din pădure. În plus, dacă vine sfârşitul lumii, o să fiu pregătită pentru perioada aia grea de dinainte. Iar dacă nu vine, tot am de câştigat: n-o să mai depind atâta de bărbatul meu care acum face totul prin casă…

Share:

41 comments

  1. sebra 2 April, 2013 at 13:28

    De la Eurocor nimic, nimic?? Aa, păi degeaba mai deschizi mail-ul precum și degeaba te dezabonezi de la ei.

  2. Dan1 2 April, 2013 at 13:33

    Ar mai fi alea cu “tranzactioneaza Forex” care ma exaspereaza pe mine; pur si simplu nu vreau sa câstig atâta amar de banet atât de repede si investind atât de putin. 🙁

  3. boemul 2 April, 2013 at 13:48

    adică tu nu câştigi la nicio loterie fără să participi? nu te caută nici moştenitori de prinţi africani sau şeici? sunt dezamăgit 🙂

  4. sebra 2 April, 2013 at 13:56

    Nu pot să cred că spam-urile de la Forex sunt tot atât de dese și nesuferite ca alea de la Eurocor, altfel nu-mi explic de ce @Dan1 are tot atâtea like-uri ca și mine.

  5. Dan1 2 April, 2013 at 14:00

    @sebra: Pai eu n-am primit de-alea de care zici, nici nu stiu ce-i aia Eurocor! Stiam eu ca sunt discriminat de spammeri! 🙁

  6. sebra 2 April, 2013 at 14:04

    @Dan1:
    Bine! Tu fă avere cu Forex că eu îmi iau ce diplomă vreau cu Eurocor! :))

  7. geo 2 April, 2013 at 14:11

    @boemul: lasă bre șeicii să meargă la forex … vezi că sâmbăta e ultima zi înainte de prohibiție și … mă lasă și nevasta =))

    ps: te bagi ?

  8. Dan1 2 April, 2013 at 14:16

    @geo: Daca nu vrea boemul, vezi ca poate vrea Monica Ionescu! :))

  9. Mihaela 2 April, 2013 at 14:16

    Cea mai tare este sa inveti engleza, sau orice alta limba straina, nu conteaza, in 21 de zile. Mai sa-i crezi daca n-ar avea si niscaiva greseli de ortografie prin reclama. Recunosc, si eu sunt la fel de rea cand se pune problema de spam. Cu toate astea, al de face mai toate lucrurile din casa m-a mai si invatat cum sa fac in asa fel incat sa nu mai mai plictiseasca deloc spam-urile si sa nu mai fiu deloc curioasa sa le deschid odata ce-ajung ele direct la gunoi…

  10. RoseN 2 April, 2013 at 14:21

    Eeeeh, deci voi sunteti oamini de afaceri, alea alea…pai mie doar vor sa-mi vanda papucei, rochite si vacante =)) de ce oare!

  11. Dan1 2 April, 2013 at 14:22

    @RoseN: Zmeura nuuu? :))

  12. Cristi 2 April, 2013 at 14:35

    @Dan1: Alea intra in inbox nu in spam. :))

  13. Xanax 2 April, 2013 at 14:37

    mie imi apar multe cu “date single women”. la o adica mesajul e destul de constructiv, nu? :))

  14. geo 2 April, 2013 at 14:45

    @Dan1: și … noi ce mai prindem dacă e Monica Ionescu pe balta ? =)) =)) =))

  15. RoseN 2 April, 2013 at 14:45

    @Xanax: vai taci, recent am primit, de DOUA ori chiar, email de pe un site de asta de dating… pentru seniori :(( aaaaa :((

  16. Xanax 2 April, 2013 at 15:05

    @RoseN:
    macar erau single? 😛

  17. RoseN 2 April, 2013 at 15:40

    @Xanax: :-L probabil vaduvi!!!

  18. Camelia 2 April, 2013 at 15:41

    @Xanax: ca in banc: ei spun ca au 90 si de fapt au doar 60 😛

  19. Camelia 2 April, 2013 at 15:43

    Sa inteleg ca s-au potolit avocatii nigerieni cu milioanele de dolari?

  20. M3bis 2 April, 2013 at 15:47

    -M-am săturat să tot primesc email-uri cu mărirea penisului!
    -Lasă, mă, că toată lumea primeşte.
    -Da, dar mie mi le trimite nevastă-mea!

  21. Serban 2 April, 2013 at 16:25

    @M3bis: Linişteşte-te, toată lumea primeşte.

  22. Mariana 2 April, 2013 at 16:31

    “bărbatul meu care acum face totul prin casă”… Daniela, adica atata articol ca sa il laudam pe Camio? 😛

  23. Dan1 2 April, 2013 at 16:37

    @M3bis: E banc? Sau dialog real? =))

  24. geo 2 April, 2013 at 16:40

    @Dan1: =)) =))

  25. Dan1 2 April, 2013 at 16:47

    @geo: Am întrebat pentru ca, daca e banc, cred ca trebuia pus în ghilimele! Nuuu… ce credeai tu! :))

  26. Daniela 2 April, 2013 at 16:52

    Nu e banc: am primit azi cateva zeci de spamuri de la diferite adrese care spuneau Nu omoara sau Nu ucid, si se adresau cu “Stimati primarul Constantinescu”…

  27. Xanax 2 April, 2013 at 16:55

    pai, sa traiasca dom’ primar! :))

  28. bogho 2 April, 2013 at 17:41

    De asta am eu in inbox-ul de la gmail peste 2000 de mailuri necitite, iar in folderul ala spam iarasi cateva mii. Mai dau din cand in cand “mark folder as read”, dar se face repede la loc

  29. Catpig 2 April, 2013 at 18:45

    @M3bis: linisteste-te, toata lumea are nevasta.

  30. RoseN 2 April, 2013 at 18:49

    @Catpig: Ntz – eu n-am =))

  31. Cristina Ș. 2 April, 2013 at 19:26

    @Catpig: nici eu :)) :))

  32. bogho 2 April, 2013 at 19:32

    @Cristina Ș.: @RoseN: lasa, ca voi sunteti alea de trimiteti mailuri din alea

    In zilele astea, un spam bun trebuie sa contina cuvantele “poze cu pisici” in titlu

  33. Lepka 2 April, 2013 at 19:47

    @Dan1: apropo de Forex. Au pus mana si pe nr meu de telefon, m-am distrat extraordinar cu ei…

    Prima oara i-am explicat ca sunt foarte bogat si nu ma interseaza gainarii de astea de catvea mii de euro, sa vina cu o oferta serioasa.

    A revenit peste cateva minute; am adoptat un discurs a la Giovani Becali ” Nu ma mai deranja, saracule, pentru sume de astea de mii si zeci de mii de euro ca astept telefoane importante care-mi inmultesc milioanele de euro din conturi. Baga-ti tu salariul in Forex ca eu nu ma joc cu nimicuri”

    Culmea, m-a sunat dupa aia unu care s-a prezentat ca fiind seful aluia dinainte. I-am explicat ca sunt ascet buddhist si inafara de un bol de orez pe zi si pace sufleteasca altceva nu-mi trebuie pe lumea asta, iar singurele bogatii care ma intereseaza sunt cele spirituale…

    Nu m-au mai sunat. Cred ca sunt in spam la ei sau ceva =))

  34. camionagiu 2 April, 2013 at 19:57

    @Lepka: ma, esti o mina de aur, asta mergea ca text, sa ne mai degrevezi de munca la DC. Foarte misto 🙂

  35. Mariana 2 April, 2013 at 20:03

    @Lepka: Acu’ vreo 3 zile m-a sunat una pe telefonul de servici sa ma intrebe daca stiu “x” produs. Cum se auzea execrabil si am zis ca apelul o avea totusi legatura cu job-ul, am tot insistat pana cand mi-a spus ca “x” e un supliment alimentar. M-am enervat un pic si am intrebat-o de unde are numarul si cum isi permite sa ma deranjeze (eh, nu ca-s importanta? :)) ), la care ea, indignata: “cum, doamna, dar chiar deloc nu va intereseaza sanatatea dumneavoastra?!”. M-a busit rasul si i-am inchis. 😀

  36. Savantu' 2 April, 2013 at 21:09

    He, he, mie imi scriu vaduve de fosti ministri nigerieni (intre timp sinucisi), care nu stiu cum sa sifoneze spaga, si-mi cer detaliile contului bancar din UK.

  37. Elena 2 April, 2013 at 21:10

    @sebra: Gramezi de la Eurocor si Forexul ar cam trebui sa devina viata mea, la cat de bine informata sunt! 🙂

  38. Dan1 2 April, 2013 at 21:42

    @Lepka: Trebuia sa le dai numarul camionagiului, ca el nu e mofturos la bani! =))

  39. Lepka 2 April, 2013 at 23:02

    @camionagiu: foarte bun si comentul tau, Camio. Like :))

  40. Camelia 3 April, 2013 at 15:01

    Eu m-am certat definitiv cu o anumita banca… mi-au trimis in newsletter care incepea cu Draga DOMNULE Camelia C…… ce perdaf le-am tras la telefon :))

  41. gemacus 4 April, 2013 at 15:38

    Fericitilor …
    Eu cu spam-ul am rezolvat relativ usor datorita Gmail care are filtre anti-spam f bune. Mai scapa 2-3/zi dar grosul se duce la locul lui direct.

    Cu telefonul in schimb am probleme majore: zilnic 20 oferte forex, 10-20 actiuni bursa, 20-30 pentru asigurari, 10-20 pentru investitii.

    Mai nou au inceput si SMS-urile.

    Am in contacte urmatoarele persoane: NU !!!!, NU1 !!!!, NU2 !!!!, NU3 !!! cu cate 40-50 numere de telefon fiecare. 🙁

Leave a reply