Departamentul de Investigaţii
Julius Constantinescu
Una dintre capcanele funcţiei de şef este aceea că trebuie să ştii în orice moment unde sunt subordonaţii tăi. Eu am aflat-o abia după ce fusesem numit şef al departamentului de Investigaţii la Transilvania Jurnal – prima mea funcţie de şef.
Cei doi reporteri pe care îi aveam în subordine erau Dan Ielciu (Maître, pentru prieteni) şi Ambrus Bela. Ambii erau imposibil de localizat. În primul rând fiindcă pe vremea aia nu aveau telefoane mobile, dar mai ales pentru că obişnuiau să se documenteze în cârciumi ferite, unde nu-i cunoştea nimeni. Nici măcar sistemele de localizare prin satelit n-ar da probabil vreun rezultat cu ei – dacă n-au reuşit să-l găsească pe Bin Laden, chiar nu văd cum i-ar putea găsi pe bătrânii lui maeştri.
Cam la o lună de la triumfala promovare, căutam deja cu disperare să scap de funcţie.
– Danciule, i-am zis directorului, statul ăsta la birou mă omoară. Mi-e dor să merg pe teren. Vreau să muncesc!
Nici acum nu ştiu de ce n-a mers.
Am schimbat strategia şi l-am convins până la urmă că adevăratul motiv pentru care Ielciu calcă atât de rar prin redacţie este acela că s-a simţit jignit că n-a fost pus el şef la Investigaţii – era cel mai în vârstă dintre noi şi, deci, cel mai îndreptăţit. Şi mi-am oferit cu generozitate demisia din funcţie:
– Eu sunt tânăr, am tot timpul să fiu şef.
Iniţial, Maître a căzut şi el în capcana măririi, luându-şi cu mândrie în primire noua funcţie. Rezultatul imediat a fost acela că Ambrus a devenit brusc prietenul meu cel mai bun; în acelaşi timp, Ambrus i-a descoperit lui Maître o mulţime de defecte dintre cele mai mari, care până atunci îi scăpaseră.
Maître a jucat murdar: folosindu-se de avantajul vârstei, şi-a descoperit curând nişte probleme de sănătate. Nu-mi mai aduc bine aminte, dar mi se pare că a mers până într-acolo încât a pretins că ar fi avut un preinfarct. Prin urmare, Ambrus a fost numit în contumacie şef al departamentului de Investigaţii. Zic în contumacie pentru că, aflând de preinfarctul suferit de Maître, n-a mai călcat deloc prin redacţie – şi-a trimis textele prin fax şi a pus-o pe nevastă-sa să sune la redacţie şi să anunţe că e bolnav.
În cele din urmă, Ambrus a fost nevoit să se facă bine, fiindcă pe vremea aia nu existau carduri, salariul se lua de la redacţie. Eu şi Ielciu l-am întâmpinat cu toată consideraţia de care eram capabili, salutându-l cu servilism pe noul nostru şef. Cu o mină linguşitoare, Maître i-a spus:
– Şefu’, mi-am permis să vă şterg biroul de praf. Sper să nu vă supăraţi.
După care ne-am îndreptat amândoi spre uşă.
– Bă, a sărit Ambrus de pe scaun, aşteptaţi-mă şi pe mine să-mi iau salariul, că vin şi eu.
Din uşă, i-am comunicat că personal nu încurajez relaţiile dintre şefi şi subordonaţi, ele nefiind bazate pe sinceritate. Cât despre Maître, i-a retezat-o scurt:
– Ne pare rău, dar noi nu ieşim cu unguri.
Cred că aveați niște discuții foarte interesante:
-Mai ții minte, mă, acum o lună, când eram eu șeful tău și tu…
-Hai, lasă vrăjeala. Valea pe teren!
Ehe, adevărul-adevărat e că este greu să fii șef, mai ales că te rupi de munca de teren.
Inteleg ca e trendy sa afisezi respingerea unui minoritar dar sa respingi si banii lui??!!! Asa avuți sunteți? E saniuța ieftina dar la cata e necesara pentru documentare…???!!!
Aşa-i românul: cu un ungur n-ar ieşi la băut, dar mereu îşi găseşte timp să facă dintr-un arab paşnic un terorist de talie mondială…
și după ce au apărut telefoanele mobile au devenit la modă crîșmele subterane, de stăteau ziariștii în buza scării și explicau cum trebuie să facă documentarea în zone fără semnal?
Acu’ sa vedem si versiunea lui Sare’n Ochi! Da’ apropo, de ce i-ai zis de câteva ori “Victore”? E diminutivul de la Dan? De la Ielciu? :))
dupa ce am citit si povestea de ieri ma intreb:ce e asta,un bildungsroman, o nuvela exemplara? mai avem multe episoade pana aflam cand si cum anume s-a produs transformarea, probabil in lumea rea a miticilor,nu? a fost ceva subit, dramatic sau o evolutie complicata? ca imi aduc aminte de consideratiile pe tema “black swan”, erau descrise acolo toate posibilele capcane ale sortii…
Asa, sa scrie Julius ca uitati ce frumos le zice!:)
@Dan1
Ie doi oamini diferiţi, bre!
Unu-i Victor, altu-i Dan!
Bea şi tu cafeaua aia şi trezeşte-te pocnetului!
@Dan1,
Cu asa observatie, cred ca zbori de pe canapelele alea :))
Cineva sa-l inchida pe Dan1 intr-o camera fara like-uri.
@M3bis
Aha, m-am prins! Scuze!
Eu cred ca nu era orice speranta pierduta, in fond ii parea rau. 😉
Eheeeee, ce vremuri…
“La Biroul de Resurse Umane:
– Cautam pe cineva care nu se da inapoi de la nici un fel de munca si nu se imbolnaveste niciodata.
– OK, angajati-ma pe mine, va ajut eu sa cautati.”
=)) (asta-s eu)
=)) (asta-i Maître)
=)) (asta-i unguru’ Bella)
=)) =)) =)) (astia suntem in poza de grup)
Julius… fata in fata cu munca. numai Bunul Dumnezeu stie cum reuseam eu sa-mi dau seama care-i departamentul acela de “investigatii” (asta cand nu eram in crasma cu voi). oricum, lui Maître nu i-a trecut avantul pentru munca nici in ziua de azi, iar Ambrus este de negasit (pana si sotia lui neaga ca l-ar fi vazut in ultima vreme).
deci, lume: departamentul acela zis de “Investigatii” se aciuase intr-o debara in care pe linga Julius mai incapeau 2 sau 3 scaune si o cantitate impresionanta de scrumiere si de fum de tigara. de la fumul acela de tigara de obicei nu realizai daca-s mai mult decat o persoana in incaperea aceea (de altfel extrem de mica) si nici nu realizai daca silueta cu care vorbeai era chiar Julius, un mop uitat sau vre-un ziar fluturand de geamul vesnic crapat. oricum, pentru a se evita astfel de confuzii, de cate ori apaream sa le solicit materialul (in calitatea ingrata de SGR la inceput), ieseau ca din pusca pe usa – cica “pe teren, sefu’, doar ne stii”, lasand in urma lor doar norii grosi de fum. asta pana in ziua in care “sefu'” a invatat chiar sa-i cunoasca. dupa aceea relatiile dintre noi au devenit chiar cordiale (infarctul fiind ceva legat de cord, nu?)…
@Dan1: ierea victor dan ielciu, ce ţi s-a părut aşa de greu 😀
ştii tu, ca-n “adrian băsescu, ion constantinescu, emil iliescu, traian năstase…” 😀
(cui nu s-a prins: http://www.youtube.com/watch?v=7IKTk3hbKJo )
Pai bine bre Julius, cum nu-l gaseai pe Ambrus? Era la carciuma la Ema sau la carciumile pe o raza de 100 de metri de strada Napoca! Daca-l cauti si acum tot acolo e!
Da’ ma alatur si eu lui Clara care chiar are darul sa fie clara: Bre Julius, zi-ne poanta sa radem si noi intai! Apoi o sa iti citim tot romanul de debut in presa! Promitem!
@scufita rosie
in astfel de momente imi doresc sa am si eu un nume obisnuit, ca Franesca, Chantal , Deidre sau Chloe …am o lista lunga, o folosesc cand imi botez pisicile !
Acu’ ca m-am mai lamurit (din poza de grup :))), hai sa pun o întrebare pertinenta: daca zicea Bela “uite draghe, n-am nici juma’ de ora de când sunt
ungursef si deja am prins boala pe rumunii astia”? =))Hai ca erati niste hahalere simpatice, nici eu nu v-as fi concediat. V-as fi trimis mai des pe la vulturi.. :))
A citit cineva descrierea luii Ielciu, pe blogul lui sare’n ochi? Ultimul paragraf, de ce nu mai sta el in presa scrisa, ci doar pe blog. Astept comentariile de specialitate ale misoginilor de servici. Dan1, ai legatura! =))
@N.A.
Nu e vorba de asta bre, cred ca de la preinfarct i s-a tras! =))
Sau poate de la scurta perioada cât l-a avut pe Julius sef? =))
@N.A., ultima fraza este de momeala – e anti-pres (uite, mami, cat de mult te iubesc si cate sacrificii am facut pentru tine). adica s-a sacrificat sa nu mai aiba responsabilitatea unui sef (chiar si de talia lui Julius).
poate remarci ca i-a trebuit mai bine de o saptamana sa-si trimita pana si amarata de “sivica”. oricum, bine ca mi l-ati readus in memorie, acum constat ca textul de saptamana trecuta inca n-a poposit la mine pe mail. telefonul, unde-o fi?!
@NA, @victore: sa nu radem de un om in varsta 😀
@NA: n-ai trimis mailul, io ce dau la salon, ha?
“Una dintre capcanele funcţiei de şef este aceea că trebuie să ştii în orice moment unde sunt subordonaţii tăi.” – dupa prima fraza puteam sa pun si pariu ca e un articol legat de Pirca :-<
nu-i nimic, va faceti si la voi la DC un departament de investigatii si-l puneti sef pe Dan1. restul – pe teren, doar va stim :))
@Julius, tocmai ce-am vorbit cu omul – este la cumparaturi cu sotia (zice: tocmai am constatat ca-i mai bine singur. i-am aratat o mobila de bucatarie: “e buna”? “nu, e prea deschisa si se vede murdaria”. “da, astalalta e buna”? nu e prea inchisa si se vede praful”. “asta”? “nu. se vad dungile”. asa ca m-a lovit melancolia si i-am zis: “draga, in viata nu le poti avea chiar pe toate”. la care ea: “bine ca m-am procopsit cu tine”). =))
cat despre tine, a zis: “te roade invidia”?
@teo
=)) =)) =))
@Julius – Trimit, trimit, da’ ce sa fie in el? 😀