Postul nu e post destul

Despre karma puiului de găină

Julius

Dintre toate animalele din bătătura omului, singurul care duce o viaţă fericită este puiul (de altfel, puţin a lipsit ca puiul să nu fie singur în curte; dacă nu intervenea Dumnezeu, Noe s-ar fi luat după nevastă-sa, care sigur i-a zis: “Da’ nu mai umple, dragă, arca asta cu toate dobitoacele inutile. Salvează puiul şi salata şi gata, ce te tot moşmondeşti atâta?”). Unii dintre voi vor spune poate că e normal ca puiul să fie fericit, dat fiind că are o minte de găină şi, deci, nu e foarte inteligent. Noi nu suntem însă deloc convinşi că puiul nu e inteligent. De ce câinele, de pildă, e considerat un animal inteligent, pe când puiul nu? Cam de câte mii de încercări mai are nevoie ca să-şi dea şi câinele seama că, indiferent de cât de antipatic îi e omul care intră pe poartă, mai departe de lungimea lanţului nu poate ajunge? Ce ar trebui să facă puiul ca să-l considerăm şi pe el inteligent, ca pe câine? Probabil să se izbească isteric de gardul coteţului de câte ori vine vreun vecin. Plus că, dacă ar fi la fel de deştept precum câinele, când ar oua ar face tămbălău nu numai el, ci toţi puii de găină aflaţi pe o rază de 3 kilometri.

O altă părere comun întâlnită este şi aceea că porcul ar fi cel mai fericit animal. Bineînţeles, există câteva argumente de mult bun simţ în favoarea acestei idei: se ştie că porcul nu face nimic toată ziua, nu-l deranjează mizeria în care trăieşte şi se mulţumeşte doar cu nişte lături aruncate în troacă. Şi nici nu riscă să se însoare într-o bună zi şi să fie nevoit pe urmă să renunţe la acest mod plăcut de viaţă. Totuşi, el e fericit doar în aparenţă, prin luna decembrie îl apucă de obicei ceea ce psihologii numesc “sindromul sărbătorilor”: cade într-o depresie adâncă, e chinuit de singurătate şi de gândul că n-are şi el pe cineva alături de care să-şi petreacă sărbătorile. Pe când puiul nu are asemenea probleme, tot ce trebuie el să facă e să se ascundă vreo două ore când aude: “Vasile, vezi că vine vărul Costel de la Paşcani azi, pune şi tu mâna şi taie un pui”.

În încheiere, răspundem corporatiştilor care ne-au întrebat de unde sunt puii ăştia fericiţi, că vor şi ei să se reîncarneze data viitoare într-un pui de găină: nu puteţi arde etapele, trebuie să parcurgeţi în ordine ciclul karmic – din corporatist o să vă reîncarnaţi mai întâi în cal de povară, apoi în catâr, după aia în câine de sanie şi abia la urmă, după ce acumulaţi o cantitate suficientă de fapte bune, eventual frumos prezentate în PowerPoint, puteţi spera la o viaţă de pui de găină.

Share:

46 comments

  1. anndryusha 30 June, 2010 at 09:32

    Şi, după puiul de găină, ce urmează? Gata, Nirvana? =))

  2. Adi 30 June, 2010 at 10:00

    Ce nu-nteleg eu e ce vina are puiul ca vine varul Costel ? Nu mai bine inchizi usa ?

  3. dc 30 June, 2010 at 10:45

    @anndryusha: Nicidecum, urmeaza viata de adult…adica gaina/cocos…atunci sa vezi “distractie la maxiiiim” :D. Partea cu Nirvana e muuult mai incolo.

  4. Ciprian 30 June, 2010 at 10:56

    @anndryusha Daca mananci doar pui ai sa te intalnesti la final cu 72 de puicute, una si una. Tentant?

    @Julius Mai Memfi, il mai stii pe porcul Prikoke?

  5. Florin 30 June, 2010 at 11:06

    Dogs got personality, personality goes a long way.

  6. anndryusha 30 June, 2010 at 11:10

    @dc: Da, ceva de genul: “Uliu, uliuuuu!”, “Omu’, omuuuu’!!!”, “Viermişor, viermişor!” :))
    @Ciprian: Dacă puii-s de la fast-food, există toate şansele ca alea 72 de puicuţe de la urmă să fie, într-o oarecare ordine, următoarele: nutriţionista, psiholoaga, doctoriţa de familie, doctoriţa specialistă de la Gastro, sora-şefă, infirmiera, etc., etc. … =))

  7. punKreas 30 June, 2010 at 11:12

    Cand eram mic, la tara, aveam un pui care ma simpatiza. Nu facea acest lucru gratis, normal, ci contra musculitelor. Eu ii prindeam musculite, iar el statea sa-l mangai. Atat de mult se atasase de mine, incat bunica ii pusese numele Ionica (o varianta mai traditionala a numelui meu).

    Timpul trecea, iar Ionica crestea, crestea, pana ajunsese la maturitate (nu mai era pui, ci era un falnic cocos. Ma rog, era un falnic cocos mort si jumulit, pus la fiert si la prajit).

    Stateam cu strachina in fata si nu mancam, iar bunica nu stia motivul. Eu ma gandeam doar la numarul de muste cu care il hranisem pe Ionica (si la faptul ca, in ciorba, aveam gatlejul).

  8. Ciprian 30 June, 2010 at 11:24

    @punKreas Toti avem povesti de astea cu pui. Puiutul meu iesise din ou cu o saptamana mai devreme, fusese pus aiurea un ou de gaina printre ouale de rata si pana i-au iesit din ou si “fratii” l-am hranit cu muste si alte insecte. Apoi s-a certat cu fratii si s-a dus.. :))

    Eu am patit ca tine sa nu pot sa mananc carne de miel de Paste, dupa ce am vazut operatiunea de transare. :))

  9. alt corporatist 30 June, 2010 at 11:54

    Nu v-ati putut abtine sa nu faceti o gluma cu cporatisti. Ajunsesem aproape de sfarsit si chair ma miram ca n-ati zis nimic de corporatisti cand – poc gluma!

  10. Corbul rosu 30 June, 2010 at 12:19

    Aveti un ciclu cu pui? “Chicken Saga”?

  11. k 30 June, 2010 at 12:40

    eram mic, foarte mic.
    buna-mea avea o gradinita din aia mica cu iarba, unde mai lasa gaina si puii la plimbare.
    am intrat eu acolo intr-o zi cica (cica, pt ca eu nu imi aduc aminte, eram mic ..mic mic) si : “pui pui pui” -> shlap!, “pui pui pui” -> shlap!, “pui pui pui” -> shlap! …si tot asa de 23 de ori.

    unii din ei au murit …altii doar au indurat chinuri groznice (deh, nu avea piciorul asa greu cum il am acum).

    true story.

  12. Ciprian 30 June, 2010 at 12:48

    Parca mi s-a facut si pofta de un pui cu smantana. :))

  13. acp 30 June, 2010 at 13:16

    Calul e cel mai prost animal. Cu ciorile te mai intelegi, porcii au argumente si te pot zdrobi punct cu punct intr-o polemica, pisicile sunt curve.
    Am zis!

  14. zaqk 30 June, 2010 at 13:30

    Puiul de gaina nu face oua 😛 el abia a iesit din un ou 🙂

  15. Andreea G. 30 June, 2010 at 14:01

    Din nou glume cu pui si corporatisti? E o campanie? deja m-ati facut curioasa. Ce-i cu puiul ala fericit?

  16. georgiana 30 June, 2010 at 14:08

    bine ca suntem noi oamenii frumosi si destepti!

  17. Bogdan 30 June, 2010 at 14:08

    @acp: calul nu e prost, e doar asa, mai serios.

  18. georgiana 30 June, 2010 at 14:15

    Bogdan, da, da! si e si foarte dotat 😀

  19. N.A. 30 June, 2010 at 14:42

    Si eu am auzit ca porcu’ ii fericit. Circula un powerpoint pe mail, intr-o vreme, cu glumite gen “Stiati ca?” in care se zicea ca la porci tine orgasmu’ juma de ora. Nu vreau sa stiu cum au descoperit treaba asta..

  20. Bogdan 30 June, 2010 at 14:43

    @georgiana: dar tu de unde stii? ai avut tu acasa? 😛

  21. Bogdan 30 June, 2010 at 14:45

    @N.A.: sa fie la el acolo. stiai ca el are un tirbuson in loc de chestia aia? ca Eftimie :))

  22. Anonim 30 June, 2010 at 14:46

    ce-i cu avalansa asta de articole despre pui? incercati sa va justificati Cotcodacul din nume?

  23. georgiana 30 June, 2010 at 14:53

    Bogdan, n’am avut eu fericirea asta! am tras cu coada ochiului peste gard…stii ca intotdeauna e mai bun si mai mare ce’i in curtea vecinului….
    N.A., o fi intrat careva in pielea personajului 😀

  24. N.A. 30 June, 2010 at 14:56

    @Bogdan – Da, ma, da’ uite ce fericit il face 😀
    Da’ de Eftimie de unde stii? =))

  25. JULIUS 30 June, 2010 at 14:57

    @N.A.: poate “bogdan” e vreo fosta de-a lui Eftimie care vrea sa se razbune :))

  26. N.A. 30 June, 2010 at 14:58

    @Georgiana – Oare d-aia circula vorba aia ca barbatii e porci?… :))

  27. georgiana 30 June, 2010 at 15:00

    N.A. : exact! :))

  28. N.A. 30 June, 2010 at 15:02

    @Julius – Neaah, am observat ca Eftimie starneste doar sentimente pozitive :))

  29. JULIUS 30 June, 2010 at 15:10

    @NA: pai betivanii le sunt simpatici tuturor, mai putin nevestelor si prietenelor 😀

  30. Silavaracald 30 June, 2010 at 15:25

    Vreti pui fericiti?
    Luati de aici!
    http://www.youtube.com/watch?v=r3vQ58t60WY&feature=related

  31. JULIUS 30 June, 2010 at 15:26

    @slvc: cot-cot-cot, fac si eu ce pot =))

  32. georgiana 30 June, 2010 at 15:26

    Mel, ce induiosator… 😀 h! ha! asa ne faci tu seara pe blog =))

  33. georgiana 30 June, 2010 at 15:31

    iaca si un porc fericit: http://www.youtube.com/watch?v=iV4THgYlooY

  34. georgiana 30 June, 2010 at 15:58

    ca tot veni vorba de betivani: http://www.wimp.com/wineshoe/

  35. georgiana 30 June, 2010 at 16:06

    gata, va rog sa ma scuzati ca v’am “inoportunizat”! ma duc in trebi!

  36. Silavaracald 30 June, 2010 at 16:26

    @Georgiana
    Ultima trebuia s-o pui la postarea Andradei, cea cu tirbushonu’! 😉
    http://www.dailycotcodac.ro/2010/06/piesa-de-teatru-fara-dialoguri/

  37. sebra 30 June, 2010 at 16:33

    Unii au şi karma proastă. Mai nimeresc în farfuria unei leşinate de foame, dar care îl mănâncă din vârful buzelor, înecându-l în apa plată cu lămâie.

  38. georgiana 30 June, 2010 at 16:35

    Mel, :)) da, am gresit! ce vrei? la faza asta am fost găină! (ca să fiu on topic) 😀

  39. Sabau George 30 June, 2010 at 17:02

    Da chiar, dupa pui ce vine Nirvana ? :))
    Că bine zice anndryusha!

  40. Zapacitu 30 June, 2010 at 22:12

    bai, e prima data cand intru aici dar de mult n-am mai ras asa tare. foarte mishto text

  41. 666 30 June, 2010 at 22:43

    zaqk a zis bine, ca puiu saracu nu prea e echipat sa produca oua, si daca mai are si nenorocu sa se faca si cucos cind o fi mare, la refedere taica si trei boabe de porumb.
    da creca Dom’ Jul (cu adinc respect ca la textu asta m-am ris cum ca puiu oua)a umblat prea mult dupa rosii de-alea frumoase si s-a hiperventilat cu gaze de autobuz (aici presupun, nu afirm).

  42. 4mall 1 July, 2010 at 08:58

    @666: Puiul are oua, nu face oua. Iar daca vrei oua de pui, il tai si gata 😉 In alta ordine de idei,vrei sa zici ca acum Julius e plin de aere?

  43. GabyB 1 July, 2010 at 10:13

    La articolul trecut parca era vorba de un premiu. Unde e? pacaliti poporul?

  44. Ciprian 1 July, 2010 at 10:28

    @4mall Cum ai aranjat tu ideile in asa ordine, incat ai putut trage concluzia ca Julius e plin de aere?
    Eu sunt ferm convins ca el e plin de shaworma, muzica pentru doamne si multa cultura. Ba chiar da si pe dinafara.

  45. 4mall 1 July, 2010 at 12:59

    @Ciprian: Pai cand esti hiperventilat cu gaze, ce iese? Presiune, nu? (Cred ca din asta da pe dinafara).

  46. mifty 3 July, 2010 at 14:14

    după nirvana, vine tatiana…

Leave a reply