Postul nu e post destul

Recomandări de seară: Petreanu 2010

Bine v-am regăsit la rubrica voastră preferată în 2010, rubrica unde noi nu ne batem capul să facem glume, iar voi nu sunteţi nevoiţi să vă prefaceţi că citiţi ceva amuzant. Totuşi, fiind sfârşit de an, ne-am gândit să vă facem un mic cadou şi măcar acum să citiţi ceva haios aici. Bineînţeles, nu am mers atât de departe încât să scriem noi înşine glumele, dar ne-am gândit să vă prezentăm cele mai bune texte scrise de Petreanu în 2010 (da, ştim că îl citiţi zilnic, suntem convinşi de asta, haideţi să nu vă întrebăm care ştiri sportive prezintă, pe alea de la 7 sau pe alea de la 11).

Din bogata operă a acestui prolific autor (printre altele, în nici doi ani, Petreanu a reuşit să scrie şi pentru DC nu mai puţin de două texte şi a mai început unul, aflat în manuscris la noi în draft din luna august şi ajuns deja la rândul 5), vă recomandăm astăzi Amintirile unui reporter şi Scoate proteina, mişelule! . De asemenea, vă recomandăm să citiţi şi excelenta serie „Portarul lui Petreanu” (câteva episoade, aici, aici şi aici).

Portarului îi plac glumele lui

Vlad Petreanu

Portarul, dimineaţă, de pe fotoliu, unde stătea răsturnat, luptând moale cu somnul:
– Ce faci, meştere?
– Mă duc la lucru, i-am răspuns, după care, politicos, l-am întrebat şi eu: dumneata ce faci?
– La program.
– Bravo.
– Păi nu? mi-a răspuns, ca să aibă el ultimul cuvânt.
Apoi a supralicitat:
– Păi nu mă cheamă Costel?

Continuarea o puteţi citi pe Amar de Zi.

Share:

8 comments

  1. sebra 28 December, 2010 at 21:41

    Faine 🙂

  2. Insignifianta 28 December, 2010 at 21:58

    Adevaru’ e ca Petreanu stie sa scrie, ce sa mai! Desi, intr-un mod altfel…
    Daca l-ar citi englezii, cred ca s-ar oftica maxim de negrul lui, umor.

    No,uite-asa am inceput sa-l citesc si pe Petreanu. Primesc bila alba au ba?
    Este, intr-adevar, Petreanu? ACEL Petreanu? Vlad Petreanu? 😉

  3. admin 28 December, 2010 at 22:05

    @insi: da, ăla cu peştii, acel Petreanu

  4. I. Simion 28 December, 2010 at 22:10

    Adevarat ca stie sa scrie Petreanu, dar tre sa recunoastem ca portarul ala e o veritabila muza. Deci pt blogeri: cine n-are portar sa-si cumpere sau sa il imprumute pe a lui petreanu.

    Ah da si vreau si io daca se poate;;) sa il invitati si pe portar sa scrie pe blog. Ar fi o gura de aer proaspat pentru toti:D

  5. N.A. 28 December, 2010 at 23:59

    Nu-i rau, nu-i rau deloc, promite tanarul.. 😀

  6. admin 29 December, 2010 at 00:01

    @NA: bine ai revenit, esti printre putinii comentatori pe care nu i-am arunca la lei 😀

  7. N.A. 29 December, 2010 at 00:48

    @admin – sar’m’na, tare mi-a fost dor de voi! 😀

  8. cosmin 29 December, 2010 at 13:10

    @I Simion
    oamenii astia chiar nu-si dau seama ca fara portarul ala sunt niste neterminati 😀

Leave a reply