Monica Ionescu

După ce mi-am însuşit cu râvnă noţiunile despre pescuitul corect, iubitul meu s-a gândit că este vremea să îmi acorde papal oportunitatea de a-l secunda la o nouă partidă. De această dată, numai noi doi, nu ca prima oară, când trebuia să meargă cu băieţii.

Fiind atât de fericită pentru această şansă nesperată de a-mi demonstra recunoştinţa şi preceptele acumulate, i-am cerut permisiunea să mă lase să mă ocup eu de toate pregătirile. Am început de vineri, de la prânz. Am gătit sandwich-uri şi le-am pus la frigider, să fie proaspete, am făcut o mămăligă deasă cu arome şi şofran la pliculeţ, am spălat toate găleţile, căzănelele, caserolele pentru momeli, cutiile şi cutioarele pentru instrumentarul necesar prinderii peştilor, lădiţele de plastic albastru pentru amestecarea ingredientelor pentru nadă, juvelnicele (remarcaţi pluralul: juvelnice! Aveam şi eu unul, nu ca prima dată!), minciogul (lasă, ca unul e suficient, măcar să prinzi tu o roşioară!), am lustruit undiţele, de lansete nu am avut voie să mă apropii, că aveau nişte mulinete proaspete, Shimano, băţul meu de trestie a fost înlocuit cu o vărguţă de 7, din fibră, cu tot cu linie; totul strălucea, vibra de nerăbdare şi aştepta magia zorilor de zi. Mai ales eu.

Am plecat pregătiţi şi cu speranţa că vom avea, la un moment dat, bani suficienţi să ne cumpărăm un camion, să avem cu ce transporta ustensilele de pescuit şi peştele prins de Iubitu’, la întoarcere.

Ne-am oprit, fireşte, la momeli şi nade. Ne-am cumpărat cele necesare, plus încă o mămăligă, să fie. Mi-a venit şi haioasa idee să luăm nişte gheaţă la pungi, de la benzinărie, pentru uischi, că se prefigura o căldură leşioasă, de iulie, şi, am adăugat mai mult în gând, ca să avem în ce să ţinem peştele în lada frigorifică, să nu se strice. Remarca aceasta mormăită a mea l-a intrigat puţin pe soţul meu care, rânjind a superioritate, a spus: Ho, nu mă mai bate la cap, încontinuu vorbeşti! Nu te mai opreşti? Oricum, tu nu pescuieşti, te distrezi!

Am ajuns pe balta recomandată de “băieţi” la fix. Nici nu apusese luna şi eram acolo! Am descoperit cu această ocazie ca în bezna aia ne era greu să ne dăm seama pe unde ar trebui să coborâm spre barcagiu, supriza cea mare constând în faptul că urma să fim lăsaţi pe o insulă. Am reuşit, totuşi, să ne descurcăm şi, după vreo 3 drumuri cu barca, o bere pentru băiat şi 5 lei pentru deranj, ne-am văzut cu toate angaralele pe insulă.

Noi doi, o insulă, apa aburindă şi zâmbetul ştirb al omului din lună. Era perfect !!!

Am desfăşurat artileria, mi-am montat cuminte scaunul la 100 de kilometri de el, am furat trei râme, câţiva viermuşi şi nişte porumb dulce, proaspăt, nu la conservă, i-am urat, corespunzător, fir întins (mare bucurie i-am făcut), am tăcut încontinuu, am aruncat nişte şrot pe post de nada şi am lansat vărguţa lucitoare în baltă.

În timpul ăsta, iubitu’ încă îşi mai monta rodpodul, lansetele, senzorii, pregătea liniile pentru cele patru beţe, aşeza caserole, lădiţe, găleţi, vantura nada, în fine… operaţiunile necesare, dar niciodată suficiente, pentru un pescar profesionist, nu ca mine, care mă distram!

Explodase deja un soare hain şi el încă nu pusese un băţ în baltă. Obosit, s-a aşezat pe scăunel şi şi-a pus un uschişor, de reveneală. Nu dă o duşcă peste cap şi începe o ploaie cu fulgere, tunete şi mii de blesteme! Ne-am refugiat într-o căbănuţă a barcagiilor, unde iubitu’, obosit, a simţit nevoia să se ghemuiască pe sacul de dormit şi a aţipit, după ce l-am acoperit cu geacă, puloverul meu, o păturică şi nişte rogojini găsite pe acolo. În timpul ăsta m-am gândit să nu stau degeaba, aşa că am descoperit un dulap de tablă în care am scotocit şi am găsit nişte cizme de cauciuc de uriaş, nişte pantaloni şi o pelerină de camuflaj, tot cauciucate şi o şapcă asemenea. Am ieşit şi m-am dus la locul meu. M-a plouat până în măduva oaselor, dar eu am înfrânt! După aproape o oră de ploaie, iese şi Bubi al meu din coşmelie, odată cu soarele. Se opreşte tornada, mă opresc şi eu. El se uită în zare, în dreapta, în stânga, către mine, înapoi spre dreapta lui, iar către mine şi strigă: “nu vă supăraţi, nu vă supăraţi” !? Clenfăind cizmoaiele prin noroi, încercam să ajung la el, şapca îmi cădea pe ochi, hainele îmi erau cu 10 numere mai mari, aşa că mă înfiinţez că o mumie desfăşurată din bandaje în faţa lui şi zic: Ce-i, bubulică?. Îîîîu, IUBITAA??? Îi explic că da, eu sunt, şi îl invit la scaunul meu, să îi arăt ceva. Tresăltam, se fripsese pipota în mine, eram roşie şi plouată, dar mândră toată.

Mai cu câr, mai cu mâr, vine. Ȋn juvelnic, 4 crapi la un kil, un kil jumate, fonfãiau porceşte aerul torid.

– Iubitaaaaaa!!! Iar plătim pentru doi???????

A durat un sfert de orã sa-l convingem pe domnu’ cu taxa ca eu nu pescuiesc, doar mă distrez…