Postul nu e post destul

Amanta

Emil Moldovan

 

Nu mai aveam protex și m-am spălat pe mîini cu ceva săpun lichid roz dosit prin dulăpioarele alea în care nu umblu niciodată. M-a lovit un miros pe care nu-l mai simțisem de peste 10 ani. Știu! Era parfumul unei foste iubite. Aroma dulce, sălbatică, declanșa în mintea mea amintirea unei fetișcane căreia m-am oferit în întregime, sufleteşte şi mai ales trupeşte; aşa trebuie să se fi întîmplat! Cine, în numele lui Alain Proust, cine e iubita pe care am uitat-o, dar e cuibărită încă în mintea și inima mea?

 

M-am amușinat cîteva ceasuri bune încercînd să leg mirosul de un nume, de un chip, de o formă, de o cosiță blondă ori brunetă, dar nimic! Cu sufletul îndoit și cu mintea ostenită, am renunțat. Am sunat-o pe nevastă-mea să o întreb unde ținem oțetul care să mă cureţe, însă pe cînd mă pregăteam să nimicesc frînturile de memorie despre amanta pe care am iubit-o şi am uitat-o (ce nemernic!), am mai tras o dată pe nări parfumul tulburător şi atunci mi-am amintit!

 

Ştiu mirosul. Era crema de mîini cu aromă de zmeură pe care o foloseam în liceu, dosită într-un dulăpior în care umblam prea des, unde găseam negreşit chipuri, forme şi cosiţe, în paginile ultrarăsfoite din primele numere playboy.

Share:

19 comments

  1. boemul 1 October, 2014 at 10:32

    un amor intelectual carevasăzică.

  2. Ina_adevărata 1 October, 2014 at 10:39

    Ce creme se făceau odată!…

  3. miki 1 October, 2014 at 10:45

    Io vreau sa stiu cine-i Alain Proust! Un mix intre intelectualul Marcel (Proust) si campionul decedat (Alain) Prost? Sau n-am inteles io bine :p

  4. RoseN 1 October, 2014 at 10:48

    Uaaaai, avem text 😀 dar e fara poze 🙁

  5. JULIUS 1 October, 2014 at 10:54

    Emile, ţi-am zis că aici merg maximum glume cu Kafka.

  6. Ilie 1 October, 2014 at 11:32

    ” (…) în paginile ultrarăsfoite din primele numere playboy “.
    Fuck, deci le-ai “avut ” si tu . Mi-ai doborat grav self-esteem-ul! Credeam ca sunt singurul lor amant. :))), cel putin asa ma minteau.

  7. Alt Marian 1 October, 2014 at 11:33

    Probabil cea mai fidela amanta.

  8. dyers_eve 1 October, 2014 at 11:40

    RoseN: fara poze, dar cu aroma de zmeura 😀

  9. Belle d”Imagination 1 October, 2014 at 11:43

    Uite un bărbat mai curajos decât Rommel însuşi!
    Domnule, chapeau! Până acum n-am mai întâlnit vreun bărbat care să admită cu atâta seninătate că e total pierdut în ceaţă fără soţie

  10. dyers_eve 1 October, 2014 at 11:44

    miki: Alain Proust era ala care se batea cu Ayrton Celine pentru titlul mondial la spleening.

  11. Dan1 1 October, 2014 at 12:03

    Nice try domnu’ Moldovan! Da’ cu pozele de la petrecere ce se aude! 😐

  12. Savantu' 1 October, 2014 at 12:23

    Emil Moldovan nu e cumva pseudonimul literar al marelui om politic Mihail Neamtu?

  13. Stephanie 1 October, 2014 at 14:48

    O, tempora! O , mores!

  14. Cristina Ș. 1 October, 2014 at 19:40

    RoseN: da, dar e cu secs, nu vezi ? :))

  15. sebra 1 October, 2014 at 22:09

    La ce-o fi folosind aroma de zmeura, n-am inteles. Despre mana am o vaga banuiala, da’ zmeura??

  16. Dan1 2 October, 2014 at 12:20

    Da’ ce-ati facut frate? Nu s-a mai tinut petrecerea? N-a venit nimeni cu telefonul mobil la el? 😐

  17. Cristi 2 October, 2014 at 12:34

    @Sebra: aroma de zmeura era pentru preludiu, doh. :))

  18. ErRon 3 October, 2014 at 04:31

    Fiind mămică de băiat ar trebui să mă gândesc să îmi schimb crema de mâini, peste câţiva anişori? Asta pe care o folsesc acum nu miroase a nimic!

  19. Dan1 3 October, 2014 at 08:18

    Gata nu ma mai prindeti pe-aici! Mâna magneti nu, poze nu, ce-i asta!

Leave a reply