Radu Pircă

La benzinărie, domnului P. i s-a făcut poftă de o ciocolăţică. Şi-a luat-o pe cea mai ieftină, cum era şi normal. A muşcat din batonul cu nume de masiv muntos şi brusc l-a văzut în faţa ochilor pe Ceauşescu.

Metaforic vorbind – dar nu numai atât, fiindcă în faţa domnului P. se iţise brusc un pensionar izbitor de asemănător cu defunctul, cu excepţia faptului că bătrânul de faţă mai prezenta vagi şi odioase urme de viaţă.

“Pompa 3, domnişoară”, făcu pensionarul, scobindu-se prin portofel. Scoase, în fine, o hârtie de 5 lei. Domnul P. i se bulbucară ochii în cap ca unui melc.

Domnişoara, care avea de fapt 40 de ani, de 3 ori mai multe kilograme şi o mustaţă care îi dădea ceva din farmecul îndrăgitului actor de filme romantice Ron Jeremy, se uită şi ea mirată la bancnotă.

“10 lei”, spuse. “Aţi pus de 10 lei.”

“Păi şi ăştia ce sunt!?” ţipă bătrânul, fluturând hârtia de 5 prin faţa ochilor.

“Ăia sunt 5”, zise domnişoara, cu un calm uşor nepotrivit la talia ei.

“Vreţi să mă furaţi”, urlă vârstnicul, “credeţi că eu nu văd că e de 10!?”

În spatele său se formase deja o coadă, dovedind că bătrânul avea şi acest dar în comun cu Ceauşescu.

“E de 5, dom’le, văd eu de aici şi nu vezi matale?” se auzi din direcţia cozii.

Bătrânul luă o pauză de ţipat şi se uită cu neîncredere la bancnotă.

“O fi de 5, poate n-am văzut eu bine”, admise după o vreme, mai degrabă ca să le facă un hatâr celor de la coadă, şi mai scoase una. Asta era de 10. “Pompa 3, da? Să nu cumva să greşiţi şi să plătesc în locul altcuiva.”

“Nu vă faceţi griji”, spuse domnişoara şi-i luă hârtia de 10.

“Păi şi pe astălaltă nu o luaţi?”, făcu vârstnicul şi-i întinse hârtia de 5.

Vă voi scuti de următoarele replici în cursul cărora domnul P. îşi puse întrebarea dacă n-ar fi trebuit, în loc de ciocolăţică, să-şi facă provizii pentru mai multe zile. În cele din urmă, reuşiră să ajungă la un compromis. Bătrânul îşi luă cu grijă bonul şi merse spre ieşire. Se opri, parcă fulgerat

“Maşina mea! Unde mi-e maşina? Unde am lăsat-o? A furat-o cineva!”

Domnul P. înfulecă ultima bucăţică de ciocolată, sperând în van că n-o să-i scadă complet glicemia de râs.

“Pompa 3”, spuse domnişoara, şi credeţi-mă că a savurat pe deplin aceste cuvinte.