Postul nu e post destul

Amor cu tracţiune integrală

Simona Catrina

Într-o zi, cu ani în urmă, un amic de-al meu din Canada s-a dus la o primă întâlnire cu o fată. Şi pentru că, pe atunci, el încă nu avea maşină, a apelat la autobuz. A coborât la locul emoţiei. Când cu o mână îi trăgea mâna ei să i-o pupe, în cealaltă încă mai mototolea biletul. Ea l-a măsurat cu o acreală acetică, apoi, după o jumătate de cappuccino la Coffee Shop, s-a ridicat şi i-a cântat că nu e bărbatul potrivit pentru ea. A plecat împroşcând parfum scump în urma cozii, nu înainte de a gâjâi că abia acum înţelege ea de ce a fost el într-atât de nesimţit şi n-a venit s-o ia de-acasă.

Azi, el are o maşină capabilă să dezbrace orice femeie. Un Porsche care desface orice copcă de sutien, oricât de complicat ar fi sistemul de prindere şi, mai ales, desprindere. Tipul nu mai merge la întâlniri cu necunoscute, fiindcă nu mai are nevoie, îşi găseşte iubite cu mult înainte de a le căuta.

Am crezut că e fericit, că şi-a răzbunat sângeros, ca un samurai trezit dintr-o gripă prelungă, romantismul naiv al fostei sărăcii. Dar, de fiecare dată când îl văd, pe mine mă ustură o dezolare care nu trece decât cu vodcă sau cu pantofi noi. Caut să pricep de ce nici varianta opulenţei auto nu e bună pentru viaţa lui.

Mi-a spus că acum a ajuns în faza în care maşina îi face prea multe servicii. Că îi girează virilitatea. Îi suplineşte orice preludiu sexual. Femeile din viaţa lui nu mai pretind să fie sărutate pe fiecare venă a gâtului, înainte de împerecherea festivă. Le este suficientă o goană cu maşina lui pe autostradă. Când conduce de-a stânga lor, el trage cu ochiul la zvârcolirea libidoului feminin pipăit de armăsari putere. Le tremură buzele şi au o faţă ca şi cum ele ar avea erecţie, nu el.

El e nefericit. Nu mai poate distinge dorinţa de sugestie, aşa cum ea nu mai face nicio deosebire între şoapta lui afrodiziacă şi şoapta unei franţuzoaice care se scurge cuadrofonic din CD changer-ul maşinii.

De vreo şase luni, iubeşte o femeie ca un nebun şi conduce în consecinţă. Cu viteză peste limita sufletească admisă. La început, ca să-i înmoaie ei cartilajele, el a scos maşina în avangardă, ca de obicei, deşi e bărbat frumos şi fin şi, teoretic, n-ar avea nevoie de aditivi cu propulsie. Ea a înţepenit. Apoi, din fericire pentru relaţia lor, s-a desţepenit la loc şi-a urcat în Porschele supranumit, cu multă cruzime socială, Cayenne.

Bun, urma acum ca el să se facă remarcat cumva. Fiindcă tipa avea deja figura femeii care nu-şi înşală maşina iubită nici dacă ar fi pe o insulă cu toată distribuţia din “Lost”. Truda lui abia atunci a început. Amicul meu a dezvoltat un arsenal şi-o strategie care ar fi umilit, la un scor de maidan, şi atacul cu nume de cod Operation Desert Fox. În fiecare zi, căra flori legate fedeleş cu pampoane de mătase naturală. Fata tresărea excitată şi lui asta i se părea o victorie a iubirii asupra caroseriei. Dar într-o zi, realitatea l-a pocnit în moalele capului: pe ea o ademenise mai mult faptul că el căra bucheţoaiele în portbagajul care se deschidea atât de lasciv, atât de fierbinte, atât de senzual lubrifiat…

Aşa am priceput şi eu, şi alte femei care văd maşina doar ca pe-o rivală fără celulită, că bărbaţii au nevoie de un automobil mai viril ca ei, mai frumos ca ei, mai bogat ca ei – fie şi numai ca să le stimuleze ambiţia, imaginaţia şi bunăvoinţa de a ne cere naibii de neveste la timp.

Share:

45 comments

  1. Dan1 10 October, 2011 at 08:16

    Formulat altfel, tooot la “au ceva de compensat” ajungi! :))

  2. unmihai 10 October, 2011 at 08:20

    Eu tot n-am priceput de ce-i nefericit amicu. Daca e.
    @Simona
    Ce parere au in general femeile despre un “barbatii bine” posesori de autoturism Dacia 1310 din 1999, cu instalatie GPL, bine intretinuta, tinuta numai in garaj?

  3. unmihai 10 October, 2011 at 09:23

    ce naiba am zis de nu mai comenteaza nimeni ?:D v-am timorat? 😀

  4. Cristi 10 October, 2011 at 09:29

    @unmihai: Cand e vorba de Cayenne toti amutesc. 😀

  5. Dan1 10 October, 2011 at 09:37

    @Cristi: Pa’ n-auzi ca unmihai întreba de Dacia 1310?! :))

  6. Irs 10 October, 2011 at 09:38

    Sa zicem ca ea, desi cunoaste valoarea unui Porsche, ii zicea lui ca cel putin la aspect, e mai frumoasa Dacia Duster? Si daca el incepe (in ciuda faptului ca s-a ofuscat rau-rau-rau la faza cu masina) sa arunce aluzii ca s-ar putea casatori ei doi, intr-un viitor apropiat. Iar ea nu vrea! Vrea, eventual, sa traiasca impreuna dar nu maritat. Ce zice prietenul-poetul despre asta? Ce prevede psihologul aici?

  7. andryusha 10 October, 2011 at 09:47

    Şi băiatul ăla din Transformers a trăit o dramă asemănătoare, a trecut de la Megan Fox la blonda aia spălăcită. Şi dacă nici el n-avea maşină bengoasă, apoi nu ştiu cine mai are.

  8. Mircea Hamza 10 October, 2011 at 09:50

    N-am maşină. Nici scumpă, nici ieftină. N-am nici permis de conducere. Deci, nu sunt în cunoştinţă de cauză. Dar pricep şi eu că maşina de lux, poşeta de zece mii de euro, pantofii de marcă, bijuteriile şi ceasurile cel puţin Rolex cresc libidoul, virilitatea, respectul de sine şi toate cele de care are omul nevoie la casa lui. Mai e ceva:demnitatea sau funcţia publică. Asta e mai importantă decît toate. Ea e mai erectă decât un penis din filmele porno.Demnitatea publică este un fel de corn al abundenţei, după ea vin toate, şi maşini de lux şi bijuterii şi genţi şi pantofi cu cristale Swarovski.Ar mai trebui adăugat ceva: toate acestea sunt semne distinctive exterioare şi sunt cu atât mai importante cu cât sunt mai puţine semne distinctive interioare. Printre demnitarii noştri exemplele sunt cu duiumul:Igaş, EBA, Funeriu, Ialomiţianu, Vreme…Despre aceste semne distinctive găsiţi mai multe în filmul “Zeiţa Portocalie” postat pe http://www.mirceahamza.com.

  9. Dan1 10 October, 2011 at 09:51

    @andryusha: Bine ca n-a trecut de la Megan la Logan! =))

  10. TallDarkAndHandsome 10 October, 2011 at 10:06

    Si la partea cu cerut de neveste…cand e “la timp”?

  11. Raluca 10 October, 2011 at 10:23

    Da, e impresionant un Porsche, dar tot omul face diferenta.

  12. Ciprian 10 October, 2011 at 10:25

    Si cand a cerut-o de nevasta ea i-a spus:
    “Mai, Sandele, mama draga, mi-esti simpatic
    Da’ iubesc pe altu’ cu tractor.”

  13. andryusha 10 October, 2011 at 10:25

    @Raluca:
    Omul care pune benzina… =)) =))

  14. Ciprian 10 October, 2011 at 10:29

    @andryusha: “baiat cu masina caut fata cu benzina”

  15. Anonimu' Mihai 10 October, 2011 at 10:33

    @TallDarkAndHandsome: La timp inseamana inainte sa-ti dai seama ca pe ea o intereseaza masina.

  16. andryusha 10 October, 2011 at 10:34

    @Ciprian:
    “Şi, dac-o găsesc vreodată/Înconjurăm lumea toată.”

  17. Ciprian 10 October, 2011 at 10:36

    @andryusha: .. pe o roata ;))

  18. Monica Hategan 10 October, 2011 at 10:45

    Ai facut un amalgam de neinteles nici chiar pentru prietenul tau…nici chiar pentru tine 😀
    Tu sti ce vrei, in general vorbind? Sau mereu intrebarile si retoricele formeaza un tot 😀

  19. andryusha 10 October, 2011 at 10:49

    @Ciprian: Dezumflată. 😛

  20. Cata 10 October, 2011 at 10:49

    Noah, si va mai mirati ca “barbatii e porci”. Pai cand dai de o scrofita careia ii place mai mult masina decat soferul, o tratezi ca atare, nu?

  21. Ciprian 10 October, 2011 at 10:56

    @andryusha: şi de nşpe ori vulcanizată.

  22. ionut 10 October, 2011 at 10:58

    La 20 de ani le scoti la o gogoasa cu ciocolata la Facultatea de Drept si o plimbare prin Cismigiu, le vorbesti de familie, viata, arta, etc iar ele se plang ca prea are mult zahar gogoasa aia si prea-i lung drumul pana la barcute 🙂
    Deh, fete 🙂

  23. Cristina 10 October, 2011 at 11:00

    @ Cata: peste scrofita “nu dai” pur si simplu, ori o cauti, ori o atragi, ca de-aia ti-ai luat porsche ..

  24. Anonimu' Mihai 10 October, 2011 at 11:04

    @Cata: Pai femeilor le place certitudinea. De la o masina stii la ce sa te astepti: nu are benzina, ii pune (omu’ de la pompa), nu se aprinde un beculet, o duce la service (la doua luni dupa ce s-a ars, ca atunci observa), se aude un zgomot ciudat la motor, o duce la service (tot dupa doua luni, ca pana atunci “mai merge si asa”), zdrangane roata->service, curge ceva pe sub masina ->service si tot asa. In plus, cand a cumparat-o stie care e termenul de garantie. Poti sa faci si cu barbatul la fel?(si zi-le , daca stii, cum sa rezolve cu garantia, ca unii barbati se defecteaza la cateva luni dupa ce i-ua luat)
    Eu zic sa ai putina intelegere si pentru ele.

  25. Raluca 10 October, 2011 at 11:07

    Degeaba spuneti voi una, alta, ca nu e asa. Masina vine doar ca bonus, alte calitati au prioritate.

  26. Lecteriţa 10 October, 2011 at 11:08

    Si oare cate dintre gagicile astea care se zvarcolesc in libidouri cu cilindri in V si W, stiu sa scrie corect Porsche Cayenne, sau macar Wolksvagen?
    E destul de greu sa caligrafieze si marcile de tramvaie Duewag, Rathgeber, Hansa, Wegmann si Holec =))

  27. Cms 10 October, 2011 at 11:32

    @Raluca: Dar asta naşte întrebarea: calităţile care au prioritate sunt apreciate şi fără maşina? Sau sunt apreciate altfel fără maşină? 😕

  28. andryusha 10 October, 2011 at 11:34

    Sigur @Raluca: , cea mai importantă e vila, dar toată lumea are ciudă pe arhitecţi, de-aia preferă să ascundă acest adevăr…
    =)) =))

  29. Tetelu 10 October, 2011 at 11:44

    .

  30. sebra 10 October, 2011 at 11:44

    @andryusha:
    Măcar o garsonieră să aibă.

  31. Anonimu' Mihai 10 October, 2011 at 11:44

    @andryusha: Asa e, toata lumea are ciuda pe arhitecti. Mai ales constructorii care trebuie sa puna in opera planurile arhitectilor :p

  32. Anonimu' Mihai 10 October, 2011 at 11:52

    @sebra: Asa e: macar o garsoniera dar sa fie bine proiectata (cu un spatiu numit living, un spatiu numit bucatarie, vreo 2-3 spatii numite bai si intre 5 si 10 spatii numite dormitoare dispuse pe vreo 2-3 nivele, totul insotit de un mic spatiu numit garaj une sa incapa vreo doua minuni tehnologice pe 4 roti. Andrysha stie!

  33. acp 10 October, 2011 at 11:55

    Ba fetelor, Porșele, asa cum l-a lasat Dumnezo, are porbagajul in fata dintr-un motiv bine definit, if you know unde bat. Chiar nu inteleg cum poate un barbat sa atraga femei cu un Porșe care are deschiderea la spate…chit ca scoate flori pe-acolo.

  34. Cristi 10 October, 2011 at 11:59

    @andryusha: Ca o consecinta inseamna ca toata lumea ii iubeste pe inginerii mecanici(de auto)? =))

  35. Cms 10 October, 2011 at 12:00

    Eu nu ştiu de unde vine fascinaţia asta pentru modelele mai noi de Porsche. Mi-am achiziţionat şi Boxter, şi toată seria 911, până la GT3, le-am condus prin toată Europa şi vă spun, cu mâna pe inimă, că prefer 914. E mult mai stabil şi mi-a plăcut aşa de mult, încât am trei variante în garaj. Cine nu mă crede, să vină să-mi vadă contul pe NeedForSpeed – Porsche Unleashed. :))

  36. Dan1 10 October, 2011 at 12:00

    @Lecteriţa: De-aia se inventase Aro (tot cu tractiune integrala)! Usor de pronuntat, usor de scris… Si s-a ales prafu’ :))

  37. Raluca 10 October, 2011 at 14:05

    Cms: sunt apreciate independent de masina, facand abstractie de ea.

  38. Stephanie 10 October, 2011 at 16:11

    Cea mai faina chestie e atunci cand stimatul domn incearca sa o agate pe stimata doamna/domnisoara la petrecere, se da mare toata seara, apoi la plecare o intreaba:” Ai venit cu taxiul? Sunt cu masina , pot sa te duc eu.” Ea:”Mersi, dar si eu sunt cu masina. Poti in schimb sa ma conduci pana la ea”. No, si el o conduce pana in parcare unde constata ca superbul Audi A6 parcat langa Opelul lui ii apartine doamnei. Va imaginati fatza domnului… :))

  39. CID 10 October, 2011 at 19:28

    Porsche Cayenne,e o masina pentru pitipoance si fotbalisti.Sau “superbul A6 “imi vine sa si rad zau asa.Astea sunt masini de lux ? Sunt la capatul superior al masinilor,da,dar mai au destul pana la lux.Cel mai ieftin Rolls Royce e cam de 3 ori mai scump decat un Cayenne full option.Si mai sunt Aston Martin,Bentley,Maybach iar pentru pasionatii de viteza adaugam Ferrari,Lamborghini,Zonda si supremul Bugatti.Si voi vorbiti de Cayenne ? Pai pe langa masinile enumerate mai sus,Cayenne e cam cum e Logan(nu Duster,Logan) pe langa Cayenne.
    Femeile nu se pricep la masini asta-i clar,dar mai simplu ar fi sa vada daca cel care le invita la o plimbare are sofer.Cand tipul are sofer,o masina cu bodyguarzi in fata si inca una in spate,atunci e clar.Chiar daca masina in care calatoreste e “doar”un Mercedes S Class cum are Tiriac senior.Cand “zana” de la “stupide,stupide”a luat loc langa marele mogul in S Class-ul sau flancat de Mercedesurile G in care erau bodyguarzii,a cazut imediat pe spate.Dar Tiriac s-a plictisit repede de ea,era cam uratica si cam trecuta pentru el asa ca i-a facut repede vant catre piticul ala de Banica.

  40. Stephanie 10 October, 2011 at 20:24

    @CID: Mersi ca ne-ai luminat , maestre! Ia spune, campionule, tu ce masina posezi? Putem sa vedem si noi niste poze cu Bugatti-ul, Rolls-ul sau Ferrari-ul lu’ matale? 😉

  41. N.A. 10 October, 2011 at 21:29

    Hai, mai, dati-o-ncolo de treaba! Cine isi ia patachine de gen, si-o cam merita! Inca n-am vazut individa de gen pe care sa n-o mirosi!
    O masina de lux poate char inhiba femeia (ma rog, nu genul “bamboo”, alea-s mai dezinhibate :)) ), te gandesti ca, daca tot si-a luat aspirator de femei, nu e interesat de tipe normale, la locul lor, relatii, stabilitate, blabla.

  42. borg 10 October, 2011 at 22:20

    @Stephanie: Nu pricepushi bre? CID, Io si Tiriac ne simtim bine in Mercedes. 😀

  43. Cristi 10 October, 2011 at 22:43

    @Stephanie: Poate Opel. :))

  44. Insignifianta 11 October, 2011 at 04:46

    Eu n-am priceput nimic.

  45. A 11 October, 2011 at 17:38

    @unmihai: pentru ca masina ii facea selectia fetelor agatate, nu el. Si cum masina nu stie ce gusturi are el, cu cine se intelege bine si cu cine nu, ca urmare nu gasea nici o fata cu care sa se inteleaga, in fara de “ambalajul” dincolo de care nu se uita.

Leave a reply