Postul nu e post destul

Să vorbim deschis despre cărţile dorsale

Simona Catrina

Bărbaţii erau foarte tihniţi, până în ziua în care s-au prins că, la fiecare 100 de cărţi despre femei, se scriu 0,6 cărţi despre bărbaţi. Şi astea scrise tot de femei.

În librării nu există rafturi pentru bărbaţi. Rarisim, câte-o persoană cu sex incert, intitulată J.C. Peta sau Pat Kim, publică vreun volum dedicat bărbaţilor, despre secretele femeilor. Din dânsul reiese că marele secret al femeilor este că sunt frumoase, deştepte, rafinate, sexy şi înşelate de toţi porcii.

Jumătate din producţia de celuloză a ţării se tăbăceşte în rotativă cu sfaturi nepreţuite: cum să ţii un bărbat în lesă (cu variantele căpăstru, zgardă, colivie, năvod, coteţ), cum să domini un bărbat, cum să-l recuperezi, cum să-l schimbi, cum să-l divorţezi, cum să-l aşezi în pat, cum să-ţi vadă frumuseţea interioară.

Dacă un extraterestru ar cădea într-o librărie şi-ar vedea ce-i acolo, ar trage concluzia că bărbatul e cel mai bun prieten al omului, atâta doar că e foarte greu de dresat şi e cam nesimţit, adică face mizerie şi nu e nici fidel ca un pechinez.

Bărbaţii, în schimb, nu au cărţi care să le lumineze calea către adevăr, către spiritualizare şi către orgasmul femeii. Ei vor rămâne toată viaţa în negura ignoranţei, după cum, implicit, femeile vor rămâne în pâcla frustrării.

Bărbaţii află doar din revistele lor, de la poşta redacţiei, cam ce le bubuie mintea damelor. Dar oricum, faţă de cărămizile pe care le citesc ele zilnic despre ei, ce scrie în revistă e un biet scârţ metafizic.

Concluzia femeilor e mereu aceeaşi, luată cu copy/paste de pe net: “Cum ar arăta lumea fără bărbaţi? Ar fi o planetă fără războaie, plină de femei fericite şi grase!”

Una din America, Eve Ensler, a visat ceva demisec într-o noapte după care, lac de apă, s-a trezit şi-a scris “Monologurile vaginului”, un delir care s-a crăcănat pe vreo patru continente şi s-a trezit capodoperă şi best-seller – personal, nu ştiu de ce. Bărbaţii n-au curaj să cumpere “Monologurile vaginului”, îşi închipuie că râde lumea de ei. În realitate, toţi aşteaptă s-o cumpere unul ca s-o dea din mână-n mână, scuzaţi ambiguităţile.

Cum n-a scris nimeni “Monologurile penisului” – sau oricum, nimeni care să fi avut curaj să-şi ducă opera la vreo editură – omenirea rămâne deocamdată doar cu enigmele vaginului, vag tălmăcite, şi cu trei miliarde de penisuri neexplicate. Deoarece singurii pricepuţi la descifrări sunt foarte ocupaţi cu ciornele lui Ramses, deocamdată.

Deci dacă o femeie vorbeşte în public despre vaginul ei, e minunată, genială şi curajoasă. Dacă un bărbat vorbeşte în public despre testiculele lui, îl arestează pentru atentat la pudoare.

De aceea, singurul for de exprimare care i-a rămas bărbatului e peretele veceului public. Masculii sunt ceva mai predispuşi la a-şi lăsa anunţuri aproape matrimoniale deasupra pişoarului, fără să realizeze că singura femeie care le citeşte e doamna de serviciu – care, apropo, chiar e o doamnă, în Filipine era avocată, dar a mâncat-o-n fund să fugă-n România.

Share:

32 comments

  1. camionagiu 13 June, 2011 at 09:41

    Răspunsul la problematică e:

    Femeile care abordează cu maximă uşuriţă în scris chestiile astea sexuale au mari probleme în pat şi la mansardă şi se ascund exibându-se, din dorinţa inconştientă de a inhiba de fapt bărbaţii şi nu de a-i atrage. E replica femeii la onanistul care îşi dă fulgerător parpalacul la o parte când se închid uşile metroului.
    Pentru bărbaţi, sexualitatea femeii nu e un subiect care merită phootut pe toate părţile.
    Le avem pe ele.

  2. M3bis 13 June, 2011 at 09:44

    @camionagiu: Aşa urât vorbeşti tu cu colega ta?

  3. camionagiu 13 June, 2011 at 09:45

    cu alea de scriu best sellerele alea

  4. andryusha 13 June, 2011 at 09:59

    Cele mai frumoase şi folositoare trupului şi sufletului cărţi despre femei (scrise de bărbaţi) conţin, în proporţie covârşitoare, reţete pentru gătit.

  5. silavaracald 13 June, 2011 at 10:30

    Mda. Tot despre asta, aici, cu scuzele de rigoare. 😀
    http://silavaracald.cotcodacii.ro/2009/12/18/arta-ginecologica/

  6. V3nt0R 13 June, 2011 at 10:36

    ,, Women are stupid, and I don’t respect them, that’s right, I just have sex with them . ”
    ,, I can’t have sex with your personality, and I can’t put my penis in your college degree, I can’t shove my fist in your childhood dreams, so why you sharing all this information with me? ”

    John LaJoie, un clasic.

  7. M3bis 13 June, 2011 at 10:49

    @V3nt0R: Asta vă-nvaţă pe voi la şcoala aia?

  8. Cms 13 June, 2011 at 10:55

    Încă un text foarte bun, apărut în lipsa lui Julius (ca să răspund cuiva care spunea că în afară de cel al lui Pircă, restul sunt jafuri 😛 ). Idem pentru slvc!

    @V3nt0R: Şşşt! S-a dovedit ulterior că J.L. făcea de fapt reclamă mascată unei firme producătoare de femei gonflabile.

  9. V3nt0R 13 June, 2011 at 11:07

    @M3bis: Cine a zis ca ne invata cineva ? :)) , invatam singuri !

  10. Cami 13 June, 2011 at 11:22

    @V3nt0R, =))

    Autodidactilor!

  11. silavaracald 13 June, 2011 at 11:47

    @Cms: Mulțam fain de apreciere. :*

  12. Lecteriţa 13 June, 2011 at 11:57

    Ce femeie romanca, zdravana la cap si buna de… ar vrea sa citeasca o carte despre secs, scrisa de o americanca? Si ce barbat are fantezii cu americance?
    Singurul lucru de apreciat maxim e ca totusi, o frustrata sau neimplinita, face bani din ceea ce nu stie si nu experimenteaza. E suficient doar sa vanda o carte.

  13. Cms 13 June, 2011 at 12:13

    @silavaracald: Cu plăcere, sincer!

    @Lecteriţa: Trebuie să semnalez un adevăr trist: chiar dacă v-am povestit la un moment dat un documentar despre vrabia de copac japoneză, adevărul e că la National Geographic cele mai multe subiecte sunt cu flora şi fauna din America. Aşa că ne mulţumim şi noi cu ce găsim. 🙁

  14. Lecteriţa 13 June, 2011 at 12:26

    @Cms:
    Haide, bre, că dacă vrei o ştoarfă ca lumea, nu apelezi ca NG, ci la saituri de specialitate, cu băştinoase =))

  15. kilroy 13 June, 2011 at 12:56

    Eu cred ca s-ar cuveni afisat un baner cu textul “Inchis pentru inventar” pana se intoarce Julius. Sau macar unul cu “Vin imediat”. Parerea mea.

  16. M3bis 13 June, 2011 at 13:01

    @kilroy: Da’ nu vrei tu să te duci la o plimbare, la o iarbă verde, ceva? Părerea mea!

  17. andryusha 13 June, 2011 at 13:04

    @kilroy: Sau unul cu: “Vin imediat ce se întoarce Julius”. =)) =))

  18. kilroy 13 June, 2011 at 13:05

    @M3bis: Ah, eu imi incarcam pusca si vorbeam prostii, vorba iepurasului.

  19. Serban 13 June, 2011 at 14:02

    Cum poţi fi atât de misogină?

  20. Sare'n Ochi 13 June, 2011 at 14:03

    auto-CotcoDacilor!
    femeile sunt frumoase, devreme acasa, docile, iubitoare, ne-barfitoare, ne-cicalitoare, am zis intelegatoare? daca nu mai zic o data, ca nu strica.
    numai ca nu stiu ce le invata la scoala in orele acelea de gospodarie (daca mai exista, cred ca exista dar acum le tin pe ascuns), ca, dupa ce implinesc 40 de ani (tarziu, si dupa vreo 20 de ani in care au vreo 30 si ceva de ani), se transforma in (ma rog, scrie mai bine autoarea – mie-mi lipsesc cuvintele si nici cardul nu mi-a fost alimentat suficient de mult incat sa-mi confere protectie).
    in orice caz, nu degeaba zicea un priete: schimb una de 30 de ani, pe doua de 18.
    =)) (dar nu-i rasul meu)

  21. lulu 13 June, 2011 at 14:35

    @kilroy: Asa a inceput si toade.r…

  22. Raluca 13 June, 2011 at 14:53

    Lasa ca barbatilor, cum sunt mai concisi in exprimare, le ajunge peretele veceului ca sa scrie esentialul despre femei: Xuleasca e o c….. !

  23. kilroy 13 June, 2011 at 14:54

    @lulu: Probabil. Nu il credeam pe em3bis asa de vigilent. Pe viitor, am sa incerc sa umblu doar pe varfuri si sa nu mai arunc hartii pe jos.

  24. Sare'n Ochi 13 June, 2011 at 15:52

    Soţul se furişează încet în pat, se lipeşte de soţia lui şi îi şopteşte cu o voce suavă:
    – Nu am chiloţi…
    – Acum mi-e foarte somn. Mâine dimineaţă o să-ţi spăl o pereche…!

  25. andryusha 13 June, 2011 at 16:59

    @Sare’n Ochi:
    – Merci, dar nu se usucă până plec la servici! – se-ntoarse soţul pe partea cealaltă, îmbufnat.

  26. ErRon 13 June, 2011 at 17:23

    @Sare’n Ochi: Nu-mi dai numarul de telefon al tipului??:D
    Eu nu-s asa de harnica, nici macar dimineata!

  27. kilroy 13 June, 2011 at 18:07

    @Sare’n Ochi: Asta o fi tipul care intr-o zi, la birou, tot mormaia “Cand ajung acasa ii rup chilotii nevesti-mii, bucati ii fac”. “Vai draga, ce pasional esti” se mira un coleg. “Aiurea”, raspunde tipul, “ma strang de imi ies ochii din cap”.

  28. Belle d”Imagination 13 June, 2011 at 21:10

    De azi am mai bifat un aspect necesar pentru a fi în rândul lumii. Am început să citesc Monologurile Vaginului. Merci Simona CATRINA, merci http://www.dailycotcodac.ro , uite aşa mă apropii eu cu încă un pas de a fi om mare, chiar dacă nu ştiu ce o să fac în momentul acela.

    De azi pot zice serenă, ”vagina, ergo sum!”

  29. Ramses3 14 June, 2011 at 09:58

    Pai exista dialogul ‘penisului cu testicolele lui’

  30. Crina 14 June, 2011 at 14:30

    Simona, articolul e scris cu umorul pe care-l stiu atat de bine!! :))))))))))
    Si ai mare dreptate; caile sunt foarte incurcate; probabil pleaca de la faptul ca barbatii se iubesc pe ei insisi mult mai mult decat se iubesc femeile pe ele insele ;in concluzie, cum noi ii iubim pe ei mai mult decat ne iubim pe noi, e normal ca noi sa cautam mereu retete miraculoase si sa facem tumbe doar-doar le suntem pe plac si cate un bosmulfat se simte bine. E o atitudine paguboasa si mie pers mi-au trebuit multi ani ca sa inteleg ca trebuie sa fiu altfel, insa in cele din urma am reusit 🙂
    Cat despre unele comentarii..nu stiu dc sa rad sau sa plang! 😀

  31. Alexandra Bohan 14 June, 2011 at 14:49

    Simona, Simona, e sublim!!! <3

  32. Andreea 30 October, 2011 at 21:46

    daca lumea ar fi lipsita de barbati (sau doar condusa de femei) n-am mai avea razboaie, doar o gramada de tari geloase care nu-si vorbesc cu lunile… 🙂

Leave a reply