Rubrica de fashion. Azi: la medic.
Ina_adevărata
Tura de după-amiază se pregătește de începerea programului, nu mai am mult de așteptat. Pacienții se înghesuie deja pe coridorul policlinicii, pe lîngă pereții acoperiți de aceeași vopsea crăpată, crem-murdar, pe care mi-o amintesc din copilărie. Privesc cu superioritate la oamenii îngrămădiți pe canapelele din vinilin jegos, care-și aruncă unii altora priviri suspicioase. Sînt norocoasă: am bonul de ordine numărul unu! De data asta, am tras biletul cîștigător pe care mi-l doream în copilărie, cînd îi uram pe toți cei care intrau cu tupeu înaintea mea („numai să întreb ceva” ) și ieșeau peste o jumătate de oră zîmbind – „vă mulțumesc, domnu’ doctor” – și fluturînd victorioși o rețetă.
O blondină rotofeie, tunsă scurt, cu pantaloni albi mulați pe rotunjimi și tricou negru (mulat și el, dar pe alte rotunjimi) se strecură printre noi; dispăru brusc pe ușa cabinetului în fața căruia căruia așteptam. Apucai să citesc inscripția roșie de pe tricou: “Death Sentence”.
E tot pe pile, ca pe vremuri!, mă enervai, strîngînd în mînă biletul cu „Numărul Unu”. Adică, pentru noi, chipurile, încă nu a început programul, iar asta se bagă în față cu atîta nesimțire?! Și tricoul – auzi, „Death Sentence” – foarte inspirată ținută de spital, ce să zic! Cum ar fi să poarte și medicii așa ceva? Să intri în cabinet și să găsești acolo asistente cu satîre însîngerate și pacienți tranșați, să fii sigur că nu mai ieși viu de acolo!
Ușa cabinetului se deschise, întrerupîndu-mi atît de interesantul exercițiu de imaginație. Răsuflai ușurată cînd în pragul ușii apăru o blondă calmă, drăguță, îmbrăcată cu halat alb.
– Cine e primul?
Eu! Dați-vă la o parte, sînt primaaaa!
Brusc, mi se înmuiară picioarele: în blonda cu halat alb o recunoscui pe „Death Sentence”. Vocea ei îmi păru dintr-o dată amenințătoare cînd zise:
– Poftiți înăuntru!
Vezi, măi Ina, ce face halatul din om? Paranoico! 😛
Auuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu =))=)))
P.S. Ai mai poftit inauntru sau ai dat bir cu fugitii? :)):)))
ce cabinet e?
Auzi, tu ai fost cumva la consultatie la cabinetul doamnei Metalista?
Urmarea dialogului:
– “Poftiţi inăuntru…. Doriţi o ţigare?”
– “????”
– “Condamnaţii la moarte au dreptul la o ultimă ţigare” >:)
„Death Sentence” e vreo formatie rock? Sau era o deviza? :))
Parcă văd moacele satisfăcute ale celor înghesuiţi pe canapelele din vinilin jegos: “A vrut ea prima, na!” =))
Propun o intrare separată pentru medici, pe fereastra cabinetului, ca să nu mai streseze suplimentar pacienţii aflaţi la rând! 😀
@Cms: Asta, în calitate de doctor si de rocker propui, nu? =))
@Cms: Eu nu sunt de acord!
Ca mie imi place sa-i vad pe doctori si imbracati “civil”, si in halat si chiar neimbracati deloc!:D:D
Hihihi, ca-n bancul cu iepurasul? Stiu ca-l stiti toti, da’ tot il zic, e prea on topic.
Se deschide magazin nou in padure. Animalele formeaza o coada lunga. Vine si iepurasul in fuga, incearca sa se bage in fata. Il iau toti in suturi, il arunca intr-un tufis. Iar incearca, iar este luat la bataie, injurat, tavalit, aruncat intr-un tufis. Mai incearca o data, si-o ia si mai rau, aruncat din nou si mai departe. Iese nervos din boschete, se scutura si zice: “Sa-mi bag picioarele, o data daca mai faceti asa, nu mai deschid nici un magazin!”
@ErRon: Eh! Ce să mai zic… deocamdată, pe Daily Cotcodac, singurii curajoşi în privinţa celei de-a treia dorinţe sunt IT-iştii… 😛
E un film, m-am interesat dupa aia. M-a luat cu nervii cind am vazut pe afise scrisul ala rosu, cu exact aceleasi caractere, imitind asaaa, ceva scrijelit cu singe. Sint sigura ca e un film foarte misto si ca are o coloana sonora pe masura, probabil ne va pune Jul fragmente pe DC.
Nu m-ai convins cu denumirea imprimata pe exterior. Data viitoare, pune-o la pamant cu fata in jos, intoarce-i gulerul la ceafa si citeste eticheta de firma, ca sa vad ce gusturi are.
@Lecterita:
Stiu citiva doctori pe care i-as fi pus cu fata in jos, cind eram mai tinara. Acum, cu ajutorul lui D-zeu, mi-au trecut gindurile astea pacatoase, Doamne iarta-ma!
dar doctorite- nu, nu am fost interesata niciodata.
@Cms: :-w poftim???
@Cms: Adica ce vrei sa insinuezi mey?
@RoseN: :-”
@borg: Ei, tu le propui chestia asta altor IT-işti, eşti băiat de treabă!
@Cms: IT-iste bre, It-iste. 😀