Postul nu e post destul

Cum am devenit celebră într-un autobuz

Daniela D.

 

În anul acela, luna iubirii mi-l adusese plocon pe Robert. Erau vremuri glorioase de sărăcie lucie pentru amândoi, 100 de grame de salam Victoria erau un festin, iar prazul era o legumă exprem de apreciată, întrucât era mai ieftin decât ceapa. Iubitul meu era un romantic, un răzvrătit, și ne aflăm în acea etapă timpurie a relațiilor în care partenerii se contaminează reciproc de nebuniile celuilalt, așa încât, momentan, eram și eu la fel.

 

Într-o seară a zis să mergem la munte, așa, fără să știm unde. Să ne suim romantic în tren și să ne oprim într-o gară, în oricare gară. Era un tren care pleca la ora 5 dimineață din Gara de Nord, pentru că romanticii nu merg niciodată cu trenuri care circulă ziua, se știe. Iar noi dădeam în clocot de romantism. Mai mult el, dar încercam și eu să țin pasul. Nu aveam bani de taxi, iar mașină urma să am mulți ani mai târziu, așa că atunci am plecat pe jos spre Gara de Nord la 3 dimineața, ca să ajungem acolo la ora 5.

 

Era un frig de îmi înghețau globurile oculare în cap și câinii ne lătrau, după ce se dumireau că nu li se pare și niște eminescieni chiar circulă noaptea pe jos prin București, pe gerul ăla.

 

Eu împrumutasem de la cineva un costum de schi. Nu ținusem neapărat să fie de schi, nu aveam nicio intenție să schiez, dar era tot ce găsisem de împrumut. Era un costum galben aprins, tip salopetă de cosmonaut, adică nu se dădea jos pe bucăți, lucru care se va dovedi în cele ce urmează foarte important.

 

În gară am aflat că trenul spre munte nu mai circulă. În schimb circulă trenul spre mare. Un romantic nu se împiedică de așa un incident minor. Ne-am suit în trenul spre mare. Am ajuns la mare. Am văzut marea iarna. Câteva ore m-am uitat la mare. Foarte frumos, dar îmi ajunge pe viața asta să mă uit la mare iarnă, să se mai uite și alți romantici. Mi-era foame. Mi-era frig. Mi-era somn. Voiam acasă, în camera mea primitoare de cămin studențesc, lângă reșoul meu, cu o tigaie de cartofi prăjiți în față. Mi-am dat seamă că prefer să fiu romantică vara, pe stomacul plin. Iarna e un moment nepotrivit pentru asta. Când credeam că mai rău nu se poate, a început viscolul. Planul inițial, dacă nu exagerăm prea mult să îi zicem așa, era să ne întoarcem cu trenul în noaptea următoare. Asta dacă ar fi circulat acel tren, ceea ce nu era cazul. Deja nu mai era nimic amuzant.

 

În autogara Constanța un șofer kamikaze a zis că nu e nicio problemă să plece cu hârbul lui de autobuz pe viscolul ăla. Dumnezeu nu murise, așa cum zisese nemuritorul Gambetta. Dumnezeu trăia bine mersi și se distra. Căci după vreo oră de mers prin viscol, cu 15 km/oră, am simțit că nu mă mai pot ține și trebuia urgent, vorba lui Mihai Trăistariu, “să ies afară”. Poate o să va întrebați de ce nu făcusem asta până atunci. Pentru că, dacă va amintiți, eram îmbrăcată într-o salopetă. Ca să merg la wc ar fi trebuit să mă dezbrac complet întâi, ca și cum ar fi urmat să fac duș. Procedura era atât de dificilă, încât am preferat să îmi închipui că o să pot controla eu fenomenul și nu o să am nevoie de wc până nu scap de costumul ăla de scafandru de pe mine. Mi-am închipuit greșit. Eram într-un autobuz ruginit plin de navetiști și mă treceau toate transpirațiile în încercarea disperată de a opri șuvoiul care sta să erupă.

 

“Robert, oprește autobuzul. Trebuie să mă piș” – i-am zis, uitând pe moment că un romantic nu se pișă sau măcar nu spune asta. Robert a zis că nu poate, că îi e rușine. Pentru mine nu mai conta nimic. M-am dus la șofer și i-am spus că trebuie să cobor, orice ar fi. “Domnișoară, dacă opresc, nu știu dacă mai pot porni.” Totuși a oprit. Am coborât în viscol, în șoaptele pasagerilor.

 

Erau -20 grade Celsius. Zăpada viscolită îmi intra în ochi. Am început să mă dezbrac, în dreptul autobuzului. Oamenii mă priveau pe geam cu o curiozitate nedisimulată. Niciodată nu mă mai dezbrăcasem în fața atâtor persoane în același timp. Mă simțeam vedetă. Eram vedetă. Am fost privită și admirată tot restul drumului până la București.

 

yellow snow

 

Celebritatea mea neașteptată a rupt însă relația cu Robert. Dacă un bărbat nu are tăria să opresca un autobuz în plin viscol, pentru ca iubita lui să se poată pișa în câmp, sub ochii navetiștilor, înseamnă că nu o merită. Când am ajuns la București, i-am restituit conserva rămasă în rucsacul meu, că doar asta aveam de partajat, și aia a fost.

 

De atunci nu am mai mers iarna la mare și nici nu am mai purtat salopete.

Share:

26 comments

  1. bogho 26 February, 2015 at 10:23

    Si zici ca salopeta era galbena?

  2. sow 26 February, 2015 at 11:04

    Pana la urma cineva acolo sus te-a iubit, te-a indrumat spre o tinuta de camuflaj.

  3. CID 26 February, 2015 at 11:09

    Ce romaaaantic !!!

  4. Stephanie 26 February, 2015 at 11:31

    Deci aseara, in timp ce noi ne hahaiam pe ziduri pe FB, tu munceai la textul pentru Daily Cotcodac? Respekt, Danielo!

  5. Rushenne 26 February, 2015 at 11:35

    Daca ziceai: Trebuie sa fac pișuuuuuuu!!!, alta era treaba.
    Niciun romantic d-ala nu cred ca ar rezista la asa ceva. :))

  6. Ak47 26 February, 2015 at 11:51

    Ai scapat ieftin. Eu am fost romantica tot ciclul primar, ca imi tricotase bunica o salopeta de lana cu tot cu maneci si o purtam pe sub uniforma. Dracii ma luau daca ma trecea pișu cat eram la scoala. Dupa ce dadeam jos sortul si sarafanul, trebuia sa am grija sa nu scap manecile in wc

  7. eram in autobuz!!!! 26 February, 2015 at 12:35

    Nu pot sa cred! Eram in autobuzul ala, Daniela! Cred ca au trecut aproape 15 ani de atunci. Ma intorceam la Cernavoda, eram un tanar inginer la hidrocentrala, si se pare ca am impartit acelasi autobuz. Am povestit tuturor prietenilor faza cu tine. Incredibil! Parca am regasit un vechi prieten. Salutari calde din Australia!

  8. ela 26 February, 2015 at 13:04

    Sau,
    Un pipi mic ( cu clipeala de gene adecvata)
    cistigai si conserva si pe Bob -Bobita pt romantici !!!!

  9. unmihai 26 February, 2015 at 13:17

    Un scenariu mai naspa ar fi fost sa treaca si cacarea (treaba mare pentru cei mai sensibili). Dar stai ca de fapt erati pe burta goala…
    Nu stiu daca mai erai asa vedeta.Sincer.

  10. Nedu Merit 26 February, 2015 at 14:04

    “Una sută grame de salam Victoria era(u) un festin“.
    Era(u), pe vremuri.
    Tâmpiţii dracului, acum au băgat maşini de feliat în orice magazin.
    (Şi se mai întreabă unde s-a dus romantismul, auzi la ei).
    Staţi un pic, nu hăhăiţi, nu e ceea ce credeţi. V-aţi şi gândit la prostii, aşa-i???
    Eu voiam să zic că la minus douăj` dă grade nu mai bei apă deloc, atâta tot.

  11. Nedu Merit 26 February, 2015 at 14:08

    PS
    Apropo, don`şoara Daniela, celebră deveneai dacă te pişai direct în salopetă, în autobuz.
    Aşa, în afara lui, ai devenit doar un pic interesantă.
    Chiar dacă te dezbrăcai de tot, crezi cumva că se gasea vreun nebun să se dea jos, în viscol, doar de dragul de a vedea dacă ai sutien???

  12. althea 26 February, 2015 at 16:03

    ce-s alea globuri oculare? ca la aia care ne stau (sau nu) bine in cap li se zice globi oculari

  13. Ina_adevărata 26 February, 2015 at 17:32

    De-aia dă cefereu’ faliment, că și-a obligat clienții să plece-n viscol cu autobuze hîrbuite.

  14. Cristina Ș. 26 February, 2015 at 17:50

    Daniela, te-ai “pishu” pe iubire, se pare

  15. Cristina Ș. 26 February, 2015 at 17:54

    p.s. dar ce de cititori intelektuali a cistigat blogul asta in ultima vreme …

    ca 100gr erau nu era, ca globurile sint globi … ntz .. ntz … ntz … dar daca o fi zis inadins asa? eh?

  16. dyers_eve 26 February, 2015 at 18:26

    Băi, deci m-am prins! O dată dai like când te uiți la decolteu, și-a doua oară când citești comentariul. Subtil mogulul, ce mai!

  17. sebra 26 February, 2015 at 20:07

    Deci dragostea trece prin stomac și romantismul prin vezică.

  18. sebra 26 February, 2015 at 21:26

    @Admineeee!,
    Șterge-mi te rog comm-ul de mai sus, n-a primit nici un like și nu cred că pot supraviețui rușinii!

  19. ErRon 27 February, 2015 at 00:23

    Clar că nu te merita.
    Pămpălăul!
    Conserva sper că i-ai înapoiat-o drept în cap!

  20. althea 27 February, 2015 at 13:32

    Io nu inteleg de ce mă faci intelektuală, Cristina Ş. Nu-s, dacă eram mă râdeam şi nu întrebam de ce globuri şi nu globi. Aşa mi-am zis că e greşeală şi n-ar fi rău să ştie. Nu de alta, dar pe-aici, spre deosebire de unii troli (de exemplu cei ca mine), autorii chiar sunt intelectuali.

    Bine, m-a dus gândul şi la faptul că e încă un text al Danielei in care îl imită pe Julius dar n-am mai scris şi bine am făcut că probabil ai dreptate: aşa o fi vrut.

  21. Nedu Merit 27 February, 2015 at 16:02

    @ Cristina S: Auleo, ai aşa un aspect ce mă determină să nu mă cert cu tine pe chestii gramaticale, of!
    În rest, cu globii, gloabele şi globurile, staţi liniştiţi la locurile voastre!
    Aşa e în viaţă: uneori ai mulţi succesuri, alteori ai şi eşece.

  22. Nedu Merit 27 February, 2015 at 16:07

    sebra 26/02/2015 @ 20:07
    Deci dragostea trece prin stomac și romantismul prin vezică.

    Adminule, nu se poate să dăm 10 LIKE dintr-o lovitură pentru 1 cotco???

  23. ces 1 March, 2015 at 13:09

    La munte, romantismul se poate mai usor.

  24. ces 1 March, 2015 at 17:59

    Barbati adulatori divine, aflati aici ca nu e bine, in romantism sa ai rusine.

  25. ces 1 March, 2015 at 18:22

    Romanticul ala prapadit e foarte bine ce-a patit, eu ti-as fi desfacut conserva si ti-as fi pus-o sub… rezerva.

  26. Andreea 2 March, 2015 at 13:31

    Te felicit pentru alegerea facuta in privinta lui Robert. Daca nu a fost in stare sa opreasca un autobuz pentru tine, asta inseamna ca nu te merita cu adevarat. ;)) Uneori, sunt bune astfel de situatii ca te pun cum trebuie la incercare.

Leave a reply