Beni Goace

Dacă vreţi să faceţi cuiva zile fripte, atunci trimiteţi-i ceva prin Poşta Română. Nu contează ce. Un bilet, o hîrtie, un plic cu ceva în el… un căcat, orice. Şi, musai, puneţi-i-o “Recomandată”. Ca să trebuiască să se prezinte la poştă, să-şi ridice coletul şi să semneze de primire.

Mai întîi, nenorocitul o să vadă un aviz în cutia poştală. Dacă şi-o verifică o dată la 4-5 zile, atunci o să găsească mai multe avize. Cu scrisul din ce în ce mai urît şi cu informaţii din ce în ce mai puţine şi ilizibile. Calvarul deja a început.

“Oare ce-o fi?”, o să se întrebe amicul ajuns în casă, belind ochii la rudimentarul bileţel, absolut neschimbat în ultimii 50 de ani. “Aha… e semnat cu un X şi e încercuit cuvîntul Recomandată. Ok, şi?”. Şi atît. Asta e singura informaţie pe care o ai de pe un înscris de la Poşta Română. A, şi numărul oficiului poştal. Pe care de cele mai multe ori îl ştia oricum. E clădirea aia obosită în care evită să mai intre de cîţiva ani buni, cam de cînd au apărut firmele de curierat, internetul şi online banking-ul.

“O fi de la Administraţia Financiară… M-au găsit cu impozite neplătite. Sau o fi vreo amendă de circulaţie?”, se perpeleşte omul. A doua zi, la prima oră, înainte de a pleca spre serviciu, e la poştă. Împreună cu el sunt şi alte cîteva zeci de persoane. Împărţite frumos în vreo şapte cozi aliniate perfect în dreptul celor trei ghişee la care există un cap de funcţionar care pare că şi mişcă. “Fuck me!”, îşi spune ghinionistul în gînd şi se învîrte pe călcăie: “Las’ că revin diseară, după serviciu”.

Pe la prînz, ros de griji, îţi ia totuşi o pauză, se aruncă în maşină şi dă o fugă pînă la poşta din cartier. Greşit! Angajaţii au şi ei pauză de prînz. Deci, încă un drum degeaba. Înapoi la serviciu.

Pe seară revine la poştă. Evident, laolaltă cu toţi cei care lucrează undeva cu program fix şi n-au cînd să vină la poştă decît seara, după ora 18. După ora 18, dar nu înainte de ora 20, cînd se închide. Aşadar, îşi alege una din cozi, cea care “merge mai repede” şi se aşază cuminte, pregătit pentru o jumătate de oră de călătorie în timp.

Invariabil, nu vor trece cinci minute pînă la primul scandal. O mamaie se strecoară pînă în faţă, la ghişeu, de unde scoate un cărucior de piaţă: “Io eram aici, uite am lăsat căruţul ăsta mai devreme!”. Un mormăit general străbate toată coada. Cei mai în vîrstă decît băbuţa îşi permit să o apostrofeze cu voce tare. Cei mai puţin în vîrstă îi dau ca pe Tîrgu Ocna: “Ce căutaţi pe afară la ora asta, pensionarilor? Vă caută moartea pe-acasă!”, urmate de “Tineretul din ziua de azi…” şi “Nu v-ar fi ruşine! Sunt veteran de război! Am şapte operaţii şi juma’ de prapure e din plastic! Să ajungi şi tu bolnav ca mine!” etc. Funcţionarele mocnesc, abia aşteptînd să se bage şi ele în scandal. Deocamdată îşi varsă nervii pe facturile de telefon pe care le lovesc isteric cu ştampile din alea vechi, din lemn. Greierii imprimantelor matriceale, din secolul trecut, ţîrîie şi ei din cînd în cînd aprobator. “Am auzit că vor să ne desfiinţeze şi să facă aici Mega Image!”, se plînge în gura mare o grasă, şefa oficiului.

La capătul unei jumătăţi de oră, plus sau minus altă jumătate de oră, nefericitului de care ţi-ai bătut joc îi vine rîndul la ghişeu. Exact atunci, funcţionara se ridică şi pleacă cu nişte plicuri. Poţi să-i zici ceva? Nu poţi. Dacă după aia îţi scuipă în recomandată, ca chelnerii? Poştăriţa se întoarce şi ia loc pe scaun. Ridică o spînceană la vederea celor trei avize: “Neridicate de o săptămînă?! Nu ştiu… să vedem dacă mai sunt aici”. Un fel de “No soup for you today!”, ca-n Seinfeld. Se ridică şi pleacă din nou. Acum toată coada e cu ochii pe amicul ghinionist. “Unde s-o fi dus iar? Nu mai scăpăm de-aici…”, se aude timid din spate. Unul mai tupeist îşi ia inima-n dinţi: “Da’ ce i-ai dat, dom’le, de căutat?”.

Cu puţin noroc, femeia se întoarce victorioasă după numai cinci, zece minute de scotocit printr-un dulap. În ochi i se citeşte “Să zici mersi că l-am mai găsit după atîta timp!”. Deşi, e foarte posibil să i se poate citi acelaşi lucru şi pe buze. Omul e pus să scoată buletinul şi apoi să semneze invers într-un catastif. În sfîrşit intră în posesia plicului pe care nu scrie nimic. Rupe furibund o latură şi apoi scoate un bileţel pe care stă scris: “Încearcă să nu mai parchezi pe locul meu pentru că uite ce ţi se poate întîmpla!”. Şi asta ca să dau numai un exemplu.