– Bună ziua!
-‘mnăăua.
– Doresc să plătesc impozitul anticipat pe primul trimestru, am primit azi decizia și…
În timp ce vorbesc, îi strecor cartea de identitate prin gemulețul ghișeului.

Omul e roșu la față, cu ochii injectați. Face eforturi vizibile să-mi copieze CNP-ul în calculator; în sfârșit, reușește să intre pe contul meu și îmi dictează suma de plată.

– Pe decizia de impunere e mai mult! protestez eu, neliniștită.
Se întoarce cu greu la desfășurătorul plăților.

– Atât aveți! Plus penalități din urmă cât China!

S-a răzbunat că l-am contrazis.

– Lăsați penalitățile, zic. De ce diferă sumele?
– Da’ eu știu de ce diferă, doamnă??? se răstește el brusc, privindu-mă în ochi pentru prima oară.

Are ochii tulburi, ba parcă și respirația îi miroase a alcool.
Nu se poate, îmi zic. Nu se poate să fie băut la serviciu. E funcționar al Statului Român, într-un post care implică relația cu cetățeanul. Nu se poate, mai mult ca sigur că mi s-a părut.

– Eu vreau să plătesc cât e pe decizie, negru pe alb, altfel îmi puneți penalități pe diferență. Nu ar fi prima oară.

Nervos, se întoarce la desfășurătorul plăților și reface dispoziția de plată.
– Vă scriu cât vreți, nu mă interesează.

Se ridică să arunce dispoziția de plată greșită și observ că se clatină. Revine, îmi trântește cartea de identitate și se prăbușește pe scaun, unde rămâne mut, cu capul în piept și ochii închiși. Mă uit cu atenție la el: nu mi s-a părut. Omul e, pur și simplu, beat. Beat muci, beat rangă, beat rupt. În stare de ebrietate. Beat. Ridică spre mine o privire confuză:
– Ce mai vreți?
– Dispoziția de plată…

Îmi aruncă furios dispoziția de plată, după care îmi trântește în nas gemulețul ghișeului.

Cei câțiva cetățeni care așteptau în spatele meu mă privesc întrebător.
– Se întoarce, le zic. Mănâncă o ciorbă de potroace și se întoarce. Pregătiți-i o bere, să se dreagă.