Postul nu e post destul

Ce drăgălașe sunt aceste râme, iubitule!

Simona Catrina

Mi-am dat seama că-l iubesc la nebunie în ziua în care am petrecut împreună patru ore de vis în magazinul de piese auto. De dragul lui, am pipăit relieful misterios al cauciucurilor expuse și am slobozit opinii despre trusele de șurubelnițe descrescătoare – având mare grijă să nu le contrazic pe-ale lui. Luată de valul auto-moto, l-am întrebat cu glas mătăsos, de femeie îndrăgostită: “Motorul tău are trei cilindri, nu?”. Nicicând nu l-am văzut mai amărât. M-a dojenit cu ochi umezi, de căprioară rănită: “Să nu te mai audă cineva… Numai Trabantul are trei cilindri… Eu am șase…”.

M-am îndrăgostit de vocea lui, de cilindrii lui, de priceperea lui virilă de a sorta huse, aspiratoare de mașină, etili și metili și tolueni de curățat covorașele de la picioare. Mi-a propus apoi să mergem la electrice, să-și cumpere alternator. Iar mie mi s-au înmuiat ligamentele de emoție. Făceam deja parte din viața lui: mă lua cu el să scotocim împreună în lada cu prelungitoare.

Am urmărit campionatul mondial de fotbal cap-coadă, împreună cu el, neîndrăznind să sparg semințe – așa cum mi-ar fi dictat răgetul galeriei și plictisul strict secret – pentru că el nu spărgea și mă temeam că meschinul meu crănțănit i-ar fi maculat bucuria degajării la centru.

A fost plecat în delegație și, în acest timp, i-am promis că notez meciurile pe un caiețel, scorurile, clasamentul, golurile și punctele din grupe. Într-o zi, am uitat de partidă și tocmai atunci m-a sunat, a vrut să știe ce-a făcut Italia. Mă făceam că nu aud bine, alo, alo, timp în care mitraliam cu o mână pe Google.

N-am îndrăznit să spun că uitasem de acest moment crucial din viața noastră, fiindcă ar fi avut și el motiv să uite, în viitor, de ziua mea sau de ziua când ne-am cunoscut. Că atâta mă rugase și el, să văd ce face Italia. Nu s-ar fi supărat pe mine, însă scopul meu nu se limita la liniștea cuplului. Ideea era să înțeleagă el cât suntem noi de potriviți și ce microbistă fermecătoare sunt eu.

La finala campionatului, când mă uitam la arbitrul crăcănat, realizam cât de îndrăgostită pot să fiu dacă am ajuns să aștept cornerele cu sufletul la gură.

Viața femeii vulnerabile e un campionat al concesiei. Trăim pentru grupe, șaisprezecimi, FIFA, formula 1, cârlige de undiță, bere la rece, filme cu lunetiștii din Vietnam.

Vreți un test psihologic, vreți să știți cât de îndrăgostite sunteți? Dacă știți cum probează un bărbat nivelul uleiului la mașină, înseamnă că deja nu mai puteți trăi fără el. Eu pot să vă furnizez aceste detalii oricând, m-am uitat la testul uleiului ca la prima clonare umană. A băgat sârmulița-n rezervor, a scos-o cu dramatică încruntare, a șters-o hamletian cu o cârpă special amenajată, apoi a repetat operațiunea până când am simțit că viața mea fără acest bărbat nu mai are sens.

O prietenă m-a anunțat că se mărită cu un tip pe care, până cu patru zile-n urmă, nu știa dacă-l iubește. Dar după ce el i-a cerut o râmă s-o pună-n cârlig și ea i-a dat, femeia a înțeles că acela și nu altul era bărbatul vieții ei. Pentru că, până în acel moment sublim, dacă vedea o râmă, pungea fața, strângea ochii și intra în moarte clinică.

Au trecut de-atunci niște ani buni, în care ea a practicat diferite ritualuri conjugale: a păzit instalatori, fiindcă el era ocupat și n-avea timp să stea după curul lor – textual. A făcut sex numai când avea el acea stare propice – fizică, dar mai ales intrinsecă. S-a nutrit numai cu rădăcinoase crude și pește fiert, fiindcă el, cu ochiul căscat în televizor, a constatat odată că gimnastele sunt cam grase – știut fiind faptul că nicio gimnastă din lot n-are mai mult de 38 de kile. Iar ea a priceput aluzia și-a trecut la dieta cu mâncăruri care conțin orice în afară de mâncăruri.

Pe nimeni n-am invidiat mai tare decât pe o colegă pe care, într-o joi seara, am văzut-o la mall. Eu tocmai mă abandonasem în nemaipomenita plăcere de a cerceta, alături de iubitul meu, care e cel mai bun adaptor de volți. Iar ea treiera sutiene și bărbată-su o urma spășit, o aștepta și-o încuraja să petreacă oricât de mult timp la chiloțăria de lux.

Noi când iubim avem mințile zdrențe. În locul pasiunilor și-al visurilor noastre, depozităm noile apucături, false plăceri pe care le cultivăm imbecilizant, pentru ca ei, aleșii paranoicei noastre imagini despre soartă, să ne vrea, să ne ceară, să ne păstreze. Nu mai contează vechile visuri, desprinse din volume romantice. Cărțile proaste sunt scrise pentru proști, noi trebuie să învățăm doar din cărțile bune – care se termină prost, că de-aia sunt bune.

Share:

52 comments

  1. Dan1 29 November, 2011 at 12:04

    Trabantul avea 2 (doi) cilindri! :))

  2. warlock 29 November, 2011 at 12:14

    Mda … si Olcitul se asemana cu un Ferrari, ca amandoua aveau racirea pe aer 😀

  3. Cristi 29 November, 2011 at 12:16

    Io mi-s ala spasitul :((.

  4. ionut 29 November, 2011 at 12:18

    Pacat ca nu prea se fabrica femei ca Simona 🙂

  5. Dan1 29 November, 2011 at 12:25

    @ionut: Sau ca prietena ei. Aia de-a pus – scuzati – mâna pe râma! =))

  6. nina 29 November, 2011 at 12:32

    Simona, am ras de-am lesinat, apoi m-am sters frumos la ochi cu carpa special amenajata pentru altceva si-am meditat. Fatah, eu il iubesc tare de tot daca acum cateva zile am fost de acord ca o buna parte din bugetul de sarbatori sa mearga pe un TV smart 3D de care cu siguranta nu aveam nevoie. Eu cel putin, ca el e sigur ca avea nevoie ca de aer. Pot spune insa cu mana pe inima ca si el ma iubeste, pentru ca mi-a luat odata cu televizorul (da, are neobrazarea sa-mi spuna ca mie mi l-a luat) si-o masina de spalat vase care sa faca treaba in timp ce eu imi pun peste ochelarii de vedere acei oribili ochelari 3D si ma uit langa el la filmele cu stropi care ies din ecran si isi gasesc sfarsitul la mine pe covor.
    Ma intreb uneori, s-au sarutat vreodata cuplurile in timp ce vizionau un film 3D, ca eu nu ma vad facand-o. 😀

  7. Dan1 29 November, 2011 at 12:32

    M3bis, vezi bre ca la “Posturi recente”, toate cinci au link catre http://www.dailycotcodac.ro/2011/09/lista-buna-pista-falsa/

  8. M3bis 29 November, 2011 at 12:34

    @Dan1: mersi.
    LE S-a rezolvat!

  9. sebra 29 November, 2011 at 13:00

    Judecând după dovezile astea de iubire, trag concluzia că m-am măritat din interes. 😐

  10. daniel grigore 29 November, 2011 at 13:15

    ie complicat cu love-ul, acum astept reversul medaliei ca-n reclama de la dedeman, chiar daca un barbat are doar 2 dovezi din astea de iubire eterna faptul ca le-ar posta aici ar conta cat 10 😛

  11. Lecteriţa 29 November, 2011 at 13:37

    Nu-ti place Formula 1, si nu mergi la pescuit? Uaaaaau, da’ asa esti indragostita fleasca! Ia sa vii la un pescuit in apele de munte, sau pe Lacul Siriu! Pescuit de fete, fara picior de barbat! Ei habar nu au sa pescuiasca.Al meu nici macar nu stie de care capat se tine undita, iar daca gaseste pesti vii la pescarie, ii tine in cada si le da gris sa manance.

  12. boemul 29 November, 2011 at 13:45

    sunt curios dacă prietena ta se mai mărita dacă îi cerea nişte viermuşi sau o scoică putrezită 🙂
    lecteriţa, tu îndemni lumea care nu posedă permis la braconaj?

  13. Lecteriţa 29 November, 2011 at 13:51

    @boemul:
    permise, facem rost intr-o juma de ora

  14. gogaie, tovarasu' lu' gargui 29 November, 2011 at 13:59

    @ionut: E teapa, mah. Simona foloseste persoana intai ca sa nu fie nevoie sa-si indulceasca cinismul pentru a putea fi citita si de surate fara invidie. Anumite minti nu pot deveni “zdrente” in halul ala nici macar cand apar persoane care dispun de 6 cilindri :))

  15. Cristina 29 November, 2011 at 15:16

    aaa….!! de-aia nu-mi merg mie bine relatiile, ca m-a invatat tata de toate! si sa aleg scorobetii pentru pescuit, si sa verific uleiul, si sa conduc Oltcitul, si sa masor cu sublerul, si sa fac tuica, si sa pun becuri, si ne uitam impreuna la box etc .. X(
    cu ultimul s-a dus totul dracului cind am iesit victorioasa din citeva incaierari cu service-urile din München fara sprijinul lui ..
    damn, data viitoare ma fac ca descopar totul pe loc, atunci, cu el!!

  16. Fratele Andryusha 29 November, 2011 at 15:39

    Jojă se numeşte. Sârmuliţa.

  17. ionut 29 November, 2011 at 15:40

    @Cristina: Mai are o sansa: nu ai spus nimic de gatit, iar tzuica aia trebuie sa alunece dupa ceva :p .
    Asta inseamna insa ca el nu are cum sa fie neamt 🙁 🙂

  18. Cristina 29 November, 2011 at 15:47

    @ionut:

    stiu sa afum slaninuta si cirnatii, tot de la tata ..zi-mi ce mincare bate ciorba de burta, poate mai am o sansa O:-)

  19. NOvi 29 November, 2011 at 15:48

    Daca Simona are dreptate inseamna ca eu nu am vazut inca, live, ori femei indragostite ori femei intr-adevar vulnerabile.

  20. Dan1 29 November, 2011 at 15:50

    @Cristina: Tuzlamaua! Pa’erea mea! :))

  21. Dan1 29 November, 2011 at 16:04

    @boemul: Sau o coropişniţă vie (să dea la somn)! =))

  22. Lecteriţa 29 November, 2011 at 16:09

    @Cristina:
    esti maritata? daca da, ai avut noroc! probabil, al tau iti zice, din cand in cand: nu ma mai simt barbat, nu mai am loc sa-mi manifest personalitatea, toata casa asta are amprenta personalitatii tale, vreau si eu sa bat un cui!!! Al meu asa face, si dupa o juma de ora vine cu degetele in batista.
    Daca nu esti maritata, ia un sfat de la una patita si care era deja purie, cand l-a convins pe nefericit: prefa-te neajutorata, lipsita de simt practic si din cand in cand, poti sa gresesti retetele culinare. Doar asa ai sa mai prinzi vreo iesire la restaurant. Pentru ca, daca vede catindatul ca esti perfecta, il sperii.

  23. N.A. 29 November, 2011 at 16:21

    Mai, Simona, cum ne dai tu de gol! :)) Eu constat ca uneori nici casatoria nu schimba prea mult lucrurile. Inca ma induiosez la hobby-urile sotului, ba pe unele le si urmez. Mai ales ca-l vad ce fericit si mandru e ca-l intelege soata.
    Nino, mi-a placut foarte mult si mesajul tau. Ca ma recunosc. Bine, inca nu m-am lasat convinsa de necesitatea unui televizor 3D dar sunt sigura ca nu trece anul si ma trezesc in fata faptului implinit.

  24. ionut 29 November, 2011 at 16:22

    @Cristina: Supa de ceapa, borsul de peste, salata cu smochine,branza de capra,miere,nuci samd, “portofelele” cu pui si miere… :X

  25. Maeva 29 November, 2011 at 16:23

    Acum vreo 3 ani mi-am dat seama cat sunt de indragostita cand l-am ascultat o seara intreaga vorbind despre accidente de masina spectaculoase, in ciuda faptului ca mie mi se parea un pic deviat. A doua seara mi-a povestit ceva despre o axa cu came si l-am vazut mai destept decat toti desteptii lumii. Iar atunci cand am vazut ca, desi nu se prinde cu cati “i” se scrie “as sti”, el spune “de pilda”, nu “de exemplu” ca toti nerafinatii, mi s-a parut ca m-a lovit norocul. N-am facut multi purici impreuna, dar axa cu came a ramas in memoria colectiva a muieretului din jurul meu care ma ia peste picior de cate ori ma indragostesc… n-a mai fost axa cu came, dar a fost un sezon intren NFL (fotbal american, nu inteleg, dar am urmarit), au fost vreo 30 de filme coreene si japoneze (nu-mi plac, dar le-am vazut in serie) si tot asa. Asteptam cu interes ziua in care cineva o sa inceapa sa se uite la Mad Men din pricina mea. Pana atunci, ma uit eu la Prison Break.

  26. Savantu' 29 November, 2011 at 16:25

    @nina: Istet partenerul tau.
    Stie ca deja in China au mare succes filmele pr0no 3D.
    Asa ca cu sarutatu’…..

  27. Savantu' 29 November, 2011 at 16:30

    @Cristina: La noi, inca de cand ne–am cunoscut, nevasta verifica uleiul, schimba bujiile, curata carburatorul la Dacia veche (deh, inginer mecanic la baza), si in primavara facem nunta de argint. Asta e, sunt barbati si barbati.

  28. Belle d”Imagination 29 November, 2011 at 16:34

    Unora ne trece pe parcurs, constatăm că e mai bine fără şi dăm divorţ sau le dăm papucii.

    PS: mi-s mai îndrăgostită decât am fost în viaţa asta vreodată dar am noroc: nu-l pasionează motoarele şi nici fotbalul. În rest, am mare noroc, îi place să crească nişte super animale, mie-mi place să i le pozez. Îi place să cânte, pe mine mă excită să-l ascult. Deci bag seama că de data asta chiar e mr. Right.

  29. Lecteriţa 29 November, 2011 at 16:47

    @Belle d”Imagination:
    Super animale? Da-ne niste indicii!

  30. JULIUS 29 November, 2011 at 17:01

    @Lecteriţa: râme.

  31. Cristina 29 November, 2011 at 17:02

    @Lecteriţa:
    merci, chiar ma intrebam ce sa fac sa nu mai fiu asa mishto :))

    @ionut:
    un fleac .. 😛

    @Savantu’:
    imi place de sotia ta 🙂

    @Belle d”Imagination:
    mi-a trecut si mie .. 🙂

  32. Rada 29 November, 2011 at 17:02

    @JULIUS: Viermi de matase?!

  33. Cristina 29 November, 2011 at 17:03

    @JULIUS:

    super animale: râme =))

    gata, plec rizind de la serviciu! ma gindesc ce sa-i gatesc in seara asta lui Ferdinand 🙂

  34. NOvi 29 November, 2011 at 17:12

    @Belle d”Imagination: Si care-i diferenta intre campionatul de fotbal, formula 1, axa cu came si super animale in acest context ?
    Se pare ca Simona are totusi dreptate.

  35. serban 29 November, 2011 at 17:49

    @Lecteriţa:
    Porci, Doamnă, porci!

  36. Savantu' 29 November, 2011 at 18:04

    @Belle d”Imagination: “Ii place sa creasca super animale”, “ii place sa cante”, ce-o fi oare, ce-o fi oare?? Ciobanas cu oi mandre cantand din fluier??

  37. Old John Wheel 29 November, 2011 at 18:25

    @Savantu’: mai repede Justin Bieber. Da’ ăla parcă ierea un superanimal, nu creştea super animale 😕

  38. Old John Wheel 29 November, 2011 at 18:34

    @ionut: Poi cum vine asta??? “tzuica aia trebuie sa alunece dupa ceva”??? :-O
    Poi matale mănânci pă stomacul gol??? Ţuica aia tre’ să alunece înainte de ceva! /:)

  39. Insignifianta 29 November, 2011 at 21:28

    Cei mai potriviti barbati de luat de barbati sunt doar aceia care se spala pe maini dupa ce fac pipi. Aceasta lectie de viata i-am comunicat-o lu’ fiu-meu inca de cand era mic. Sper s-o si tina minte.

  40. Nero 29 November, 2011 at 21:43

    @Insignifianta: cei mai potriviti sunt cei ce nu se murdaresc pe maini cand fac pipi

  41. Insignifianta 29 November, 2011 at 21:45

    @Nero: P-aia ia-i tu.

  42. BRRC 29 November, 2011 at 21:49

    Râmă ??? Vie, în cârlig ??? What’s wrong with you, people?
    Câtă cruzime şi lipsă de rafinament la cântar!
    Ăştia care torturează râme or fi urmaşii lui Vlad the Hooker?

    Iubirea “state of the art” e când dai la peşte, ciivilizat, la 220!
    Aţi notat?

    Dacă da, trecem la materiale explozive home made.
    Întrebări?

  43. Cristina 29 November, 2011 at 21:51

    @Insignifianta:
    =D>

  44. sharpe 29 November, 2011 at 22:11

    total pe langa subiect, cea mai buna colectie de bancuri cu francezi. rad ca boul de o ora:))))

    http://www.oddrob.com/frenchjokes.asp

  45. BRRC 29 November, 2011 at 22:54

    O lovitură joasă, la baia de ulei, pentru Camionagiu?
    Conspiraţie a concurenţei?
    http://life.hotnews.ro/stiri-prin_oras-10821400-fotogalerie-adolescent-epoca-aur.htm
    Adică ei, superiorii care sunt, au trecut la nivelul următor?
    Odată ce Camio a lansat acest bulgăre, oare ce va mai urma?
    Adult – Pensionar MApN – Pensionar pe caz de boală – Pensionar regular – Legumă în Epoca de Aur ?

  46. Teoretic 29 November, 2011 at 23:37

    Dumnezeule mare si sfant…. ce fiinte prigonite sunteti voi…
    Pe principiul “eu nu stiu altii cum sunt, dar…”, la noi treaba e reciproca: ea ma sustine-n toate “proiectele” mele, eu pe ea. Uite asa am invatat ce este si cu ce se mananca patchwork-ul, knitting-ul, needle art-ul, tricotajul si crosetatul, comentam fiecare episod din Gray’s Anatomy sau The Mentalist, iar ea stie si accepta ca eu sunt la curent cu stiinta si tehnologia, nu ma deranjeaza cand ma uit la House, PB, Stargate etc la TV-ul 3d cu diagonala de 120cm sau cand o anunt ca plec cateva zile pe balta….
    In rest, armonie!

    Dar citindu-va, constat ca vorba aceea straveche, cum ca fetele bune au parte numai de baieti rai – se adevereste!

    Teoretic!

  47. d 30 November, 2011 at 08:42

    Ultimul paragraf a stricat totul…

  48. freziaana 30 November, 2011 at 08:48

    pai acum zic si eu fiecare cum si-l educa pe domn, eu nu pun mana pe rama dar ma uit la el cum si-o agata incarlig…deci ne sprijinim reciproc

  49. CristinaC 30 November, 2011 at 12:11

    As dori sa imi aduca Mos Craciun harul tau draga @Simona Catrina. 🙂

  50. CristinaC 30 November, 2011 at 12:12

    @d: nu gasesc. e un eseu. e inchierea. si ce incheiere!

  51. Alex 30 November, 2011 at 16:38

    Excelent eseul! Si forma si continutul! Ii iubesc cu adevarat pe (putinii ramasi) vorbitori de limba româna…

    Câte despre tema (ca, nu cumva, sa se inteleaga altceva…): oare reciproca o fi adevarata? Sunt sigur ca ai inteles aluzia la barbatul care-si urma “docil” sotia.

  52. d 1 December, 2011 at 08:07

    @CristinaC…din textul foarte savuros de altfel se tragea singura concluzia…nu mai era nevoie de ultimul paragraf ca sa intareasca ideea, mai ales ca dupa un text amuzant concluzia e prea serioasa.

Leave a reply