Postul nu e post destul

Vitezomanul Mitch și-a luat mașină kitsch (II)

Simona Catrina

Și apropo de Murphy, zice că soția lui i-a luat într-o zi mașina și s-a dus cu ea la cumpărături. Când ieșea din supermarket, a văzut o individă că s-a urcat la volan și a fugit cu mașina ei. Disperată, doamna Murphy a anunțat poliția. Ofițerul a întrebat-o: “Puteți să-mi spuneți cum arăta?”. Iar doamna Murphy s-a opintit: “Daaaa, e albastră cred, parcă un pic sidefată, dar să știți că i-am luat și numărul de înmatriculare, poate vă e de ajutor…”.

De unde s-a extras o întreagă filosofie cum că, pentru american(că), mașina e personajul principal, restul sunt doar accesorii cu sau (mai degrabă) fără importanță.

Dacă vrei să te răzbuni, pedepsește-i mașina cuiva, nu pe el. Restul torturii va veni instantaneu. Zice că la un mall american, o doamnă aștepta cu răbdare, la volanul mașinii ei, să iasă o altă mașină dintr-un loc de parcare, ca să intre ea. Numai că în clipa când voia să facă manevra, un tânăr cu o mașină zvâcnacă s-a repezit și i-a luat locul. Doamna s-a scandalizat: “Hei, tâmpitule, de ce-mi faci una ca asta, n-ai văzut că așteptam?!”. Iar tânărul a scos ciuful geluit pe geam și i-a șuierat: “Asta face un bărbat care-i tânar și deștept!”. Doamna n-a mai zis nimic, dar a dat un pic înapoi, dar apoi s-a repezit cu toată viteza înainte, l-a lovit cu nervi, vânjoasă, și i-a făcut tipului mașina pungă. El a sărit ca ars: “Heeeei,cretino, de ce dracu mi-ai făcut așa ceva?!”. Iar ea a scos capul pe geam și i-a explicat: “Asta face o femeie care-i bătrână și bogată!”.

Victima care naște dramele cele mai nuanțate este, așadar, mașina. E ținta acceselor vindicative, punctul slab și fezabil al multor oameni care habar n-au când e ziua nevestei, dar știu în ce zi și-n ce zodie e cumpărat minivan-ul. Și ce ascendent are și ce semn e în zodiacul chinezesc. Și dacă e de apă, foc, pământ sau aer. Și dacă-i de foc, îi schimbă uleiul mai des, just in case. Ca să nu enerveze karma.

Mașina și condusul devin cele mai importante potențe civile americane. Se spune că patru băbuțe stăteau de vorbă într-o cafenea din Chicago. Una spune: “Îmi tremură mâna așa de rău, că abia pot să țin ceașca de cafea!”. A doua intervine: “Și eu, dragă, din cauza cataractei, abia văd să duc ceașca la gură”. A treia oftează, la rându-i: “Eu din cauza artritei nu mai pot mișca brațele și nici gând să pot să sucesc gâtul în vreo parte”. Iar a patra se plânge: “Din cauza tensiunii, am amețeli toată ziua, de nici nu văd pe unde merg”. La care prima conchide, cu un suspin: “Eeeeei, lasă, dragelor, că nu e așa de rău, pân’ la urmă! Bine că încă suntem în stare să ne conducem mașinile!”.

Speranța moare penultima. Ultima moare dorința de-a te aburca la volan. Self-esteem-ul de tip nord-american se explică nu numai prin diverse realizări traductibile în termeni bancari, dar și prin capacitatea de a conduce o mașină. Nu contează cum conduci însă, asta e capcana mentalității locale. Important e să ai curaj să bagi cheia, cu adrenalina la maxim, exaltat de longevitatea ta rutieră.

În America, permisul auto se prelungește doar printr-un test de vedere. O dată la cinci ani, lumea e chemată să se uite-ntr-o lunetă mică, plantată-n ghișeu, și să recite ce vede acolo. Oricine nu e complet orb obține prelungirea permisului. Așa că, atunci când un buimac ajunge pe autostradă și se uită alarmat cum toți merg pe contrasens, în afară de el, e de fapt singurul care se mai miră.

Share:

15 comments

  1. Cms 6 April, 2012 at 11:40

    Simona, m-ai convins, mă apuc de cursuri pentru permisul de conducere! Alexandra, mai ai cartea aceea cu teste? ;;)

  2. Cristi 6 April, 2012 at 11:46

    30 mai 2007, o zi calda de primavara, Gemeni dupa zodiacu’ european, Mistret(de foc) dupa cel chinezesc :D. Avea 7 km la bord.
    Nefasta e nascuta in ’77(ca si mine de-aia tin minte).Pentru alte informatiitrebuie sa ma uit in buletinu ei.

  3. chocolate 6 April, 2012 at 12:34

    Speranta moare ultima. Da, dar tot moare.

  4. NNA 6 April, 2012 at 13:00

    La noi permisul este valabil 10 ani iar daca te duci sa-l schimbi cu putin timp inainte de data expirarii nu ai nevoie de nici un test medical, daca nimeresti ghiseul este suficient. :))

  5. geo 6 April, 2012 at 13:06

    eu nu comentez aici, voi nu vedeti ce vreme urata este afara ? … isi inchipuie careva cum este sa dormi pe balcon in ploaie ca sa nu mai spun de o farfurie de ciorba calda

  6. Fratele Andryusha 6 April, 2012 at 13:17

    A apărut de peste o săptămână episodul 19 al seriei 8 din “Neveste disperate”. Nu înţeleg de ce nu bagă şi subtitrarea aia odată!

  7. geo 6 April, 2012 at 13:22

    @Fratele Andryusha: la ce draq iți trebe subtitrare ? ia pilda de la mine, te uiți doar la mimica și iți lași imaginația sa zburde … nu, nu a început al 3-lea mondial :))

  8. Fratele Andryusha 6 April, 2012 at 14:16

    @geo: Nu merge aşa. Serialul ăla are nişte subtilităţi pe care numai veveriţa_bc mă poate ajuta să le înţeleg… =))

  9. RoseN 6 April, 2012 at 14:19

    @geo: Hmmm, eu chiar nu vad ce vreme urata e afara. M-a toropit soarele de tot cat am fost in pauza cu dragalasele mele colege 😀 ce rau imi pare pentru voi ca deja v-a prins vreme urata 😀

  10. stalker 6 April, 2012 at 14:22

    citisem demult o schiță cu un american care încearcă să plătească o factură la bancă și ajunge să fie aproape linșat de personal și de către ceilalți clienți pentru că nu avea carnet de conducere și nu condusese niciodată. îmi pare rău că nu-mi amintesc numele autorului

  11. sendroiu 6 April, 2012 at 15:36

    ma intreb daca si la soferii americani exista mituri urbane gen soferul de Alba (ma rog, de Alabama, in cazul lor) …
    De exemplu: frate, vezi ca asta are numar de Alabama, nu o sa semnalizeze inainte sa schimbe directia 😉

  12. JULIUS 6 April, 2012 at 16:05

    @sendroiu: sunt sigur că nu există țară în lume care să nu aibă legende de genul ăsta.

  13. Cici 6 April, 2012 at 19:25

    @NNA: da, iar eu a trebuit sa imi fac analize medicale pentru ca mi-am schimbat numele in intervalul lor de 10 ani! :)) Ce-or fi vrut ei sa afle, daca mai sunt sanatoasa dupa ce m-am maritat?! Sau sa vada cum rezist cu nervii cand sotul din dreapta ma toaca marunt in trafic?! (aici o sa se bucure conu’ Andryusha, sunt sigura :D)
    @sendroiu: se zice ca in Franta soferii semnalizeaza direct cu roata ;). Eu nu stiu. Sa ma contrazica cineva, va rog!

  14. Van Kelie 6 April, 2012 at 23:39

    Bah, da’ cum face in America unu’ tanar si bogat la volan? Da’ una tanara si buna si saraca?

  15. Gabriela 7 April, 2012 at 09:33

    @sendroiu: bineinteles ca exista mituri urbane de acest gen! Posed carnet de conducere eliberat de provincia Alberta/Canada, ai carei soferi sunt considerati cei mai agresivi din toata Canada – ce vrei, vacari de Alberta, provincia asta e considerata Texas=ul Canadei, vaci si petrol, atit si nimic mai mult! – iar daca vezi masini cu numar de Manitoba (astia-s saracii Canadei, cica) fugi mincind pamintul…nici British Columbia nu e mai privilegiata, asta pentru ca aia sunt “fitzoshii” Canadei – vezi Vancouver, a doua capitala a vedetelor de cinema, sau Kelowna, orasul cu cei mai multi milionari pe metrul patrat, pentru ca majoritatea canadienilor prefera Kelowna dupa ce ies la pensie: clima mult mai buna decit in Montreal/Toronto, etc si cele mai bune aziluri de batrini(??!!). Cea mai tare e “competitia” Edmonton vs Calgary, orase din provincia Alberta…mamaaaaaaa…pina si aici, in Oman – unde locuiesc pentru o perioada (sper NU foarte indelungata!)am avut o “contra” intr-un bar cu un tip din Edmonton, si ca sa nu-i sparg fatza (e un fel de-a spune, el era ceva la 2m/2m, eu mi-s mai sensibila, asea, din fire:)))…)am aplanat conflictu’ spunindu-i: stai, ba, linistit, ca mi-s de-a lu’ Dracula de fapt, nu fac altceva decit sa ingros numaru’ platitorilor de taxe, ca s-aveti voi ajutor de somaj toata viata voastra!
    Cit despre semnalizari….ufffffffff…in Canada se practica; la arabi, NU! Despre condusul la arabi se pot povesti o gramada de lucruri care mai de care mai abracadabrante…da’ astept sa impachetez mai intii lucrurile de p-aci si s-o tai:)))))))

Leave a reply