Postul nu e post destul

Recomandări de seară: Hai Isteria

Ovidiu Eftimie

Bine aţi venit la îndrăgita rubrică de recomandări de seară care este, aşa cum v-am obişnuit şi din celelalte texte, fără glume sau alte sclifoseli de-astea. Tema de azi este isteria şi mie mi-a plăcut definiţia asta din dicţionarul medical. Bine, şi faptul că CNA permite apariţia la televizor a unor oameni care suferă vizibil de această boală şi nu condamnă procedura.

Despre Robert Turcescu ştiu că pe vremea când era asistent la Hyparion, un fel de SNSPA privat, şi avea accese de furie când asculta vreun student şi ăla nu ştia imnul naţional. “Păi cum tu, care te vrei jurnalist, să nu ştii imnul naţional”, urla Turcescu cu vocea sa impunătoare de gospodină. Din chestia asta au ieşit doar câteva glume şi ceva plictiseală când apare personajul, dar n-am ajuns niciodată la nivelul de isterie de la Jurnalul Naţional, unde se aruncă o găleată de borhot în capul tipului.

Şi că tot vorbim de oameni plecaţi de mult de-acasă şi neajunşi la medicul de familie pentru trimiteri, iată vestea anului în media românească. Dana Grecu şi Mircea Badea vor prezenta un jurnal de ştiri. Practic, dacă urmăreşti o emisiune a Danei Grecu ieşi cu vânătăi chiar dacă nu eşti în studio, iar de la Badea rămâi cu suipat pe tricou. Sunt convins că ăştia doi vor fi exact motivul pentru care se va înfiinţa postul de medic la CNA, cum e Pompiliu Popescu la naţională.

Şi că tot vorbim de, hai să-i zicem aşa, fotbal, Marian Iancu, trolul oficial al tuturor televiziunilor, ziarelor şi aplicaţiilor de iPad de sport din România, a fost trimis definitiv în spamul istoriei. Timişoara nu va juca în Champion’s League la masa bogaţilor, că ălora nu le plac căcănarii după care tot trebuie să stai cu anii şi procesele să-ţi recuperezi banii. Puteţi citi ştirea aici, în Gazeta Sporturilor. Ba nu, am glumit, GSP încă mai trăieşte din traficul venit de la Brăduţ, nu se agită să dea de-astea.

Share:

8 comments

  1. Lecteriţa 20 June, 2011 at 20:21

    Ce bine că ştirile de la Antene nu au şi translator pentru surdo-muţi, că nu ştiu cine ar fi putut înţelege ce zice Dana Grecu. Le mai trebuia un translator logoped, intermediar!
    Presupun că cei doi, MB si DG nu vor sta la acelasi pupitru. Trebuie loc lasat pt. spagat.

  2. Raluca 21 June, 2011 at 01:36

    Uau. Cred ca nu am mai vazut un singur comentariu pe dc de cand ma stiu!

  3. ErRon 21 June, 2011 at 02:02

    De aia vor s-o si puna pe Dana Grecu la stiri, ca acolo nu-si mai poate da invitatii cu capul de masa!:D Merge filmul, ea comenteaza, dar nu poate invineti pe nimeni!

  4. Insignifianta 21 June, 2011 at 03:59

    O bag peste tot, sintagma: “In plm!”
    Va face cariera, sintagma, la pariu!
    In plm, daca nu sunt sigura de asta!

  5. Nero 21 June, 2011 at 04:42

    @Raluca: Pai daca le-a scris asa devreme.

  6. Insignifianta 21 June, 2011 at 04:52

    @Raluca: Uau, cu-al tau, al doilea!
    @Nero: Devreme, pentru cine?
    P.S. In plm!

  7. ErRon 21 June, 2011 at 13:07

    @Insignifianta: Intr-o zi asteptam autobuzul. Doi tineri (ea si el), asteptau si ei.
    Ea:- Mergem, iubi, sa mancam la mall?
    Am simti o tensiune crescand intre ei, si raspunsul lui:
    – Ce plm, stii ca nu avem bani! Abia reusim sa ne platim chiria,in plm, iar tie iti trebe sa mananci la mall! De ce plm, ma pui in situatii penibile? Stii, in plm, ca si io as vrea sa te scot sa macam la mall, da’ inca nu avem destui bani, in plm!
    Tre’ sa recunosti, stia tipu’ sa introduca sintagma, taman la locul potrivit!:D

  8. Insignifianta 21 June, 2011 at 18:53

    @ErRon: Si eu ce ar trebui sa fac acum? Sa rad, nu? :d

Leave a reply