Simona Catrina

Și apropo de Murphy, zice că soția lui i-a luat într-o zi mașina și s-a dus cu ea la cumpărături. Când ieșea din supermarket, a văzut o individă că s-a urcat la volan și a fugit cu mașina ei. Disperată, doamna Murphy a anunțat poliția. Ofițerul a întrebat-o: “Puteți să-mi spuneți cum arăta?”. Iar doamna Murphy s-a opintit: “Daaaa, e albastră cred, parcă un pic sidefată, dar să știți că i-am luat și numărul de înmatriculare, poate vă e de ajutor…”.

De unde s-a extras o întreagă filosofie cum că, pentru american(că), mașina e personajul principal, restul sunt doar accesorii cu sau (mai degrabă) fără importanță.

Dacă vrei să te răzbuni, pedepsește-i mașina cuiva, nu pe el. Restul torturii va veni instantaneu. Zice că la un mall american, o doamnă aștepta cu răbdare, la volanul mașinii ei, să iasă o altă mașină dintr-un loc de parcare, ca să intre ea. Numai că în clipa când voia să facă manevra, un tânăr cu o mașină zvâcnacă s-a repezit și i-a luat locul. Doamna s-a scandalizat: “Hei, tâmpitule, de ce-mi faci una ca asta, n-ai văzut că așteptam?!”. Iar tânărul a scos ciuful geluit pe geam și i-a șuierat: “Asta face un bărbat care-i tânar și deștept!”. Doamna n-a mai zis nimic, dar a dat un pic înapoi, dar apoi s-a repezit cu toată viteza înainte, l-a lovit cu nervi, vânjoasă, și i-a făcut tipului mașina pungă. El a sărit ca ars: “Heeeei,cretino, de ce dracu mi-ai făcut așa ceva?!”. Iar ea a scos capul pe geam și i-a explicat: “Asta face o femeie care-i bătrână și bogată!”.

Victima care naște dramele cele mai nuanțate este, așadar, mașina. E ținta acceselor vindicative, punctul slab și fezabil al multor oameni care habar n-au când e ziua nevestei, dar știu în ce zi și-n ce zodie e cumpărat minivan-ul. Și ce ascendent are și ce semn e în zodiacul chinezesc. Și dacă e de apă, foc, pământ sau aer. Și dacă-i de foc, îi schimbă uleiul mai des, just in case. Ca să nu enerveze karma.

Mașina și condusul devin cele mai importante potențe civile americane. Se spune că patru băbuțe stăteau de vorbă într-o cafenea din Chicago. Una spune: “Îmi tremură mâna așa de rău, că abia pot să țin ceașca de cafea!”. A doua intervine: “Și eu, dragă, din cauza cataractei, abia văd să duc ceașca la gură”. A treia oftează, la rându-i: “Eu din cauza artritei nu mai pot mișca brațele și nici gând să pot să sucesc gâtul în vreo parte”. Iar a patra se plânge: “Din cauza tensiunii, am amețeli toată ziua, de nici nu văd pe unde merg”. La care prima conchide, cu un suspin: “Eeeeei, lasă, dragelor, că nu e așa de rău, pân’ la urmă! Bine că încă suntem în stare să ne conducem mașinile!”.

Speranța moare penultima. Ultima moare dorința de-a te aburca la volan. Self-esteem-ul de tip nord-american se explică nu numai prin diverse realizări traductibile în termeni bancari, dar și prin capacitatea de a conduce o mașină. Nu contează cum conduci însă, asta e capcana mentalității locale. Important e să ai curaj să bagi cheia, cu adrenalina la maxim, exaltat de longevitatea ta rutieră.

În America, permisul auto se prelungește doar printr-un test de vedere. O dată la cinci ani, lumea e chemată să se uite-ntr-o lunetă mică, plantată-n ghișeu, și să recite ce vede acolo. Oricine nu e complet orb obține prelungirea permisului. Așa că, atunci când un buimac ajunge pe autostradă și se uită alarmat cum toți merg pe contrasens, în afară de el, e de fapt singurul care se mai miră.