Postul nu e post destul

Şoferul de Prahova

Ovidiu Eftimie

Sigur, nu putem spune despre toţi şoferii din Prahova că ar trebui euthanasiaţi la 7 zile după ce sunt prinşi dacă nu-i adoptă nimeni, dar nimic nu ne poate opri să visăm.

Deocamdată încă nu am înţeles cum e posibil să conduci aşa de prost venind dintr-un judeţ a cărui întreagă economie se bazează pe amenzi de circulaţie. Practic 90% din PIB-ul zonei se scoate din amenzi şi şpăgi la miliţienii ce stau cu radarele. Există oraşe întregi construite numai din asta.

De exemplu, nimeni nu poate dovedi că oraşul Băicoi există în realitate. Sigur, sunt o mulţime de site-uri care spun asta, lucrări ştiinţifice sau reportaje TV, dar cu toţii ştim ce uşor pot fi falsificate aceste chestii. Presa minte, ascultaţi-mă pe mine, că lucrez în domeniu. Băicoi nu este altceva decât un post de poliţie cu radar, iar clădirile ce se văd în depărtare ori sunt de mucava, ori aparţin în totalitate celor trei poliţai care stau cu radarul acolo de pe vremea lui Cugnot. Să mai spunem, dacă tot suntem aici, că cea mai întâlnită meserie pe tot teritoriul judeţului Prahova este cea de poliţist de circulaţie – practic, aici sunt mai mulţi poliţişti decât colonei.

Dacă şoferii de Alba au o scuză, ei neavând decât un semafor şi, probabil, două străzi mai late, şoferii din Prahova nu au întrucât acolo există cel puţin un fel de oraş, mă refer la Ploieşti. Am trecut prin el, peste tot se regăsesc urme ale civilizaţiei urbane: străzi aproape asfaltate, tramvaie, statui ecvestre, copaci, tomberoane. Ar avea unde să înveţe să conducă, doar că n-o fac.

Şoferul de Prahova conduce preventiv, pe banda a doua a drumului, unde are suficient spaţiu de manevră şi o face la viteze reduse, să vadă din timp poliţaiul şi să poată trece pe lângă el cu minimum 30km/h sub viteza legală, să arate că e cinstit.

Ciudat e că, pe măsură ce te apropii de Braşov, maşinile cu număr de Prahova încep să dispară. Probabil pentru că avem ceva gropi la intrare în oraş şi tot pică maeştrii în ele.

Citeşte şi:
Şoferul de Alba

Share:

35 comments

  1. Dan1 3 May, 2011 at 08:17

    Las’ ca nici cu soferii de Constanta nu mi-e rusine! =))

  2. 4mall 3 May, 2011 at 08:38

    @Dan1: Te alinti!

  3. Piticu21 3 May, 2011 at 08:40

    LOL

  4. Piticu21 3 May, 2011 at 08:41

    ti-as zice ca esti si tu specialist in condus … dar imi amintesc de prezentarea ta de la roblogfest 😉

  5. Dan1 3 May, 2011 at 08:51

    @4mall: Ma scuza centurionule! Persoanele de fata se excepteaza! =))

  6. dc 3 May, 2011 at 09:08

    @Indragitule: In Prahova (mai exact in Ploiesti) am admirat mai mult indicatoarele amplasate magistral. M-am trezit din admiratie mentionata cand am ajuns intr-o intersectie si am vazut doua indicatoare pentru “Gara de sud” indreptate in directii sensuri perfect opuse :D.
    Ca sa facem totusi si un schimb de impresii, iti propun Arges si Braila, pe baza e experiente personale repetate:
    In Pitesti a aprecia cu voce tare ca un localnic conduce altfel decat bine este un pacat capital. Perceptia destul de raspandita e ca prezenta fabricii Dacia influenteaza genetic pruncii, care se nasc soferi si nu mai au nevoie de scoala de sofer.
    In Braila e mai simplu. Desi e simplu sa traversezi orasul gol(are o forma de semidisc, cu strazi dispuse concentric si radial), provocarea e data de coparticipantii la trafic. Suspectez ca in scolile de soferi brailene s-a trecut la manuale alternative, care nu pun accent pe utilizarea semnalizarii si incadrarea in intersectii.

  7. Borish 3 May, 2011 at 09:12

    La Piteşti e şi mai bine..

  8. IOnut C 3 May, 2011 at 09:22

    Las’ că te dau ei prin staţie după ce vor citi articolul ăsta.
    Nu-ţi dau mult, poţi să ai tu cel mai tare BMW şi să conduci cel mai corect. Maxim la Comarnic ai permisul luat. 😀

  9. Vali 3 May, 2011 at 09:23

    politistii de Prahova sunt si mai magistrali:
    ma duceam odata inspre Brasov, am vazut un accident si l-am semnalat la politie, unde am fost admonestat ca i-am deranjat 🙂

  10. Dan1 3 May, 2011 at 09:26

    @dc: “am vazut doua indicatoare pentru “Gara de sud” indreptate in directii sensuri perfect opuse”. Mi se pare normal, Pamântul e rotund! =))
    La Pitesti eu am vazut un sticker pe luneta unui… unui… participant la trafic, ca sa-l numesc asa. Zicea “Am permis de Pitesti”! :))

  11. m 3 May, 2011 at 09:42

    pe cand o dezbatere despre soferii din judetul giurgiu cu bmvuri?

  12. Doru 3 May, 2011 at 09:45

    Sa-i vezi pe soferii de Botosani cum sunt. Nu ai intalnit inca unul in trafic? Esti fericit!!! De obicei merg cu 30 la ora, de parca numai ei sunt in trafic, iau virajele ca si cand ar intoarce vaporul, iar manevrele pe care le fac in trafic sunt ca si cand nu ar fi siguri daca e bine asa dar isi asuma tot riscul, niste adevarati kamikaze ai soselelor.

  13. Ivan 3 May, 2011 at 09:56

    Eu n-am aflat inca ce indicativ are judetul cu soferi buni, sa-mi vand acareturile si sa ma mut acolo.

    PS. Sa nu uitam, rss-ul afiseaza articolele incomplet. Inca.

  14. Dan1 3 May, 2011 at 09:59

    @Ivan: Renania de Nord – Westfalia! =))

  15. kilroy 3 May, 2011 at 10:08

    @Ivan: Judetul CH (Confederation Helvetique)

  16. M3bis 3 May, 2011 at 10:35

    @Ivan: N-am uitat de rss. Încearcă să te obişnuieşti!

  17. kekee 3 May, 2011 at 10:40

    Să spună camionagiul .
    El ştie.

  18. M3bis 3 May, 2011 at 10:45

    @kekee: Camionagiu are probleme cu Iaşiul acum!

  19. Rada 3 May, 2011 at 10:46

    Deci, as dori sa particip cu niste explicatii, in calitate de cetatean de provenienta din judetul subiect al postarii (“deci” de la inceput tot de acolo vine):
    – soferii de prahova nu sunt soferi prosti, ci rai; diferenta este ca ce fac in trafic e cu buna stiinta, deci intentionat;
    – in oras e normal sa circuli pe banda a doua, ca nu se stie cine iti iese in fata din lateral (nu ca nu mi s-a intamplat sa vad idioti care sa intre din lateral direct pe banda a 2-a – tot in PH);
    – viteza redusa e si din cauza craterelor din strada;
    – cat despre cinste… doar e patria hotilor PH, ce naiba, toti trebuie sa traim 😀 😀

  20. dr. Lecter 3 May, 2011 at 11:03

    Baicoi e un oras holograma?
    Da’ oare nu ziceau aia de la Iorgu Iordan ca nu e frumos sa ne adresam cu “bai” ?

  21. silavaracald 3 May, 2011 at 11:22

    Chiar așa: cum s-or numi locuitorii Băico.iului?
    Băico.ieni? Băico.iști? Iar ele, locuitoarele? Băico.ițe? Băico.ioase? :-??
    (Fiv-ar moderarea să vă fie de Prahova! Iote cum trebuie să scriu să n-ajung acolo! x()

  22. dc 3 May, 2011 at 12:12

    @silavaracald: Cer scuze pentru obscenitate, dar acum realizez ca locuitorii orasului in cauza sunt raspanditi prin toata tara. Aud frecvent baieti de cartier strigandu-i: “Bai.coaie” 😀

  23. ThoR 3 May, 2011 at 13:02

    Prin Bucovina e foarte bine , se circula relativ ok, adica nu e nevoie sa zici ceva de mama cuiva chiar la 46 de secunde……problema se schimba radical cand ne invadeaza de cateva ori( Craciun, An Nou,Paste) pe an soferii din Bucuresti ….cu jeepuri,normal, ca doar nu ar veni unu cu matizul sau cu un logan

  24. sendroiu 3 May, 2011 at 13:08

    @silavaracald: inainte de ’89 li se spunea Baitovarasi 😉

  25. Dan1 3 May, 2011 at 13:22

    @ThoR: Din piosenie vin cu jeepurile, cred, ca doar vin la mânastiri, nu? :))

  26. RoseN 3 May, 2011 at 13:26

    @Dan1:
    Un Trabant, care circula regulamentar, este lovit de un Rolls Royce, condus imprudent. In urma coliziunii, Trabantul este distrus, iar limuzina scapa fara nici un fel de zgarietura.
    Soferul din Trabant reusete sa iasa din epava si incepe sa se lamenteze:
    – Toata viata am muncit pentru masina asta ! Mi-am luat de la gura copiilor mei ca sa pot plati, am facut zeci si sute de sacrificii ! Domnule, m-ai nenorocit…
    La care, soferul limuzinei, cu un ton plin de regrete:
    – Imi pare foarte rau de cele intamplate. Recunosc ca eu sunt in totalitate de vina…. Dar si dumneata… de ce ti-ai cumparat asa masina scumpa ?

  27. Dan1 3 May, 2011 at 14:45

    @RoseN: Intr-un accident de circulatie soferii mor si ajung in fata Sfântului Petru:
    – Ce-i cu tine aici? îl întreaba pe primul – un neamt.
    – Eu mi-am luat un BMW X6, si, pe când circulam cu 200 la ora am pierdut controlul vehiculului într-o curba, am patruns pe contrasens si m-am ciocnit frontal cu un automobil ce circula regulamentar din sens opus.
    – Dar cu tine? îl întreaba pe al doilea – un francez.
    – Eu mi-am luat si eu tot un BMW X6 si, circulînd cu 200 la ora, m-am ciocnit frontal cu dânsul.
    – Si tu? îl întreaba pe ultimul, un român. Tot în acest tragic eveniment rutier ai murit?
    – A, nu! Eu mi-am luat si eu un BMW X6 si am murit de foame.

  28. RoseN 3 May, 2011 at 15:10

    @Dan1:
    Hmmm… asta nu-i banc mai 🙂 e cam pe bune =))

  29. Dan1 3 May, 2011 at 15:15

    @RoseN: Sau, cum se zice, “nu e gluma da’ e buna!” =))

  30. Ivan 3 May, 2011 at 15:53

    @M3bis (#16)
    Planurile voastre infame au fost date peste cap de un umil developer:
    https://chrome.google.com/webstore/detail/khbjahpecnkenngkidhioicnfpakihg
    Acum, cand pot citi articolele complete in reader sunt curios ce inventie diabolica veti mai aduce la lumina pentru a ingreuna viata cititorilor.

  31. M3bis 3 May, 2011 at 16:03

    @Ivan: De “spam” bănuiesc că ai auzit de la toader. De “ban” ce zici?

  32. Mada 3 May, 2011 at 16:50

    eu am fost in baicoi, si va zic, EXISTA! :))

  33. M3bis 3 May, 2011 at 20:02

    @Mada: Eu am avut chiar şi o iubită în Băicoi. Dar s-a prins prietena mea de pe atunci şi mi-a zis: Băi… tu pe cine iubeşti?

  34. Toma Necredinciosu 3 May, 2011 at 20:33

    @dc: Soferii braileni sunt de groaza. Sunt intrecuti numai de pietonii braileni. Nici sinucigasii nu se comporta asa.

  35. Ivan 4 May, 2011 at 09:13

    @M3bis
    Zic ca referirea la postul meu ca fiind “spam” denota fie o cunoastere slaba a fenomenului, fie lacomie de clickuri.
    Partea cu banul o iau ca pe o gluma DailyCotcodac.

Leave a reply