Rezultatul concursului de astăzi
Fiindcă azi e vineri şi deja se fac vreo 5 ore de când pândiţi un moment prielnic s-o ştergeţi de la serviciu, ne-am grăbit şi noi puţin şi am reuşit să stabilim un câştigător pentru ediţia de astăzi a concursului VSFT?. Ca să n-avem discuţii, vă spunem din capul locului că cel care a ales câştigătorul este Chuck Norris, aşa că gândiţi-vă de două ori înainte să contestaţi jurizarea.
Ca impresie generală, au fost cele mai bune răspunsuri date vreodată la un concurs pe DC. Personal, ne-au plăcut în mod special Petronia, Florian (aia cu Julius Armstrong a fost tare, era cât pe ce să-i sufli sincerele felicitări lui Arsulici), Theheartcollector, Vigu, NA, dar şi alţii.
Pentru cei care au răspuns Bruce Willis: aţi fost destul de aproape, probabil că el a pornit motorul cu pixul, nu Buzz Aldrin.
În fine, să nu vă mai ţinem cu sufletul la gură: marele câştigător de astăzi este Arsulici, care primeşte sincerele felicitări ale lui Chuck Norris! Băi, deci însuşi C-h-u-c-k N-o-r-r-i-s îl felicită!!!
Pe locul 2, cel care va primi cartea oferită de Editura Trei, este Logaritm.
Vă mulţumim încă o dată că ne citiţi şi vă reamintim, înainte să spuneţi vreo prostie, că cel care a stabilit câştigătorul de astăzi este Chuck Norris.
Iar am castigat! Is buna, ce mai!
@Florian: domnu’, nu folositi cuvinte de astea complicate cu mine, ca sunt timida si usor impresionabila. Dar multumesc pentru dedicatie! Vreti cumva sa-mi cereti prietenia?
@Logaritm: VICTORIE!!!!!!!!!!!!!!!
Acu’ mi-am dat seama de ce nu am câştigat. De fapt, primul om pe Lună a fost un somalez care s-a catapultat acolo jucându-se cu elasticu’ de la chiloţi 😀
Costică mamă, felicitări! Dai o bere!
@theheartcollector: te trezisi la ora inchiderii…
@Julius: Eh, mai destind şi eu atmosfera ca să nu îţi dea ăştia foc la blog că măsluieşti concursurile :))
@Carmen
Păi asta-i ideea, să le ameţesc pe fetele timide şi uşor impresionabile cu cuvinte complicate. Dar văd că Logaritm a fost mai şmecher, numai cu numele pe care şi l-a tras şi te-a dat gata.
Prietenia desigur că nu ţi-o cer, la ce cuvinte complicate ştiu să dau din mine mă aştept să mi-o ceri tu mie.
@Arsulici
Mi se pare mie, sau cineva e luat pe aici de papagal?
Am lăsat la urmă ce-i mai important, cuvenitele felicitări pentru juriu: Huuuuuuuuooooooooooo!
@florian: esti invidios ca Arsulici castiga in mod constant sincere felicitari. Sa te vad cum votezi la concursul urmator, la care intrebarea va fi: merita sau nu Arsulici niste carti de la noi?
:-w Este pe onefm melodia lui Enrique Iglesias…taking back my love…ce la fix ! Huooo hoootiii!
P.S. Sincere felicitari, Arsulici! (NOT)
luna este vecina mea
ea zice la fiecare ca a fost primul …
deci raspuns corect:
jumate de turcie si ceva din europa
MANARELI! HUOOOO!
uraaaaaaaaa! ma apropii cu pasi inceti si sigur de telul suprem: sa castig o tastatura.
Carmen multumiri!
si mie mi-a placut cel mai mult rapsunsul lui Arsulici 🙂
lx tu suferi de clarvizune?
vai, sint onorat, multumesc pentru felicitari, Julius! O veste buna, care mi-a luminat sufletul, asa ca plec la plaja fericit. Si ma voi gindi la voi cind voi face o baie in valurile inspumate ale marii negre (fara sa ma traga in piept niciun tunisian… 😀 )
Daca vreti sa stiti cel mai important e sa participi, nu sa castigi! Si sa fii nominalizat printre aia de “might have been” (varianta cu feirplei)
Da’ io cred ca nea’ Logaritm a castigat doar fiindca s-a dat ca stie cuvinte mai complicate. Prin urmare, de data viitoare ma voi intitula Integrala sau Inextricabila.
In final, traditionalul “huooo” julizarii.. pardon, jurizarii..
Si ce daca-i Chuck Norris? Poate n-am precizat da’ sotu’meu stie karate, da? Spusa!
@Julius
Dacă am fost împotriva lui Logaritm şi a câştigat, e clar că data viitoare votez cu Arşulici.
Saracul Arsulici, pentru vecie damnat la felicitari…
Ahh, Florian, noi am pierdut deoarece Julius e inca suparat pe euroii aruncati pe o cafea a la Flaubert si noi ii reaminteam vag de acei localnici f amabili si draguti…
N.A.
Poţi să încerci şi cu Incalificabila, cred că ai avea şanse maxime.
…eh oricum nu erau cartile CHIAR atat de interesante… niste litere aruncate acolo… fara poze…
@delly
Aici cred că am greşit, că îi reaminteam vag. Pe viitor, trebuie să fim mult mai amabili şi drăguţi. Tu în câte limbi ştii să înjuri?
😀 Ajungem la sectia gugal cu “injurat multilingvistic hotii manareli ” =))
… sau poti incerca cu Derivatdeelax … da’ platesti copyrightu’.
cata lume cu placa nVidia p’aci! Florian nu cumperi o carte?:))
@N.A. : n-ai abordat cum trebe atuul cu sotzul karatist. Trebea sa sune asa: “stiti ce-i barbatu`miu? karatiiiist!”
@oly – Am tot sperat ca merge si cu frumosul..
@Florian – Tot uitam sa-ti raspund.. io nu furnizez materie prima betivanilor, ca mi-s fomee serioasa! Iti pot oferi o naveta si eventual rece, da fara bere! 2 din 3! suficient!
Juuuliuuuus, logaritmu’ face bişniţă ordinară cu premiul tău! Eu l-aş fi ţinut în baie şi cu o mână i-aş fi mângâiat în fiecare seară coperta.
@N.A.
Stai liniştită că nici nu m-aşteptam să-mi dai şi mie a zecea parte din tainul tău zilnic, cât îţi cerusem. Păstrează naveta să pui în ea sticlele pe care le goleşti diseară, până începe Dan Diaconescu.
Felix aa pardon Florian cum adica sa ma tii in baie? nu stiai ca sclavia s-a aboloit?:O:O:O
Hmm… Ca intotdeauna, la fel de interesante ca raspunsurile sunt reactiile post-concurs. Eu ma duc sa studiez Marea Teorema a lui Fermat (data viitoare poate nu mai scapam de ea pe motiv de vineri) cu Chuck, care mi-a promis ca asa se revanseaza pentru faptul ca nu a putut sa-mi dea premiul mie (cica ar fi fost prea evident ca stiam de la el raspunsul). Asta, plus ca o sa oblige Luna sa apara la geamul meu in fiecare seara si sa demonstreze trei eclipse cu grade diferite de acoperire. De ultima promisiune sper sa nu se tina, ca-s cam slaba de inima. D-aia aveam nevoie de carte, ca sa rup paginile din ea si sa tapetez geamul cu ele.
ahhh si daca era si eu azi pe faza…poate niste farame de sincere felicitarii…macar sa fie de la Julius
oricum niciunul dintre cei 4 nu a ajuns vreodata pe luna…prima afost sexy braileanca atunci cand a pornit cu avant dat de jetul provocat de spargerea unui silicon. e ,totusi, posibil sa se fii intalnit cu Chuck Norris pe drum si sa-l fii intrecut.
@arsulici: daca citeai si continutul commentului pe care l-am pus cu numele tau, te prindeai ca e scris in gluma. imi pare rau ca nu ai gustat-o. stai linistit, stie julius ce adresa de mail lasi de obicei, iar eu mi-am lasat adresa de mail de la nick-ul asta.
eu ce premiu am?
Deci tu erai, coane Xael…
Stai linistit, ca mi-a trecut 😀
@Florian
Si cu cealalta mina ce-ai fi mingiiat?
@Logaritm
Nu pe tine te-aş fi ţinut în baie, de premiu ziceam. Pe tine te-aş încuia în debara şi ţi-aş şuti actele, să ridic premiul în locul tău.
@Arşulici
Chiar eram curios cine o să mă întrebe primul, pe blogu’ ăsta plin de mânăreli, ce-aş fi mângâiat cu mâna cealaltă. Drept să-ţi spun mă asteptam să fie Julius, că el e doctor în mânăreli
Ia şi de la mine o porţie de sincere felicitări, am văzut că te dai în vânt după ele.
Propun sa redenumim concursul in “Vrei sa il feliciti pe Arsulici?”
Julius, daca tot vor fi mormane de carti in luna august, nu vrei sa publici deja titlurile lor? Ca sa facem noi blaturile si sa nu mai stam la… mana ta..
Deci, sa moara dusmanii mei daca nu-l chem pe var-miu, dublura lu’ Chuck Norris!!!! Cum adicatelea sa ma shuntati la premiu??? Nu ca-l voiam, ca m-am uitat pe carte cand m-am ratacit intr-un magazin cu carti (nush cum se cheama, ca am uitat) ashea, si n-avea poze, nici macar un CD cu Florin fratele meu Salam si sotia lui Victoria. Asa ca…. hmmm, am terminat cuvintele.
stau asa si ma intreb … poanta asta cu pozele din carte cat timp o sa mai fie considerata cool?
@logaritm
Te-ai şi săturat de ele? Hai să facem schimb, îţi dau ultimul număr din Playboy.
hmm! n-as vrea sa lipsesc a ta baie de un asa accesoriu folositor. pastreaza-l! foloseste-l! bucura-te ca-l detii!
da’ totusi de care ele e vorba?
@logaritm
Păi ziceai de nişte poze din carte şi am crezut că e vorba de nişte „ele”. Se pare însă că m-am înşelat. Stiam eu că Julius face mânăreli, dar chiar să-ţi dea o carte cu poze de bărbaţi nu mă aşteptam.
Pânăla urmă mai câştigat a fost Arşulici, cu felicitările alea sincere.
Sa-mi spui daca cartea are poze.
@Logaritm, ce ai cu noi, vrei sa ne stricam ochii citim? Mai bine sa-i clatim.
mdea
despre glumele astea vorbeam … care fac din citit o virtute 😉