Mitropolitul Camionagiu îşi ia rămas bun
Camionagiu
A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi fost nici nu s-ar povesti, pe când se potcovea puricele cu 99 de ocale.
Am ridicat mâinile şi am cerut SEMN de la Dumnezeu că nu m-a uitat. Am zis:
– Dă-mi un semn clar, aşa pe înţelesul meu, să fie clar ca bună-ziua, neinterpretabil, ştii Tu la ce mă refer! Dă-mi-l repede, dă-mi-l acum sau mâine, să nu uit că Ţi l-am cerut.
A doua zi dimineaţă un câine negru tot lătra enervant prin faţa scării, de m-a scos din papuci şi m-a băgat în pantofi, şi hai în Herăstrău să fac o baie.
Am ajuns la locul meu secret de făcut baie, unde mergeam aproape în fiecare zi, după nişte tufişuri care acum nu mai sunt, căci se toaletează parcul după normele UE, de nu mai poţi să faci un pipi neecologic, m-am dezbrăcat şi m-am aşezat pe marginea de beton a lacului, cu picioarele în apă.
Câteva raţe sălbatice înotau la umbra salciei uriaşe, raţe frumoase şi grase, ca pâinile. Era aşa de cald că peştii nu mai aveau oxigen şi înotau pe la suprafaţă, se înmulţeau peştii pe lângă mine, şi eu uitasem de semne şi minuni.
M-am întins pe betonul fierbinte, am pus obrazul jos şi am stat aşa, atins din când în când de frunzele tufişului uriaş. Deodată mi s-a părut că ceva sclipeşte în iarbă, am băgat mâna prin ea ca prin părul unei femei şi am tras de ceva care se simţea tare acolo, sub mâna mea. Era o cruciuliţă albă, obişnuită, din plastic fosforescent, prinsă cu un şnur negru.
Atunci m-am văzut aşa cum eram cu o seară înainte, cu mâinile ridicate şi cu obrajii uzi, cerând semne. Am sărit în apă cu semnul în mână, am înotat ca un nebun, fericit ca Tarzan pe lângă Jane fugind pe mal, am înotat fără pic de stil, voiniceşte, spre insulă, stropi de apă săreau în toate părţile, colorându-se în bătaia soarelui.
Am ţinut mult la acea cruce, dar după o vreme am rătăcit-o. Când am descoperit că nu mai e m-am întristat foarte rău şi mereu m-am uitat pe la pangare după acel model, în amintirea semnului meu minunat din vara cu peştii şi pâinile.
Acum ceva timp, când mă uitam după o carte la pangar, am întors capul ca şi cum m-ar fi strigat cineva şi am văzut minunea: un mănunchi de cruci albe, de plastic fosforescent, atârnau de şnururile lor negre. Aşa, ca un fel de răzbunare, mi-am cumpărat trei!
Le-am pus prin casă şi, fiind la fel, o puneam ba pe una, ba pe alta, cum nimeream. Într-o zi, fiind cam hăituit de treburi, tot venind şi plecând de acasă, am ajuns să le am la gât pe toate! Cum vedeam una prin casă, pac o puneam la gât. Asta a fost exact în ziua când m-am dus la spital să fac o radiografie. Am ajuns la cabinet, doctorul m-a pus să mă dezbrac şi a ieşit. M-am dezbrăcat până la brâu, ocazie cu care am văzut că aveam toate trei crucile la gât. Deodată am auzit pe sală vocea unei asistente:
– Intraţi acolo, puneţi-le pe masă!
S-a auzit o bătaie în uşă şi am răspuns un DA baritonal. Îmi era o sete de nu vedeam bine. În cameră a intrat o femeie îmbrăcată gen măicuţă, cu batic şi aer smerit, avea nişte foi în mână. Când a dat cu ochii de mine s-a speriat cumplit şi a zis:
– Vai, iertaţi-mă părinte, nu ştiam…
Da, neras şi cu trei cruci la gât, arătam ca abia venit din Muntele Athos.
M-am îndreptat şi am păşit spre ea încet, parcă pluteam. Intrasem în rol, zâmbeam plin de bunătate.
– Nu-i nimic, fiică! Unde nu-i gând necurat, nu există păcat!, am spus cu înţelepciune filocalică şi am schiţat o binecuvântare cu dreapta.
– Părinte, ştiţi, mă sfiesc să spun, dar tocmai am cerut un semn de la Dumnezeu! Acum ştiu: mă duc la mănăstire!
S-a întors pe călcâie şi a fugit fericită, în timp ce foile cădeau ca-n reluare.
Şi iată ce-i ceruse femeia lui Dumnezeu:
“Dă-mi un semn, Doamne! Că mi-s încurcate căile vieţii şi oamenii mi se par şui. Fă-mă, Doamne, să întâlnesc mâine un om, un bărbat, şi după cum va fi, aşa să urmeze şi alegerea mea: de va fi mirean frumos, nalt şi puternic ca un brad de la munte, să aleg viaţa printre ai mei, cu bune şi rele, cu familie şi copii; de va fi călugăr bărbos, cu trupul împuţinat de posturi şi vocea îngroşată de molifte şi tămâie, să mă trag la mânăstire în posturi şi rugăciune pentru tot restul zilelor. Amin!”
Erai in… trompa goala? =))
@Dan1: Citeşte, bre, cu atenţie, nu le mai da emoţii cititoarelor! [-(
“M-am dezbrăcat până la brâu, ocazie cu care am văzut că aveam toate trei crucile la gât”
Nu înţeleg ce nu ştia fiica…
Si pe foile alea de cădeau aşa frumos ce scria, nu ne spui…
Parinte Camionagiu, matale lasasesi, bre, doza aia de bere pe marginea lacului, cand te aruncasesi fericit in apa si incepusesi sa inoti voiniceste spre insula? De o baui eu, intr-o zi de mai, ca oricare alta zi de mai?
Daca da, vezi ca esti in eroare: nu erai in Herastrau, erai in IOR! =))
Sau mata lasasi doar poza Sf. ierarh Nicolae, in scorbura din salcie? Aia de-o gasi io si-o tiu in portofel?
Ori cartile de anticariat rasfirate pe o banca, pe un bulevard?
Ori morcovii si pastarnacii si patrunjeii si cepele si cartofii si ardeii, de le gasi eu asta-iarna intr-o ladita, seara tarziu, prin piata, de-mi degerara mainile tot adunand la ele? Da’ sa stii ca nu fu degeaba: facui o supa piua intai! Si multumesc si de alea doua monede de 10, de erau ingropate in pamant, la fundul laditei! Imi fura de ajutor!
Ori nucile alea, ori merele, ori…
P.S. Apucai de citii Vasile Lovinescu. Dacia hiperboreana, decat, pe moment. 😉
Aaaa, si apropo de ladita, cand ma vazu un om care mai ramasese prin piata, cu conopida, ma intreba daca nu vreau si de-aia. Ba vreau, zisei, da’ nu pot sa iau toata lada (avea vreo douaj’ de kile). Luai decat cat incapu intr-o punga. Bogdaproste!, zisei. Bogdaproste!, zise si el, a doua zi, cand ma dusei cu sufleul de conopida, aburind, si-i dadui de pomana. Nu stiu daca ma recunoscu, ca a doua zi era pe lumina si eram imbracata frumos, ca o doamna…
La ciorba de fasole pe care o dai de pomana unui homeless poti sa primesti, la schimb, fursecuri, biscuiti, prajiturele…Cel putin, asa mi se-ntampla mie.
Si daca te duci la un spectacol de-al lui Dan Puric pe burta goala, nu-i nimic. Cand astepti la semafor, inainte sa ajungi la metrou, o sa-ti dea o femeie un pachet si-o sa te-ntrebe: Primiti de pomana? Primesc! Sa fie de sufletul Getei! Sa fie!
Deci Cami se popeste…. 🙁
@N.A.: Mai rău! Femeile se călugăresc din pricina lui! 😀
Bine ca nu te vazu Jiji a lu’ Becali, ca a doua zi vindea Steaua 🙂
Ai sfintit apa Herastraului.
Ne bucuram astazi de un nou succes fulminant al Camionagiului pe Daily Cotcodac! Il rog pe Mebis sa corecteze, caci a aparut o mica eroare informatica – adineaori era 1600 de like-uri nu 16.
Abia astept sa ma duc pana-n SUA sa-i bat obrazu lu Mark
@camionagiu: Tu si like-urile tale 😀
Pai lumea s-a suparat breeee maestre, ca doar ne-ai lasat cu c…ul in balta, sedusi si abandonati =)) acu vrei si like-uri, ha?!
Asa sa-mi faceti si la carte, ma, sa cumparati un exemplar la 20 de insi, s-o cititi intr-o dupa-amaiaza cu glas tare in Cismigiu sau la gradinita lui Raetchi, apoi s-o vindeti sa va scoateti o parte din bani…
@camionagiu: Auzi, ba! x( Tu ce te iei tot de noi, astia, smeritii? Ia-te de aia necredinciosi in like-uri si share-uri! Nu te mai lua tot de noi, tot de noi! Ia uite, frate! Facerea de bine, deh…:-w
Eu nu de voi ma iau, ma, ci de acele bestii, ca oameni nu poci sa le zic, care vine, citeste, da print, apoi citeste cu toate rudele roata, se rade la minunatele posturi ale Camionagiului, da sa-si faca 20 de conturi FB sa voteze onorabil nu enstare
@camionagiu: Lasa-i,bre, ca sunt ocupati cu un documentar de-al lui Haramein, de li-l dadui tema pentru acasa! Mai lasa-i putin, pana spre seara. =))
am auzit că sunt câini morţi în lacul herăstrău. şi oameni morţi. cică în fiecare vară descoperă ăia tot felul şi dau la ştiri. noroc că-s şi vidre.
@Cougar: 😀 Nu-i bai, Camio e curajos 😀
E o adevarata bestie :)):
…şi a fost o copilărie frumoasă ca toate copilăriile
cu pegas verde cu cico brifcor şi amandine la indiana în drumul taberei
elefănţei cu apă ţevi cu cornete invizoace mama era ca de porţelan chinezesc
mai tânără decât mine acum şi tata era cel mai puternic bărbat din această parte de lume
era tramvaiul 41 mersul pe tampon ori pe scară spre şcoala 172
şutul năprasnic al lui sergiu mai mereu pe poartă
al meu veşnic peste gardul unităţii militare
gleznele ralucăi de la B
şi înainte de toate înainte de toate era
senzaţia aceea că nimic nu e prea departe
…şi au fost împuşcături la sala dalles au căzut primii copii
gaura din steag părea o colivă albastră ornată cu trasoare
din ea trăgeam toţi
mai tragem şi astăzi
mai ales
astăzi
…şi au venit minerii şi a trecut timpul
pe sub vitrina librăriei “noi”
cu morţii pe braţe trece timpul prin fiecare om
care nu uită
nu vă supăraţi aveţi cumva o ţigară în plus ?
dar o viaţă ?
@RoseN:
Tu nu erai de obicei cu bancuri???
@dyers_eve: 😀 Femeile sunt schimbatoare 😀
am citit “am băgat mâna prin părul unei femei şi am tras de ceva care se simţea tare acolo, sub mâna mea.” și dup-aia mi l-am imaginat pe Camio leșinând în baltă. 🙂
Eu is asa de noua pe-aici, si totusi…veche…Nu stiu sa va spun acum prin ce imprejurari am ajuns sa citesc doua- trei chestii pe blogul Camionagiului- aici idolatrizat si regretat in aceeasi masura in care unii si-ar putea rade in pumni:”… e loc, e loc, poate asta-i vremea mea!! Pleaca asta, intru eu in forta..sa umplu…spatiul”, dar eu regret plecarea lui pana la lacrimile de crocodil aferente parerilor de rau asupra unor fapte intamplate online, sincer.
PS: Storno, daca nu convine…
@camionagiu:
De ce ţi-a fost teamă n-ai scăpat. RoseN a început deja să publice pe şest citate din ea. 😀
P.S. Ai schimbat cumva o bucăţică din ultimele fraze? Că expresia “înţelepciune filocalică” parcă nu era la început :-/ . Întreb şi eu, poate am năzăriri…
@Cms: E din cartea veche maaaaaaaaaaaai, si lumea merita sa vada ce bestie teribila si înfricoşătoare e =))
Cami se retrage să scrie la o mănăstire unde nu-i
netnici întristare, nici suspin. Şi nici like-uri.@Cms:am schimbat, ca aveam o repetitie stanjenitoare (plin de bunatate/plin de intelepciune) si doar n-oi fi plin de toate alea.
Rosen, bine ca n-ai tupeu sa o pui pe aia cu “uneori va simt ca un…” si mai departe nu mai zic.
Eram tare suparat pe lume cand am scris-o
@camionagiu: :)) Asa asa provoaca-ma… ca mai sunt si d’alea cu parchetul laminat si vecinii aferenti :))
oare nu tot Camio’ impingea barcile prin Herastrau? =))
era inainte de hirotonire
De ce fire firave atarna alegerile esentiale ale existentei!
@Raluca: De aici se va naşte expresia: “Pe barba Camionagiului!” 😉
@Cms:
Sau: uite-asa o barb’avea….
@Lecteriţa: sau: “Ţi-am zis, mă, că e popă? Tu – nimic! Batman, batman!” :))
Bre, deci eu citii textu’ asta pe fuga la pranz, ca aveam de mers undeva unde am stat pana pe la 17:00. Acu’ ca-l mai citii odata, nu pot sa ma abtin sa nu comentez una grea: pa’ bine bre camio, cand gasisi cruciulita aia in unda verde, nu-ti dete prin cap de unde provine? Ca mie mi se pare clar ca era de pe parbrizul unui cocalar care aterizase cu masina in lacul Herastrau. Trebuia sa suni la 112, sa chemi ISU, Parchetu’, etc… Si tu staaai in reverie! Ca un sfant!
beee. Ce mai scrisesi la cartea aia? Da-ne macar un paragraf sa
trollamcomentam/aprobam!@Dan1:
Sa conspiram! Cine arunca obiecte in lac? Nefericitii in dragoste, sau pitipoancele.Poate vreun amarat de stundent sarac i-a dat-o unei botoase care a zis: ce-i asta? sa-i cumperi sor’tii asa ceva!
@Lecteriţa: Cre’ c-o sa aflam toate astea din cartea camionagiului! =))
Hai camio, scrie bine, galeria e cu tine! =))
@Dan1:
poate aparem p-acolo, ca personaje gen nebunul satului, prezent obligatoriu in romane. ne face Camio’ de dam autografe pe la metrou… =))
@Lecteriţa: Camio, eu vreau sa fiu si eu prim-secretar! Ca in viata reala n-am fost! Fa-ma tu prim-secretar, te rog! =))
@Lecteriţa şi @Dan1: Dacă Şerban are dreptate, eu vreau să fiu personajul colectiv! :))
breee, io zisei nebunu satului, tu crezi ca te baga la îmbuibaţi?
@Lecteriţa: Pa’ bre, prim-secretaru’ cam era… nebunu’ satului, daaa? =))
Poate nu am fo io atent, dar care e “prima carte”?
@borg: Asu’! Habar n-ai! Treci mana moarta! :))
Pai, parca pokeru’ pe dezbracate era pe alt articol.
@borg: Io vorbeam de bridge! Doi! Stai jos! :))
Eh, ce sa-i faci? Noi astia mai tzarani nu stim dinalea. 😛