Radu Pircă

Există un om căruia trebuie să-i mulțumiți pentru tot pornachele de pe calculatorul vostru, pentru PowerPoint-urile cu animale drăguțe datorită cărora v-ați putut preface toată dimineața că munciți și pentru faptul că citiți Daily Cotcodac pe un ecran și nu trebuie să tăiem păduri pentru aberațiile noastre.

Numele său este Charles Babbage. Într-o vreme când majoritatea oamenilor călătoreau cu diligența, nu puteau citi nici măcar la lumânare fiindcă erau analfabeți și se stingeau de diaree ori gripă, englezul Babbage a conceput primul calculator programabil.

Fiu de bancher născut în vremurile agitate ale Revoluției Franceze, nu-i de mirare că Babbage a fost scăpat de sub control de către părinți și curând a căzut în capcana pasiunii pentru calculul integral, anturându-se cu alți tineri care împărtășeau acest nărav. Ca mulți alți tineri, și Babbage a suferit o mare dezamăgire. Marea lui iubire, e drept, a acceptat să se mărite cu el; însă nu a reușit să găsească nici măcar o carte cu tabele matematice care să nu conțină erori de calcul – mai ales greșelile din tabelele logaritmice i-au frânt pur și simplu inima.

Profund dezamăgit, Babbage s-a hotărât să construiască o mașină capabilă să facă derivate și integrale – deși ar fi putut să-și folosească mintea strălucită pentru a inventa ceva util, de exemplu coenzima Q10, salvând astfel lumea de mătreață cu un veac și jumătate mai devreme. Folosind forța aburului și mecanisme de ceasornicărie, a reușit în anii 1830 să proiecteze mașini care, ca structură, erau echivalentul unui computer primitiv.

Mi-e destul de greu să vă explic ce făceau cele două proto-calculatoare concepute de Babbage, Mașina diferențială și Mașina analitică – nu fiindcă ar fi ceva foarte complicat, ci fiindcă am fost corijent la mate cam tot liceul. Erau însă mult mai mult decât simple mașini de socotit, Mașina analitică fiind chiar programabilă cu ajutorul unor cartele perforate. Din păcate, ambele au funcționat doar pe hârtie, atât pentru că guvernul britanic nu le-a finanțat construcția (se pare că miniștrii au rămas imuni la farmecul logaritmilor), cât și pentru că tehnologia secolului al XIX-lea nu era încă suficient de avansată pentru a produce piesele necesare.

Mașina analitică, de pildă, ar fi trebuit să fie mare cât o locomotivă iar funcționarea sa ar fi depins de mii de piese metalice de mici dimensiuni care aveau toate șansele să se defecteze cu consecințe dramatice: în cel mai bun caz i-ar fi dat cu virgulă, în cel mai rău, mașina s-ar fi făcut bucăți. Mașina diferențială a fost construită în cele din urmă (foto), rezultatul fiind o drăcie mare cam cât o garsonieră confort 2, cântărind 15 tone și conținând 25.000 de piese, dar capabilă să facă polinoame și logaritmi, deci practic mai deșteaptă decât un om (de pildă, decât mine).

Dacă Babbage ar fi reușit să producă un calculator funcțional la mijlocul secolului al XIX-lea, probabil n-am mai fi avut nici Primul, nici Al Doilea Război Mondial. Pe 28 iunie 1914, Gavrilo Princip nici n-ar mai fi ieșit din casă, fascinat de vreun nou site cu she-males; iar Adolf Hitler sigur și-ar fi dedicat viața lăsării de comment-uri antisemite și s-ar fi sinucis împreună cu iubita sa atunci când ar fi fost banat și de pe ultimul forum.

Dacă vreți să știți mai mult: cum funcționează Mașina diferențială, în caz că vreți și voi să vă faceți una acasă (Mifty și Beranger, pe voi vă văd în stare)