George Damian

Pantofii cu platforme
O oarecare prinţesă austriacă urma să se mărite cu un rege spaniol. Preluată de la graniţă de cumetrele stafidite poreclite domnişoare de onoare, prinţesa a vrut să afle ce pantofi erau la modă în Spania. Era să leşine când a auzit că „la curtea regelui Spaniei, femeile nu au picioare!” Nevinovata prinţesă a fost convinsă o perioadă că va suferi o operaţie de amputare. De fapt, pudibonderia excesivă de la ultra-catolica curte a Spaniei recomanda să nu se vadă picioarele femeilor, o gleznă dezgolită putând duce la decapitare. Soluţia: pantofii cu platforme şi rochiile lungi. Astfel, doamnele spaniole se deplasau ca nişte fantome, cu mişcări de şenilate, acoperite de metri de stofe.

Rujul
În Roma antică, doar prostituatele se rujau – ideea era să sublinieze abordabilitatea buzelor ălelalte, ascunse vederii. În evul mediu, Biserica a interzis rujul şi machiajul drept unelte ale lui Satan, destinate ispitirii. Degeaba, femeile din toată Europa voiau ruj. O ultimă zvâcnire împotriva rujului au avut britanicii, care au încercat pe la 1770 să impună o lege care interzicea femeilor să folosească rujul şi machiajul înainte de căsătorie. Ideea era una generoasă: bărbaţii să ştie exact ce achiziţionează – practic, era vorba de o interzicere a reclamei mincinoase. Inutil să spunem că legea nu a avut nici un succes.

Scărpiniciul de perucă
Nobilimea franceză de la curtea Regelui Soare s-a scăldat în orice lux imaginabil, mai puţin în apă. Singurul lichid acceptabil pentru contactul direct cu pielea era parfumul turnat din belşug, dar, chiar şi aşa, mireasma unei cuconiţe de la Versailles nu era foarte îmbietoare. Această fugă de apă şi săpun, combinată cu nişte coafuri gigantice făcute din meşe, arhitecturi complicate care nu erau desfăcute săptămâni în şir, favoriza din plin apariţia păduchilor, care colcăiau pe căpăţânile rafinaţilor francezi. Soluţia: scărpiniciul de perucă, din fildeş, aur sau orice alt material scump şi rar. Un beţigaş cu o unghiuţă în capăt, care permitea să te scarpini chiar şi sub o perucă de un metru înălţime.

Vibratorul
Prin secolul al XIX-lea, femeile din Europa erau zguduite de misterioasa boală numită isterie. Cunoscută din antichitate, boala aceasta îşi căpătase numele după cuvântul grecesc ce desemna uterul. Explicaţia era simplă: sămânţa feminină se coagula în uter în lipsa orgasmului, iar acest cheag otrăvea sângele. Boala se manifesta mai ales la văduve şi la tinerele nemăritate (bărbaţii preferau să-şi declare nevestele nebune, iar diagnosticul de isterie pentru o femeie măritată putea duce la duel). Existau două leacuri: duşuri reci şi împachetări cu gheaţă la regiune sau masajul pelvic până la eliberarea „crizei de isterie” – nu are rost să vă spun ce alegeau pacientele. Sute de medici au făcut scurtă la mână pentru potolirea istericelor, până când a fost inventat vibratorul medical acţionat electric. Următorul pas a fost punerea la dispoziţia publicului larg a minunatului dispozitiv medical. Trebuie subliniat că vibratorul a apărut înaintea aspiratorului şi a fierului de călcat electric (ni se pare că asta e ordinea firească, George: la ce ne-ar fi folosit aspiratorul şi fierul de călcat, dacă nu aveam mai întâi o femeie aptă să le folosească? – n. red.)

Material apărut în ziarul “Daily Cotcodac Explorer”, realizat în colaborare cu Viasat Explorer România.