Daily Cotcodac

Trolling since RoBlogFest 2010


"Nu există femei grase, ci doar vopsea puţină" - Peter Rubens

Reporterul de dezastre şi anotimpuri

Julius Constantinescu

Fiecare televiziune are câţiva reporteri specializaţi în vijelii, căderi de grindină, cutremure de pământ, inundaţii, avalanşe, incendii şi alte calamităţi. Ei reprezintă elita breslei jurnaliştilor şi este normal să fie aşa, fiindcă a anunţa că “a venit iarna” este încununarea a ani şi ani de formare profesională.

Extrem de competent în materie de dezastre, reporterul de inundaţii – invariabil îmbrăcat cu vestă de salvare, chiar dacă apa nu-i ajunge nici la glezne – emite diverse adevăruri de la faţa locului, trage concluzii pline de miez şi dă sfaturi dintre cele mai utile, cum ar fi că, în caz de inundaţii, e bine să ne refugiem în locuri înalte şi, mai ales, să nu ne înecăm.

Pe timpul iernii, locul reporterului de inundaţii este luat de reporterul de iarnă. În unele cazuri, e acelaşi – de pildă, dacă bugetul redacţiei nu permite angajarea unui reporter pentru fiecare calamitate în parte. În acest caz, un reporter poate prelua două, trei sau chiar mai multe calamităţi de natură apropiată, ocupându-se simultan de furtuni de vară, ploi cu grindină şi inundaţii, în timp ce colegul său va răspunde de ninsori abundente, polei şi temperaturi deosebit de scăzute. Revenind la reporterul de iarnă, în lunile noiembrie şi decembrie îşi face mâna cu transmisiuni de brumă, chiciură şi polei, însă îşi intră pe deplin în drepturi abia la primele ninsori abundente, viscole şi închiderea DN1 pe sectorul de drum Intrarea Antena 1 Băneasa – parcare maşini Observator, de unde poate lua imagini.

Este, deci, timpul ca reporterul de sezon să coboare în stradă şi să transmită în direct un fenomen extrem de exotic pentru o ţară cu climă temperată: iarna. Dând dovadă de profesionalism, reporterul de iarnă nu va da ştirea înainte s-o verifice din trei surse, cele trei surse tradiţionale ale sale fiind o bătrână căreia nu-i ajunge pensia, un pensionar specializat în ţurţuri urbani şi un şofer de Dacie revoltat din orice. La PRO TV, Dacia poate fi înlocuită cu un VW Golf sau o altă maşină, funcţie de contractul din momentul respectiv.

Dintre toţi reporterii de dezastre, cel mai competent este Cătălin Radu Tănase. El este atât de competent încât nu am nici o îndoială că într-o bună zi va descoperi ceva cu adevărat epocal, de pildă că ursul brun hibernează. Şi ne va spune asta în direct de la 1600 de metri altitudine, din faţa unei peşteri: “Stimaţi telespectatori, ne aflăm în faţa bârlogului unui urs care e chiar aici, înăuntru, şi hibernează. Vorbesc încet pentru că ursul doarme. Localnicii spun că acest lucru este neobişnuit, întrucât, după cum ne-au declarat specialiştii, ursul brun zboară iarna în ţările calde”.

40 comentarii la “Reporterul de dezastre şi anotimpuri”

  1. 1. 4mall a spus:

    Ma, tu tii cu ursu’?

    Thumb up +26
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  2. 2. Moise Guran a spus:

    De fapt se numesc “reporteri frenetici”. Nu e vorba de CRT de la ProTV (sau poate e, naiba mai stie) ci de cei care nu au un domeniu de specializare si pot fi trimisi la orice. De aici si relatarile pline de chestii banale, pleonastice chiar, din momentul in care ai pronuntat cuvantul iarna, frig, zapada, etc. fenomenul este insa mai important decat pare deoarece din lipsa de altceva, acest gen de reporter are tendinta de a construi un soi de panica din orice.

    Thumb up +24
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  3. 3. Ciprian a spus:

    Mi se pare ca Petre Nechita de la Antene e acum un promitator reporter de calamitati. Imi amintesc de o transmisie de la inceputul anului, un live la Observator, cand agatat in hamuri deasupra unui rau vorbea despre blocajele provocate de sloiurile de gheata..

    Thumb up +4
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  4. 4. Konskriptor a spus:

    Nenea, da’ di ce vă luarăţi de Cătălin Radu Tănase. Că el e cel care a transmis în direct şi-n reluare de la faţa locului urmatoarele :
    1. inventarea roţii – despre care a zis că e chiar rotundă;
    2. apa caldă – chiar a văzut că “curge”;
    Deci el e întruchiparea , e totul. Fără el la faţada locului , nimic nu mai e. Propun înfiinţarea unui Fan Club CRT. “Folow me”.
    P.S. CRT vine de la “Cătălin Radu Tănase”, nu-i monitorul ăla cu tub de pe vremuri, şi despre care a transmis Cătă în direct/reluare atunci cînd a fost pus in funţtiune.

    Thumb up +4
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  5. 5. ThoR a spus:

    eu cred ca daca vine maine apocalipsa catalin radu tanase si cristian tudor popescu sunt cei mai in masura sa o comenteze live…..CRT ia un interviu la unul din cei 4 calareti ….un interviu de ala format in general dintr-o intrebare : nu va suparati sunteti cu apocalipsa? iar ala zice big grina….si gata interviul , urmeza monologul lui CRT iar apoi legatura in studio unde CTP va comenta toata treaba, iar la telefon va intra in direct Cornel Dinu de la dinamo sa ne povesteasca implicatiile filosofice si metafilosofice ale subiectului……la antena 3 vuvuzel si gasca reunita vor ajunge la concluzia ca basescu si boc au provocat toata treaba

    Thumb up +12
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  6. 6. RoseN a spus:

    Sa scrie numai Julius, ca el stie star star star star star
    (ati inteles, e de 5 stele, doar nu ati vrea acuma de 7)

    Thumb up +13
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  7. 7. clara a spus:

    Da, abia astept sa ii vad de Groundhog Day, ca mai e nitel…

    Thumb up +4
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  8. 8. andryusha a spus:

    Cel mai tare e reporterul mesei de Crăciun şi al bucatelor de Paşti. Cum mai salivează el, ehehe! rolling on the floor

    Thumb up +5
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  9. 9. Kilroy a spus:

    Ninge?!?!

    Thumb up +6
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  10. 10. dr.Lecter a spus:

    il invitam pe CRT sa-si dea masterul in transmisiuni de la fata locului, in zona de campie a judetului Buzau, unde bate crivatul chiar si in luna iulie. nici o televiziune nu a avut tupeul sa transmita in direct zilele trecute, cand s-au blocat drumurile, si au folosit imaginile de anul trecut, sau au filmat tirurile care deja scapasera de “gaura vanturilor”
    oare nu transmitea el si cand cu gripa aviara de la ceamurlia, imbracat ca la NASA?

    Thumb up +4
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  11. 11. N.A. a spus:

    Nu pot sa uit prima oara cand l-am remarcat. Era o ingrozitoare furtuna pe mare, chipurile, si el se legase cu o funie de mijloc langa stavilopozii din portul vechi (Tomis), cu o vesta de salvare imensa, de-abia respira (sau mai multe), gafaind, stropit de apa… Ne transmitea urgia, ziceai ca acu vine tsunamiu’ peste el!
    In spatele lui se vedeau, mai incolo as,a niste tineri, imbracati normal, cum se uitau linistiti la valuri…

    Thumb up +21
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  12. 12. Ivan a spus:

    Nu e rau domnilor, dar ramanem in urma cu evenimentele din istorie. Unde-i reputatul Pirca?

    Ieri a fost 24 ianuarie, ffs, a murit Caligula si Matei Corvin a fost ales in mod democratic rege al Ungariei.
    Nu am dubii ca si armata franceza a castigat minim 4 batalii in aceasta zi.

    Thumb up +14
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  13. 13. Filozofu' a spus:

    Parca se numea Catalin Teatrul Tanase. Sau Catalin Trage Ponoase?

    Thumb up +2
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  14. 14. I. Simion a spus:

    dar e nevoie de Dan Diaconescu ca iarna sau orice alta calamitate sa devina un subiect SENZATIONAL!

    Thumb up +3
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  15. 15. Dan1 a spus:

    Revin cu o obsesie mai veche de-a mea: toate, dar toate televiziunile nu s-au putut abtine sa n-o bage p-aia cu “din cauza ca nu erau echipate cu cauciucuri de iarna”. In general era vorba de nameti pâna la brâu, unde se vedea clar ca niste cauciucuri de iarna montate chiar si pe un Tico ar fi facut minuni. In schimb, drumarii erau exonerati de orice raspundere in reportaje: ei nu au razbit, au ramas fara motorina, au ramas inzapeziti, asta e!

    Thumb up +13
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  16. 16. Sare'n Ochi a spus:

    Au prins pestisorul de aur. Zice acesta: suntem in direct? Bun, ia zi, ca sa nu mai pierdem timpu’: cati bani vrei, ce tara doresti sa conduci si cati centimetri de scula ti-ar trebui. Mama voastra de reporteri speciali, ca n-ati cere unu’ o carte sau un bilet la teatru. (Delenda est!)

    Thumb up +3
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  17. 17. sebra a spus:

    Pe CRT îl ajută şi mimica feţei să prezinte dezastre. Este întotdeauna încruntat şi pătruns aşa de eveniment.

    Thumb up +3
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  18. 18. nu rade a spus:

    dupa cum ziceam . afara ninge (http://www.jurnalul.ro/webcam/poiana-brasov-zapp-148.html , se aude mebis acolo`n spate?) deci de la voi din redactie ar putea sa fie trimis special mebis ( sa se duca mebis ca el stie ) .scuze pirca (stiu , putine paranteze)

    Thumb up +1
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  19. 19. Insignifianta a spus:

    E iarna?!?! Vine apocalipsa?!?!?

    Thumb up +2
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  20. 20. Tweets that mention Reporterul de dezastre şi anotimpuri » Daily Cotcodac -- Topsy.com a spus:

    [...] This post was mentioned on Twitter by JuliusDC and Oana Portase, Gabi. Gabi said: Reporterul de dezastre şi anotimpuri » Daily Cotcodac http://bit.ly/h9Dd1e [...]

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  21. 21. ionel gigel a spus:

    Va transmit din fata calculatorului ăăă … pe dailycotcodac azi dimineata un grav accident de postare.. in fata monitorului un individ necunoscut se da cu capul de tastatura…ăăă politia incearca sa tina la distanta multimea de curiosi… samd samd …cu multi de ăăă si fara virgula.

    Thumb up +7
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  22. 22. Constantin a spus:

    bine, acuma stilu asta de a prezenta de la fata locului “catastrofa” e copiata dupa modelul tv american. acuma unde ciutacu e larry kink si calinescu a fost letterman si taifunu e vintu care te trage la sale pe valea prahovei. odata un american mi-a destainuit ca a fost invitat la masa la romani unde presupun ca a primit cirnati fierti si sarmale pentru ca la intrebarea mea ce a mincat la masa aia a spus “a, niste hotdogs mai condimentati si hamburgheri cu varza”.

    Thumb up +1
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  23. 23. aisha a spus:

    mie imi plac relatarile din teatrele de operatiuni! cu corespondenti speciali de razboi! aia eroi!
    ps si cum transmit ei dintre bombe si grenade! mai rar! vai, dar unii au renuntat si s-au reprofilat! de ex. Michelle Radulesco s-a retras la Monaco!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  24. 24. Serban a spus:

    Da, relatările din teatrele de operaţiuni sunt cele mai tari la această categorie.
    Abia aştept să-l văd pe Adelin Petrişor transmiţând în direct din Counter Strike.

    Thumb up +5
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  25. 25. Napoleon Bonaparte a spus:

    Reporterul de dezastre intotdeauna se urca pe cel mai inalt namete si se baga in cea mai adanca balta. Cel mai bun prieten al reporterului de crime, binecunoscut prin intrebarea “De ce l-ai omorat?”

    Thumb up +6
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  26. 26. ThoR a spus:

    @Dan1: da asa e cu nametii si cu autoturismele…toti sunt nepregatiti si nu s-au echipat si cu un tanc sa ii scoata in caz de belele….bai romanii astia sunt inconstienti nu gluma…..de fapt cred ca si utilajele de dezapezit aveau cauciucuri de vara ergo pla dezapezire…..pe de alta parte …vorba unui banc….limbricul e de vina…..ce draq i-a mancat sa iasa pe sosele cu masina in intervalul noiembrie – aprilie?

    Thumb up +1
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  27. 27. Moise Guran a spus:

    Napoleon> nu inteleg, de ce il amestecam aici pe reporterul de crime? iar “de ce l-ai omorat” este intrebarea keie de delimitare a domeniului. exact mobilul face diferenta intre o crima si un accident, deci intre aria de actiune a reportrului de crime si cea a celui de dezastre si anotimpuri.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  28. 28. Dan1 a spus:

    @Napoleon Bonaparte
    Intrebarea cea mai hazlie pertinenta mi se pare (si nu sunt original, am citit si eu pe aici): “Iti pare rau ca l-ai omorat?” Ce sa raspunda bietul criminal? “Nu! Imi pare rau ca m-au prins!”
    @ThoR
    Bre, eu nutresc convingerea ca utilajele aste de deszapezit au fost proiectate sa functioneze doar in locuinte sau vara, ca alta explicatie nu am. Dar eram serios cand am spus-o p-aia cu cauciucurile de iarna, aratau acum putin timp niste masini intepenite in nameti de le treceau de geamuri si reporterita nu s-a putut abtine: “au plecat la drum fara a avea vehiculele echipate cu cauciucuri de iarna”.

    Thumb up +4
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  29. 29. cristinutza a spus:

    a avut poante, a avut poante…nu-i corect laughing

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  30. 30. Razvan a spus:

    Bine le mai ziceau si FaraZahar:

    “Tata Floarea spre exemplu ii vedeta PROTV
    Catalin Radu Tanase o stat de vorba cu ie.
    In fiecare saptamana vin reporteri si-o filmeaza
    Ca din doua-n doua zile un nepot o violeaza.”

    Thumb up +2
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  31. 31. Radu Vasile a spus:

    Da chiar bai astia!
    Facurati vreunu varicela?
    Ce e cu poantele astea in text!
    Ia vedeti, sa nu se mai repete!

    Thumb up +1
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  32. 32. iulian rinder a spus:

    Domnu julius, nu ai dreptate. Ursul brun nu hiberneaza, doarme mort de beat prin tomberoane. Stau in Brasov si stiu ce vorbesc.

    Thumb up +3
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  33. 33. Căldură mică, monşer! » Daily Cotcodac a spus:

    [...] şi: Reporterul de dezastre şi anotimpuri Serată muzicală DJ [...]

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  34. 34. Selecţiuni din momentele de aur ale micului on-line: “Reporterul de dezastre şi anotimpuri” a spus:

    [...] Pe timpul iernii, locul reporterului de inundaţii este luat de reporterul de iarnă. În unele cazuri, e acelaşi – de pildă, dacă bugetul redacţiei nu permite angajarea unui reporter pentru fiecare calamitate în parte. În acest caz, un reporter poate prelua două, trei sau chiar mai multe calamităţi de natură apropiată, ocupându-se simultan de furtuni de vară, ploi cu grindină şi inundaţii, în timp ce colegul său va răspunde de ninsori abundente, polei şi temperaturi deosebit de scăzute. Revenind la reporterul de iarnă, în lunile noiembrie şi decembrie îşi face mâna cu transmisiuni de brumă, chiciură şi polei, însă îşi intră pe deplin în drepturi abia la primele ninsori abundente, viscole şi închiderea DN1 pe sectorul de drum Intrarea Antena 1 Băneasa – parcare maşini Observator, de unde poate lua imagini. Citiţi contnuarea pe Daily Cotcodac, să-i faceţi şi lui o bucurie. [...]

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  35. 35. oltenasul a spus:

    @Dan1: rectificare. tico nu are nevoie de cauciucuri de iarna. pluteste pe absolut orice suprafata de zici ca/i produs direct in galileea in vremurile bune. Asta, bineinteles, daca nu provoci destinul si ii dublezi greutatea urcand patru persoane in el

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  36. 36. nic a spus:

    Ti-ar fi prins si tie bine un astfel de reporter la fata locului in Bucovina, pe la Mestecanis sau la Vatra Dornei ca asa ai fi stiut ca nu este nici vorba de zapada pentru schiat pe partiile lui Flutur. In acest fel nu s-ar fi dus fraierii cu schiurile dupa ei luandu-se dupa tine care le spuneai ce zapada mare era pe acolo difuzand imagini de cine stie unde si cand. Pentru ca la Mestecanis unde tu ziceai ca este zapada de 30 cm nu era decat noroi, si in toata zona nu se putea schia nicaieri. Ce bun ar fi fost un reporter frenetic la fata locului care in loc de costum de ski sa fi avut costum de baie.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  37. 37. barbie a spus:

    True story with CRT:
    acum vreo 15 ani, la inceputurile PRO, erau ditamai inundatii in “provincie” si reporterii din zone nu erau “apti” ptr direct winking asa ca vine maria sa CRT (cu elicopter in mare viteza)cu niste cizmulitze ffff draguzte si prezinta fff competent, materiale facute de fraierii din teritoriu. cea mai tare chestie e ca apa ii ajungea pina la calcaie happy
    ohh si mai sunt atatea “funny stories with CRT” happy

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  38. 38. amelia a spus:

    CRT ar fi cel mai potrivit pentru relatarea poveștii drobului de sare. El și numai el poate duce telespectatorul cu mintea în miezul evenimentului relatat. “Imaginați-vă ce-ar fi fost daca…” face parte din majoritatea intervențiilor lui. În continuarea acestei fraze, nu-i rămâne de spus decât “alcătuiți o compunere pe marginea acestei întâmplări și trimiteți opera pe adresa….”
    Dar nimeni nu știe ce-i în inima lui.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  39. 39. Victor a spus:

    “La Miercurea-Ciuc sunt -20 grade” cu reporterul foarte imbracat tinand un termometru in mana, este preferata mea, fiind din Miercurea Ciuc unde de cand ma stiu (32 de ani) in fiecare iarna cel putin o saptamana sunt -20 de grade daca nu -30 (caz real in cei 32 de ani).

    Pentru noi stirea ar fi sa fie +30 intre Octombrie si Aprilie winking

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  40. 40. bico a spus:

    exista in miercurea-ciuc cineva pe care sa-l cheme romaneste? asta da stire.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu

Lăsaţi un comentariu

Follow me



Producton

Cartusel


metafrasis



Echipa

Top 5 DailyCotcodac


1. Apocalipsa după relaţii
2. Totul despre bucătărie
3. The French Salute
4. Turnul Babel pe valuri
5. Listă bună, pistă falsă

 

Ultimele comentarii

    • mifty: @Cms: … se ține strâns între genunchi, este??? :D
    • Cms: Ce am înţeles eu până la urmă din textul lui Julius este că relaţia se îmbunătăţeşte în urma folosirii...
    • laurentiu: Este incredibil ce poate face un apel al-lu-Julius: “Produsul cautat nu se mai regaseste in oferta...
    • Dan1: @Belle d”Imagination: Eu bag sama ca o sa putem câstiga o tableta de-asta la urmatorul concurs de mima cu...
    • mifty: @Belle d”Imagination: 8,45 ore cu ecranul stins, cred!!! :))))))))


CATEGORII

iq-est

BLOGROLL

POSTURIRECENTE

MiniBLOGROLL

ARHIVA

Banner DailyCotcodac