Postul nu e post destul

Ora VIP-urilor de mâna a doua

Julius Constantinescu

La finalul unui meci de fotbal, jucătorii părăsesc terenul şi pleacă la vestiare; imediat, locul lor este luat de antrenorii celor două echipe şi de reporteri, care le iau interviuri la cald. În fine, când protagoniştii meciului se retrag, pe gazon coboară, din înaltul tribunei oficiale, marii mahări: patroni de cluburi, finanţatori, preşedinţi, oficiali. Tribunele încep să se golească, fotbaliştii, antrenorii şi oficialii pleacă să sărbătorească la restaurante de lux, iar reporterii, fericiţi că au obţinut declaraţiile, pleacă în galop spre redacţii să-şi scrie materialele. Este momentul în care vipurile de mâna a doua, personajele de fundal ale tribunei oficiale, profită pentru a pune stăpânire pe teren. Se plimbă plini de importanţă de colo-colo, clamându-şi dreptul la fărâma lor de celebritate în faţa puţinilor spectatori întârziaţi, care încă mai vociferează în tribune.

Meciul dintre Rapid şi Universitatea Craiova se terminase de mult; prin faţa galeriei craiovene se perindaseră deja antrenorul Ştiinţei, fosta glorie a Ştiinţei Ilie Balaci şi George Copos (întâmpinat cu urale şi cu scandarea “UTC, forţa UTC!”; după câteva momente confuze, când a înţeles că nu-i cere nimeni bani, s-a întors şi ne-a făcut prieteneşte cu mâna). Mai trecuseră, apoi, câţiva oficiali de la federaţie, fostul fotbalist Ionuţ Stancu şi doi chelneri care târau după ei o naveta de apă minerală (remarcabil a fost că au reuşit totuşi să traverseze terenul mai repede decât atacanţii Universităţii; poate n-ar fi fost rău să le pună careva în braţe o navetă fraţilor Costea şi să le zică: “Băi, ia căraţi voi berea asta până la Coman şi, când ajungeţi, băgaţi şi mingea asta-n poartă, dacă tot sunteţi acolo”). Instalaţia de nocturnă se stingea încet, încet când pe gazon şi-a făcut apariţia, coborând de la oficială, un mini-VIP întârziat, un bărbat cu totul şi cu totul special. Purta nişte pantofi lucioşi remarcabili, pantaloni negri, strânşi, care aproape plezneau în partea dorsală, extrem de proeminentă, şi un tricou negru care se mula peste o burtă imensă; părul, înmuiat fără zgârcenie în gel, avea acea pieptănătura clasică a fantelui de cartier cu care probabil sunteţi familiarizaţi dacă nu locuiţi chiar în centru. În fine, toată această capodoperă vestimentară era dublată de o călcătură excentrică, datorată, cel mai probabil, fie pantalonilor foarte strânşi, fie unei clisme recente.

Mergea alene şi mânca seminţe, pe care le scotea din buzunarele pantalonilor şi le arunca de departe în gură, cu o dexteritate ce trăda o practică îndelungată. Când s-a oprit în dreptul galeriei, aşa, într-o doară, dar în fapt pentru a putea fi mai bine admirat, l-am recunoscut: era Ogică, celebrul jucător la Loto, regele probabilităţilor, magicianul celor 49 de numere. Galeria l-a salutat cu urale, iar un ultras oltean din primul rând şi-a exprimat cu căldură admiraţia: “Ogică, nu vrei să-ţi dau şi io un număr?”.

Ia-ţi o pungă de seminţe şi citeşte şi:
Derby însângerat la Rogojeşti
Despre dragoste, Borcea si alti demoni
Mâncarea campionilor

Share:

22 comments

  1. fanu` lu` Ju` 19 May, 2011 at 08:10

    primu`, ca e vb de Rapid :d

  2. fanu` lu` Ju` 19 May, 2011 at 08:11

    intre noi fie vb , un numar numar sau numar d`ala cum era aseara la tv , cum ca l-a atins pe colegu`de camera :-“

  3. unmihai 19 May, 2011 at 08:35

    Nu stiu ce te-a inspirat dar chiar acu’ 5 minute citeam asta: 😀 Un fost coleg de celula de-al lui Stelian Ogica isi aminteste clipele tandre petrecute impreuna cu “vedeta” cat au fost inchisi
    Dupa Ricky Martin, Botezatu si George Michael, din cerul femeilor mai pica o stea …

  4. ThoR 19 May, 2011 at 09:32

    deci rapid inca joaca in liga 1? =))

  5. sebra 19 May, 2011 at 09:36

    Ora VIP-urilor de mâna a doua, e noaptea la Capatos.

  6. Dan1 19 May, 2011 at 10:32

    Da’ Monica Tatoiu nu se arătă şi ea?

  7. RoseN 19 May, 2011 at 10:41

    Mdaaaa…dar cine-s acesti ilustrii necunoscuti Costea sau Coman? =))sunt VIP-uri?? Daca da de cine au divortat, a cui vana au luat-o din baie, pe unde au tatuaje, in ce club s-au imbatat distrat de Paste, unde si-au facut Revelionu? pai ne jucam???

  8. Dan1 19 May, 2011 at 10:45

    @RoseN: Astia bre, e folbalisti chipurile! =))

  9. Lecteriţa 19 May, 2011 at 11:12

    Miron Cozma n-a fost la meci??? Ca e rapidist de mic, ba chiar voia sa preia Rapidul, acum vreo 2 ani, sa-l faca cel mai tare club european…

  10. Claudiu 19 May, 2011 at 11:36

    gata s-a oprit robinetu cu texte faine?

    pe asta l-ai scris acum ceva ani, cand inca nu picasesi in b. pentru prima oara.

  11. Petrov 19 May, 2011 at 12:28

    =)) =)) excelent!

  12. Michell 19 May, 2011 at 13:10

    @Petrov: Tu ce ai citit ?

  13. Petrov 19 May, 2011 at 13:54

    io am citit mult, c**e.

  14. Oana 19 May, 2011 at 15:06

    Dacă tot spui că păşea într-un fel mai.. special, probabil că răspunsul lui a fost ceva de genul.. “Mulţumesc, bă, da’ tocmai am primit unul!”

  15. Che Guevara 19 May, 2011 at 16:59

    Ogica ca Ogica (cacofonia e intentionata), dar fie-sa… ala VIP second hand!

  16. Lepka 19 May, 2011 at 18:17

    Bre, deci m`ati facut curios..am cautat eu pe google Ogica..dom`le, cate aventuri a avut asta… sper sa se faca un film depsre el…a castigat la loto, i s-a furat biletul, a fost arestat cand a spus ca i s-a furat biletul, aventuri care mai de care cu barbati in puscarie si “asistente” in libertate, iar a castigat la loto, OTV (super pisodul “biletul poporului”), era sa moara in accident de masina, iar a castigat la loto, “a fost batut cu boxul de otel” (cati dintre voi se pot lauda cu asa ceva, aud?), plus multe altele De fapt am scris toate prostiile astea pentru ca vroiam sa postez o fraza absolut superba dintr`un tabloid – am uitat sa va spun ca stirile despre Ogica nu prea se gasesc in Dilema Veche-, da`mi trebuia o introducere…Auzi`o pe asta:

    “Desi a recunooscut ca a ramas fara trei dinti, el nu a vrut sa fie fotografiat cu gura deschisa”

    Bravo, Ogica ! Fii demn !

  17. Insignifianta 19 May, 2011 at 19:04

    @Lepka: Sigur era Ogica, ala fara trei dinti din fata? =)) Te pomenesti ca m-oi fi intalnit chiar cu Ogica prin ZONA aia! =))

  18. Dan1 19 May, 2011 at 19:11

    @Lepka: Si ar putea sa mimeze si niste pisici filmul despre aventurile lui Ogica! Sa mai câstige si Radu Udrescu un concurs de-ala! =))

  19. MonicaS 19 May, 2011 at 21:48

    @unmihai: Ricky Martin e gay?!…

  20. unmihai 19 May, 2011 at 22:12

    @MonicaS:
    nu e foarte gay, e doar un pic gay .. 😀
    da si tu un google dupa “Ricky Martin gay”

    am avut o prietena acu’ vreo 15 ani care se fleoscaia cand il vedea pe ăsta la televizor :d
    Probabil era cam derutata saraca de fizicul meu de sahist 😀

  21. Dan1 19 May, 2011 at 22:17

    @MonicaS: Neaaah, se preface! (da’ se preface asa de bine ca s-a pacalit pâna si el :)))

  22. MonicaS 19 May, 2011 at 23:58

    @unmihai: am dat, am dat sa verific informatia pe preasfantul google. 😀
    Ce sa zic, Daily cotcodac -un site care informeaza! Atat prin autori, cat si prin comentatori, fireste 😀

Leave a reply