George Damian

Lev Troţki nu ne-a iubit pe noi, românii, iar Dumnezeu, ar spune nea Gigi, pe bună dreptate, i-a dăruit un lung șir de ghinione. Pe vremea când era un pârlit de ziarist la Kiev, şi nu ditamai Comisar al Poporului la Moscova, a binevoit să-l viziteze pe amicul bolşevic Cristian Rakovski, bulgar cu traiul în România. Ca urmare a acestui sejur tovarăşul Troţki a scris nişte articole supte din deget în care a preluat minciunile care împodobesc relatările tuturor străinilor care au ajuns pe aici încă din evul mediu cum că româncele ar fi fete vesele și iuţi de picior. Dumnezeu ştie de unde a apărut această exagerare, din cine ştie ce ofilire invidioasă a bărbăţiei. Oricum, minciuni propagate de oameni răi vreme de sute de ani (unii au spus despre românce că sunt destrăbălate şi cad cu uşurinţă la aşternut!).

Vizita în România nu i-a lăsat lui Troţki o impresie prea bună despre poporul nostru, aşa că, mână în mână cu Lenin şi Rakovski, a pus la cale un plan dibaci împotriva României. Mai întâi au furat tezaurul pus chipurile la adăpost în Moscova şi au vrut să-l păstreze, pus bine la închisoare, şi pe ambasadorul român Constantin Diamandy. Partea a doua a planului prevedea prinderea României într-un război pe două fronturi, între Ucraina şi Ungaria sovietică. N-a fost să fie, ungurii se pricep mai mult la pierdut războaie, victoria nu le stă în caracter. Nici planul de cucerire a Poloniei al lui Troţki nu a mers mai bine, Armata Roşie a încasat o corecţie usturătoare la Varşovia. Până la urmă, Stalin l-a scăpat de ghinioanele în serie şi mai întâi l-a exclus pe Troţki din partid, apoi l-a trimis în exil, iar în cele din urmă a trimis și un asasin pe urmele sale, să-i țină de urât.

Interesant este faptul că pe ambasadorul Constantin Diamandy nu l-au iubit nici americanii. Sovieticii au ajuns la concluzia că pe lângă tonele de aur românesc ambasadorul nu reprezintă cine ştie ce captură, aşa că l-au expediat acasă cu o gardă de soldaţi roşii. Pe drum s-a format o expediţie originală, în sensul că escorta lui Diamandy a fost capturată de albi, și uite-așa sovieticii și distinsul lor prizonier au ajuns cu toții captivi. Albii au continuat drumul spre granița cu România, dar din nou norocul s-a întors și cu cine credeți că s-au întâlnit? Exact, din nou cu Armata Roșie. Din nou escorta și prizonierii au făcut schimb între ei și drumul a continuat tot așa până ce rușii, într-o solidaritate nemaîntâlnită în războiul civil, au reușit să se debaraseze la graniță de îndrăgitul ambasador român.

Ulterior, Diamandy a ajuns comisar guvernamental la Budapesta pe perioada ocupaţiei române. Întâlnirile lui cu generalul american Harry Bandholtz l-au făcut pe yankeu să îşi noteze că îi urăşte şi mai mult pe sovietici pentru că nu l-au păstrat la Moscova pe nepreţuitul domn Diamandy.