Inimă, de ce nu vrei să te prosteşti? |
Simona Catrina
Foştii mei iubiţi nu puteau să sufere Valentine’s Day. Sărbătoarea îndrăgostiţilor s-a năpustit în România în anii ’90 şi, de-atunci, niciun bărbat drag mie n-a dat vreun semn că va contribui cu vreo inimioară de caramel la bunul mers al relaţiei. “E o sărbătoare kitsch, dragă!”, decideau ei, rezolvând savant orice complicaţie sentimentală.
Când am plecat în Canada, am crezut că destinul va catadicsi să-mi dăruiască şi mie ceva din bucuria tembelă a zilei îndrăgostiţilor. Că acolo, de la vlădică la opincă, toată lumea se dulcegărea în februarie. Înainte de Valentine’s Day, mall-urile din Toronto plesneau de baloane, inimi de turtă dulce, cutii muzicale, elefănţei de ciocolată, sclipici roşu.
Singura mea problemă a fost că, în loc să-mi fac un iubit canadian – ăştia sunt, fără excepţie, dresaţi de mici să te umple de bobocuţi şi carduri roz, cu pupăceli amorezate – eu m-am îndrăgostit tot de un român, imigrant ca şi mine. Intram cu el în câte-un magazin şi, când vedea claia de ursuleţi, sălta ochii-n tavan, agasat. Eu chiţăiam, smotoceam urşii, umblam în grămadă, ţopăiam, le scărmănam blăniţele, doar-doar. El se strâmba superior, compătimind accesele mele de infantilism.
Evident, era de datoria mea să mi se facă jenă şi s-o dau pe glumă – vezi, Doamne, fusesem sarcastică. Pe urmă, ca să scăpăm amândoi de penibilul situaţiei, îl minţeam că, de fapt, nici eu nu pot să sufăr Valentine’s Day, că e o porcărie puerilă, o telenovelă socială iscată de americani din raţiuni comerciale, ca să spele creierii netezi ai populaţiei mediocre.
Acestea fiind zise, iubitul meu cumpăra ce-avea de cumpărat (în general, vreun marafet pentru maşină) şi mă trăgea repede, de mână, afară din magazin, ca şi cum m-ar fi salvat din campusul unei secte nocive. Oftam (în gând, că n-aveam curaj cu sonor) şi goneam orele, ca să treacă mai repede ziua când toţi îndrăgostiţii se adorau suplimentar. Şi când, invariabil, înţelegeam că omul de lângă mine nu mă iubea suficient, dacă refuza cu atâta obstinaţie această maimuţăreală tandră.
Acum, privind înapoi, cred că totuşi era vina mea. Ceva din mine îl inspira să deteste iepuraşii roz. Altfel nu-mi explic de ce mai târziu, când era cu altă femeie, cică aveau pe noptieră poza lor comună, bot în bot, pusă de ea într-o ramă în formă de inimă – deci mama kitschului. Iar el cică îi aducea buburuze şi căţei flocoşi, de ziua îndrăgostiţilor. După care a părăsit-o, mă rog, dar asta e altă poveste.
Există, momentan, un bărbat care mă iubeşte, dar încă n-am nici cea mai vagă idee dacă se pretează la cununii în Tramvaiul Dragostei sau la broscuţe pufoase, de Valentine’s. Ce-i drept, câteodată, mă strigă “gândăcel”, dar încă nu-mi dau seama dacă face mişto sau am găsit, în sfârşit, un suflet care să ma încapă.
Publicat în numărul din ianuarie al revistei Tango.
Nu o să ne facem un obicei din a publica textele Simonei din Tango, dar ăsta se potrivea perfect astăzi. Mâine puteţi citi primul text al Simonei Catrina scris pentru Daily Cotcodac.
Twitter
Facebook
Cms
laurentiu
Dan1
mifty
Belle d”Imagination
14 Februarie 2011 la 3:29 pm
Ha! Şi eu-i zic neveste-mii gâză! De vreo 12 ani!
14 Februarie 2011 la 3:31 pm
@m3bis: tu ii zici “Uăi! Şi faşi, gâză?”
14 Februarie 2011 la 3:33 pm
@Julius
“Uăi” si zâşi la băieţî, uăi! La fieti si zâşi “fă”!
14 Februarie 2011 la 3:34 pm
@Julius & M3bis
Ia, nik. Dau la cleste, beau un BUDAI.
INDUBITABIL..
14 Februarie 2011 la 3:34 pm
Ba se prosteşte destul, de-aia am redus la numai două cafele pe zi…
14 Februarie 2011 la 3:41 pm
daca s-ar da bere in sticla sub forma de inimioara, este posibil ca barbatii sa cumpere.
14 Februarie 2011 la 3:44 pm
aha, m-am lamurit (acum c-am citit si materialul): un urs de plus din aceia din Canda supra-smotociti de doamna si-a luat lumea-n cap si-a venit ca Terminatorul la tara de origine sa atace si sa distruga. ce nu inteleg este de ce l-a atacat pe Julius?
14 Februarie 2011 la 3:46 pm
Julius, asta da cadou de Valentine’s Day! Mi-ai adus scriitoarea preferata la DC! Traiasca Sf. Julica! Oare ce ofrande ar fi mai nimerit sa-i aducem celui mai nou sfant din calendarul iubitorilor de umor?
14 Februarie 2011 la 3:48 pm
observati ca numai barbatii s-au inscris la cuvant la postul asta. Fetele tace ! Sunt curioasa ce o sa ziceti acasa , baieti…
14 Februarie 2011 la 3:57 pm
Simona, câţi anişori aveai tu când ai emigrat în Canada? Auzi: “chiţăiam, smotoceam urşii, umblam în grămadă, ţopăiam, le scărmănam blăniţele”. Pai se poate, ăsta e comportament de om matur?
14 Februarie 2011 la 3:58 pm
@dana
Nici nu ne ducem acasă în seara asta!
14 Februarie 2011 la 4:00 pm
1. Simonico, cât ai fost în Canada trebuia să iei exemplu de la tiza ta, Uraganu Katrina
, dădeai peste un mall şi aveai orice pluş îşi doreai.
2. Daca te îndrăgosteai de Hruşcă în Canada îţi lua el un ler de pluş.
14 Februarie 2011 la 4:04 pm
@dan1 : pai si maine e o zi..
Si pina la 8 Martie tot vor fi motive.. nu scapi asa usor. 
14 Februarie 2011 la 4:07 pm
@dana
Ai dreptate, era bună o delegaţie acu’…
14 Februarie 2011 la 4:23 pm
Cine e Valentin si ce vrea el? Eu respect Dragobetele. Anul trecut am zis asta si a mers!
)
14 Februarie 2011 la 4:41 pm
Băieţi, lăsaţi Cotcodacul şi mergeţi fuguţa la cel mai apropiat supermarket. Dacă pierdeţi oferta de pluşoase şi inimioare, o să mai gasiţi doar o ofertă variată de preşuri.
14 Februarie 2011 la 4:45 pm
sa scrie doar Simona Catrina ca ea stie , restu` sunt doar asa de umplutura . (n-a zis nimeni inca , d-aia am zis eu primu`)
14 Februarie 2011 la 5:12 pm
Ţinând cont că erau foştii, ţi-au făcut un bine. Altfel ai fi avut de dat mereu explicaţii şi tu ştii cât de geloşi pot fi bărbaţii, chiar şi din pricina unui ursuleţ mâncat de molii
14 Februarie 2011 la 5:35 pm
uite aici e comportamentu feminin in toata splendoarea lui. ba vrea ursulet de plus, ba nu vrea, ba parc-ar vrea da mai mult nu, in mod sigur nu-i trebe da de ce nu primeste, si ar zice si n-ar zice ca ii trebe, daca zice nu-i cool daca nu zice ii fraiera, nu-i trebuia oricum ursuletu ca ce sa faca cu el da de ce nu-l are, etc, etc, etc…
la sfirsit de vina e desigur barbatzul, care oricum e cam instabil si egoist, da la alte panarame le-a luat, da las ca si pe alea le-a parasit. oricum un porc.
14 Februarie 2011 la 5:40 pm
@Constantin,
Felicitările mele (nu roz, bre) pentru înţelepciunea din ultima frază. Ai spus, gândul nespus, al tuturor femeilor
14 Februarie 2011 la 5:44 pm
@sebra
stiam ca pina si eu pot sa fac ceva bun de velantaindei.
14 Februarie 2011 la 5:45 pm
@sebra
, de-aia ai inteles tu gresit mesajul, daaa? 
A uitat sa adauge un de-asta
14 Februarie 2011 la 5:47 pm
@Dan1,
Bine că ai înţeles tu mesaju’! Na!
@Constantin,
Tu nu apleca urechea sau tastatura la ce zice @Dan1! El îşi permite, stă la birou până târziu şi cică ar pleca şi în delegaţie
14 Februarie 2011 la 5:51 pm
Marturisesc ca iubesc si ma topesc dupa ursuletii despre care vorbeste Simona, dupa declaratii de dragoste acompaniate de flori, etc.
As avea un sfat pt domni. Un dar frumos ar fi un ursulet care vorbeste. Iubita/Sotia ar apasa numai pe un butonel si el ar declara convins, la orice ora, “I Love YOU!”.
Simona, ma bucur mult ca te citesc si pe acest blog (De Vis!).
14 Februarie 2011 la 5:55 pm
Dar de ce nu spuneti de barbatii carora le place sa primeasca ursuleti de plus? Eu am cunoscut vreo doi…si da, nu au fost iubitii mei.
Nimic , dar nimic nu poate fi mai comic decat un barbat care protejeaza maimutoii de plus ca pe cea mai pretioasa comoara.
Am cunoscut pe unu care tinea un animal din asta pufos pe bancheta din spate, pe mijloc, prins cu centura de siguranta si nimeni, dar nimeni nu avea voie sa il atinga. Ei? Noi, femeile, macar ne mentinem in limita normalului
14 Februarie 2011 la 5:58 pm
@Delia Poate ca in ursuletul de plus ascundea salariul, cardurile..
.
14 Februarie 2011 la 6:04 pm
@Delia
Bre, decât unul de-asta cu ursuleti de plus pe bancheta, mai bine unul de-aia cu câte 10-20 de cruci atârnate pe parbriz, daaa? Macar stii din startul inceputului cu cine ai de a face si nu te mai urci in masina!
14 Februarie 2011 la 6:20 pm
Deci, mâine aştept un text despre comportamentul Stelei în catonamentul din Antalya, o analiză a ultimei ieşiri huliganice a lui Rădoi şi de ce nu mai vrea să antreneze Olăroiu în România. Hai, gata, destul cu dulcegăriile pe DC! Ne vrem site-ul înapoi!
14 Februarie 2011 la 6:26 pm
Zi-le tu andryusha! Si mai vrem si niste fapte sângeroase din judetul Vaslui!
14 Februarie 2011 la 6:38 pm
@Dan1: Păi?!…
14 Februarie 2011 la 9:47 pm
Deci Simona e gandacel, d-na M3bis e gaza, mai departe, sa facem un concurs – sub forma carei oratanii suntem apelati in intimitate? care-i mai penibil, care-i mai original? Eu, de par exampla, sunt ba soarec, ba pisoi (de-aia am si tinut cu Randunel Pisica, m-am recunoscut in antagonismul lui, da?!
)
Poftiti, va rog, si marturisiti!
Cine ghiceste cum i se zice lui Julius?
14 Februarie 2011 la 10:16 pm
Bre, eu nu, daaaar, am vazut o reclama unde zicea asa: “Bursucel, nu pleca! Bursucel! Bursucel stai!”. Parca era la 118932 sau ceva. Canta si Cristi Minculescu: “118.932, salveaza-l acuuum!”
Iar lui Julius, cred ca i se spune “Misoginel!” Scuze Julius, da’ nu m-am putut abtine!
14 Februarie 2011 la 10:34 pm
Dan1, corect ar fi sa ne intrebam cum i s-a spus lui Julius pina la acea zi nefasta.
Pt ca acum cred ca este Razboiul Rece si nu i se spune in niciun fel. Poate mai tirziu…peste alti 10 ani!
Julius te rog sa nu te superi, dar asa cred.
14 Februarie 2011 la 10:58 pm
@Dan1, Odille,
Bre, da’ ce texte aveţi în voi! “scuze Julius!”, “te rog să nu te superi!”
Vă e frică de spam, ha??
14 Februarie 2011 la 11:09 pm
@sebra
Ne “rupem in figuri” cum se spune!
Sau, cum ar spune colegii mei mai tineri: “O ardem dubios!”
15 Februarie 2011 la 12:41 am
@ N.A., Odille, Dan1: Eu i-aş spune Kermit, fiindcă îmi aduce aminte de el – la modul bun, desigur. Oricum, pentru orice eventualitate: Bună, Toader!
15 Februarie 2011 la 12:55 am
slabut
19 Februarie 2011 la 10:06 am
Scuze Julius ca voi comenta asa tarziu!
Dar sunt ontopic.
Ca sa scap de Valentines am adoptat tactici multiple. Aproape ca pot scrie un manual despre asta.
Tactica 1: “Valentines e de import, lasa draga ca sarbatorim noi Dragobetele noastre”
Tactica 2: Faci tot posibilul ca tu, sau ea sa nu fiti acasa de valentines… Anul asta ca sa fiu sigur, am trimis-o si pe ea la mamica ei, iar eu mi-am tras o delegatie la Buzau, de unde m-am intors abia joi pe 17.
Desigur voi prinde dragobetele impreuna acasa, darrr:
Tactica 3: Convinge-o ca e ceva mai frumos decat cadoul ala insipid pe care il vrea ea si transforma in traditie acel “ceva mai frumos”.
Drept urmare, noi, eu si nevasta din dotare, de fiecare dragobete iesim la restaurant impreuna si mancam cate o ciorba de burta.
Nimic mai mult, nimic mai putin…
Ce poate fi mai romantic decat o traditie in familie ca de dragobete sa mancam ciorba de burta impreuna la restaurant…
Stiu, stiu, o sa sariti ca ce tactica e asta daca tot faci ceva, da dragii mei, dar macar e ceva din care primesc si eu ceva…
Revenind la post:
“chiţăiam, smotoceam urşii, umblam în grămadă, ţopăiam, le scărmănam blăniţele”
Asta insemna? Am vazut comportamentul asta si stateam si ma uitm ca prostu neintelegand ce inseamna….
Inutil sa spun ca am parasit-o a doua zi crezand ca e deranjata la scufita….
Ca nu numai eu ma uitam ciudat, ci un intreg supermarket cu mine.
A doua chestie… Oi fi naibi vreun ursulet ca la vreo doua am vazut acest comportament fata de mine…
21 Februarie 2011 la 2:52 pm
[...] contractele curg – şi fără tot bănetul ăsta nu ştiu cum am mai putea plăti pentru toţi ursuleţii de pluş pe care Simona Catrina e nevoită să-i cumpere de una singură şi pentru toate voiajele [...]
28 Februarie 2011 la 2:25 pm
“Nu o să ne facem un obicei din a publica textele Simonei din Tango [ .. ]”
Dar vă rog, nu vă faceţi un obicei din asta!
PS: @Radu Vasile: cacofoniile se pot evita mult mai elegant.