Toaletele thailandeze, templele lui Buda
Julius Constantinescu
Baia este pentru noi, bărbaţii, ultimul refugiu din calea nevestei. Atunci când nu poţi deschide televizorul pentru că vorbeşte „cu tine, nu la pereţi”, când nu poţi citi, când nici nu se pune problema să pleci de-acasă şi nici măcar să-ţi faci de lucru „taman acum, când vorbesc cu tine”, singura varianta pe care o ai la dispoziţie e să te ascunzi în baie. Fiindcă, slavă Domnului, printr-un soi de Convenţie de la Geneva a relaţiilor, bărbatului încă îi este recunoscut dreptul de azil în baie, iar uşa toaletei, oricât ar fi de subţire, o va ţine afară pe nebună. Desigur, nu o va împiedica şi să vorbească în continuare, dar, dacă deschideţi robinetul şi lăsaţi apa să curgă, nu veţi auzi absolut nimic.
Nu e mult şi nu durează o veşnicie, dar e tot ce avem pe lume.
Vă imaginaţi deci că, atunci când un bărbat occidental, care are deja un cult pentru băi, nimereşte într-o astfel de toaletă, primul său gând e că a ajuns în Paradis. Colţul de rai pe care îl vedeţi mai jos este toaleta unui restaurant din nordul Thailandei, deţinătoarea titlului „Cea mai bună toaletă publică din Thailanda” în 2010 şi 2011 (după aia n-au mai participat, să nu omoare competiţia). Concursul e organizat de Ministerul Sănătăţii, dar probabil în juriu au şi un arhitect peisagist sau măcar un agronom.
Avem aici şi toaleta unui hotel din Sukhothai. Fantezia designerului de interior a fost limitată de rigorile arhitectonice ale hotelului, dar, pentru un simplu pisoar, s-a făcut o treabă foarte bună. Cele două mici pete de pe perete sunt de fapt două şopârle jecko – care probabil în toaleta doamnelor provoacă o adevărată senzaţie.
Nu mutăm acum în Myanmar, pentru început la toaleta unui restaurant. Pentru că birmanezii nu au IKEA, nu au nici celebrele plăcuţe de WC cu băieţelul şi fetiţa care fac pipilică, aşa că se descurcă şi dânşii cum pot.
Şi încheiem tot în Myanmar, la un resort eco-friendly de pe Inle Lake. Cada în formă de barcă n-am folosit-o – a fost pentru prima oară când m-am bucurat sincer că dorm în cameră cu Vlad Mixich, căci altminteri, dacă eram cu o femeie, probabil aş fi sfârşit în romantica barcă, la lumina lumânărilor, prefăcându-mă că îmi place nespus să stau într-o poziţie atât de incomodă.
Duşul în aer liber, în schimb, este minunat. Aici am regretat că stau în cameră cu Mixich, dar am reuşit să mă consolez cu gândul că, în definitiv, nici el n-a avut mai mult noroc.
Citeşte şi:
Câteva lucruri pe care ar fi mişto să le ştii despre THAILANDA
Din cate vad eu femeile lor is mai rele de gura,sau barbatii mai hotarati!PS,primul!!!
Dac-am avea în România toalete ca în prima poza, taranu’ român s-ar duce dupa arbusti, clar! :))
Eu din prima poza am crezut ca e vreun templu din ala de-al lor.
Noroc că în Thailanda e oareşce scandal militar fiindcă altminteri parcă vedeam cum hoarde de bărbaţi români însuraţi făceau cereri de azil politic în toaletele lor.
sa mai spuna cineva ceva de wc-urile din fundul curtii…
Mdeah, distractie placuta azi la chef 😐
Refugiu zici?! Asta explică de ce petrece el muult timp în baie… Dar de ce se și încuie pe dinăuntru?! Oare pentru că este nu numai însurat, ci și tată?!
Bun articolul!
Plantele alea din jur banuiesc ca sunt din specia Zewa, iar tulpinile se dizolva singure
si-acu mogulul, pe baza la aceste poze, o sa organizeze concurs: “cel mai misto wc“, gen. nici nu vreau sa-mi imaginez decernarea premiului ;))
@Cristina:
“cea mai mișto budă publică dintr-o gară românească” ar face senzație!
cat de tare! data viitoare cand voi vizita thailanda, voi pune toaletele de acest fel pe lista obiectivelor turistice “must see”
La mine e inutila o asemenea constructie. nevasta-mea sta refugiata in baie mare parte din timp. Daca ii cumpar o oglinda si mai mare si nu o deranjez cu intrebari impertinente de genul “Esti gata?” ma duc si ma si intorc de la cheful DC pana iese de acolo 😀
Intrasem pe DC si cand colo cred ca am ajuns pe blogul lui Al Bundy :)))
N.A. a spus : Intrasem pe DC si cand colo cred ca am ajuns pe blogul lui Al Bundy :)))
Lulica, vinzi pantofi(ori draguti de dama) ?!! woaah !!! stii ca te iubesc demult, din umbra si de la distanta, asea, da .. !?
In loc de poze de la petrecere apare un mesaj de eroare cu bandwith limit exeeded! 🙁
@Dan1: Iti dai seama ca milioane de oamensi si-au dorit acelasi lucru si serverul a crapat.
Mogulul va trebui acum sa se gandeasca la o ferma de servere gen Google 😀
POOOOOOOOOOOOZEEEE, VREM POOOOZE 😀
@RoseN: mai incet, ca-l doare capul acum, poate pe diseara sa mai miste 😀
Aaalo! Pai stam aici ca
prodegeaba? Unde e pozele alea?Interesantă simbolistica din buda birmaneză. Cele două figuri din stânga și dreapta le-am înțeles, dar cea din mijloc încă mă nedumerește.
NA: ştii ce am zis când am văzut prima budă de-asta în Thailanda? “Băăă, e mai tare decât Fergusonul lui Bundy!”
Evident, numai eu ştiam ce este Ferguson.
n-am inteles, sunteti casatorit, ou quoi!!!!