Postul nu e post destul

Invenţii muiereşti care nu au făcut lumea mai bună

George Damian

Pantofii cu platforme
O oarecare prinţesă austriacă urma să se mărite cu un rege spaniol. Preluată de la graniţă de cumetrele stafidite poreclite domnişoare de onoare, prinţesa a vrut să afle ce pantofi erau la modă în Spania. Era să leşine când a auzit că „la curtea regelui Spaniei, femeile nu au picioare!” Nevinovata prinţesă a fost convinsă o perioadă că va suferi o operaţie de amputare. De fapt, pudibonderia excesivă de la ultra-catolica curte a Spaniei recomanda să nu se vadă picioarele femeilor, o gleznă dezgolită putând duce la decapitare. Soluţia: pantofii cu platforme şi rochiile lungi. Astfel, doamnele spaniole se deplasau ca nişte fantome, cu mişcări de şenilate, acoperite de metri de stofe.

Rujul
În Roma antică, doar prostituatele se rujau – ideea era să sublinieze abordabilitatea buzelor ălelalte, ascunse vederii. În evul mediu, Biserica a interzis rujul şi machiajul drept unelte ale lui Satan, destinate ispitirii. Degeaba, femeile din toată Europa voiau ruj. O ultimă zvâcnire împotriva rujului au avut britanicii, care au încercat pe la 1770 să impună o lege care interzicea femeilor să folosească rujul şi machiajul înainte de căsătorie. Ideea era una generoasă: bărbaţii să ştie exact ce achiziţionează – practic, era vorba de o interzicere a reclamei mincinoase. Inutil să spunem că legea nu a avut nici un succes.

Scărpiniciul de perucă
scarpiniciNobilimea franceză de la curtea Regelui Soare s-a scăldat în orice lux imaginabil, mai puţin în apă. Singurul lichid acceptabil pentru contactul direct cu pielea era parfumul turnat din belşug, dar, chiar şi aşa, mireasma unei cuconiţe de la Versailles nu era foarte îmbietoare. Această fugă de apă şi săpun, combinată cu nişte coafuri gigantice făcute din meşe, arhitecturi complicate care nu erau desfăcute săptămâni în şir, favoriza din plin apariţia păduchilor, care colcăiau pe căpăţânile rafinaţilor francezi. Soluţia: scărpiniciul de perucă, din fildeş, aur sau orice alt material scump şi rar. Un beţigaş cu o unghiuţă în capăt, care permitea să te scarpini chiar şi sub o perucă de un metru înălţime.

Vibratorul
Prin secolul al XIX-lea, femeile din Europa erau zguduite de misterioasa boală numită isterie. Cunoscută din antichitate, boala aceasta îşi căpătase numele după cuvântul grecesc ce desemna uterul. Explicaţia era simplă: sămânţa feminină se coagula în uter în lipsa orgasmului, iar acest cheag otrăvea sângele. Boala se manifesta mai ales la văduve şi la tinerele nemăritate (bărbaţii preferau să-şi declare nevestele nebune, iar diagnosticul de isterie pentru o femeie măritată putea duce la duel). Existau două leacuri: duşuri reci şi împachetări cu gheaţă la regiune sau masajul pelvic până la eliberarea „crizei de isterie” – nu are rost să vă spun ce alegeau pacientele. Sute de medici au făcut scurtă la mână pentru potolirea istericelor, până când a fost inventat vibratorul medical acţionat electric. Următorul pas a fost punerea la dispoziţia publicului larg a minunatului dispozitiv medical. Trebuie subliniat că vibratorul a apărut înaintea aspiratorului şi a fierului de călcat electric (ni se pare că asta e ordinea firească, George: la ce ne-ar fi folosit aspiratorul şi fierul de călcat, dacă nu aveam mai întâi o femeie aptă să le folosească? – n. red.)

Material apărut în ziarul “Daily Cotcodac Explorer”, realizat în colaborare cu Viasat Explorer România.

Share:

27 comments

  1. Mariana 5 November, 2013 at 06:51

    Da, domne, frumos material (ca de obicei, sa scrie George Damian, ca scrie cel mai bine!), dar e o mica inadvertenta in titlu, ca cel putin 2 inventii au facut lumea mai buna.

  2. Belle d”Imagination 5 November, 2013 at 09:20

    Iar scărpiniciul de perucă a făcut suportabilă viaţa după ce nişte bărbaţi au decretat că spălatul e tentaţia diavolului.

  3. RoseN 5 November, 2013 at 09:35

    Well…dar sunt chiar dragute si folositoare unele inventii 😀 desigur la ruj ma refer =))

  4. Mariana 5 November, 2013 at 09:38

    @RoseN: Viata fara ruj e pustiu. :))

  5. N.A. 5 November, 2013 at 10:04

    Sa incercati voi, mai,misoginilor, sa folositi aspiratorul sau fierul de calcat in locul vibratorului si dup-aia sa ne spuneti daca va convine! :))

  6. George Damian 5 November, 2013 at 10:32

    @Belle d”Imagination: Te-ai apucat de muncă? Vezi că bibliografia aia nu se citeşte singură! Lasă comentariile feministe şi treci la treabă.

  7. Cms 5 November, 2013 at 10:38

    @George Damian: =))

    Mă întreb de ce nu ne-au spus la facultate despre treaba asta cu “masajul pelvic”. Măcar la “Istoria Medicinei”… 😛

  8. M3bis 5 November, 2013 at 10:54

    @N.A.: Noi nu folosim vibratoare!

  9. Ina_adevărata 5 November, 2013 at 10:56

    Bărbații interziceau lăsarea gleznei la vedere, dar tot ei ar fi dat orice ca să vadă o gleznă dezgolită.
    Bărbații interziceau rujul, dar tot ei căutau fetele rujate din anumite cartiere.
    A trebuit să vină mișcarea feministă ca bărbații să nu mai fie nevoiți să interzică femeilor acele lucruri pe care le doresc de la ele.
    Păi, ziceți voi, cine-s id.ioții din povestea asta?

  10. M3bis 5 November, 2013 at 10:58

    @Ina_adevărata: Da.

  11. observator 5 November, 2013 at 11:05

    Pe aici pe meleagurile pe care bantui acum circula un banc.sa ne spuna istoricii daca e adevarat.
    Arabii erau f. civilizati,ei au inventat prezervativul din intestin gros de capra.
    Englezii au perfectionat inventia extragand mai intai intestinele din capra.

  12. Cms 5 November, 2013 at 11:05

    @Ina_adevărata: Unii bărbaţi interziceau afişarea tentaţiilor, unele femei le ţineau isonul. Cei mai mulţi dintre noi ne-am fi lăsat tentaţi cu dragă inimă.

  13. Belle d”Imagination 5 November, 2013 at 11:15

    @George Damian

    De 2 săpt încerc să aplic teoria Coheliană (nu cohelară) cum că universul conspiră la realizarea dorinţelor dacă le doreşti suficient de intens. Da” nuş cum mama zmeilor dar casa e mai balamuc de la o zi la alta. Şi nici curăţenia nu se face singură. N-am reuşit să demonstrez matematic, nu ştiu suficientă teorie a haosului, dispun doar de o demonstraţie empirică, însă genunea pre genune o cheamă şi haosul naşte haos.

  14. bogho 5 November, 2013 at 11:22

    Pantofii cu platforme de atunci sunt stramosii pantofilor cu toc cui. “Doamnele spaniole se deplasau ca nişte fantome, cu mişcări de şenilate”, asta e valabila si azi la unele femei ce umbla cu pantofi cu toc 🙂

  15. Alt Marian 5 November, 2013 at 11:39

    Pe lânga scarpinatorul de peruca, femeile acelor timpuri mai foloseau si capcana de purici, un fel de cusca mica, cât un medalion, spanzurata (sexy) între sâni, ce continea o bucatica de blana. Când aceasta se umplea de purici, era scuturata afara si refolosita, ca mai era nevoie de ea 🙂

  16. Dani Corban 5 November, 2013 at 11:51

    Probabil v-ati gandit ce anume au inventat femeile, in istoria umanitatii. Migrena. Singura inventie a femeii e migrena.

  17. punKreas 5 November, 2013 at 11:57

    @Dani Corban: femeile au inventat migrena doar in prezenta barbatilor 😀

  18. Savantu' 5 November, 2013 at 11:59

    Intr-o vizita la Turnul Londrei am vazut expuse cateva exemplare dintr-o alta inventie celebra pentru femei: Centuri de castitate. Exista un mic orificiu in zona clitori-vaginala, dar marginea avea niste striatiuni in forma de colti de lup, asa ca orice tentativa de insertie a Scarbavnicului madular ducea la franjurarea acestuia. Impotriva secsuletzului a. nal si o. ral nu oferea protectie.

  19. ela 5 November, 2013 at 14:58

    Eu zic ca toate aceste inventii sint frantuzesti, iar ca sa se rascumpere fata de intreaga umanitate, francezii au pierdut toate razboaiele de la Astérix et Obélix incoace 😀

  20. N.A. 5 November, 2013 at 15:23

    @M3bis: Si nici fiare de calcat si nici aspiratoare. Deci irelevant. =))

  21. ErRon 5 November, 2013 at 19:32

    Instructiv articol!
    Da’ de ce trebuiau bietii doctori sa faca scurta la mana, in familia pacientelor nu se afla nici un barbat apt pentru a aplica tratamentul? Sau macar un vecin, un servitor, grajdarul?:D

  22. bihoprel 5 November, 2013 at 20:19

    Farmecul artificialului 🙂 Stilizarea naturalului

  23. M3bis 5 November, 2013 at 22:15

    @N.A.: Bine că eşti tu deşteaptă!

  24. N.A. 5 November, 2013 at 22:37

    @admin: 😀

  25. deaddy 6 November, 2013 at 01:52

    @ErRon: Da’ ce, doctorii nu erau si ei tot oameni? N-aveau voie sa se bucure si ei? De ce crezi ca au inventat metoda? Pentru grajdari?

  26. Alt Marian 6 November, 2013 at 10:04

    @Savantu’: Cum sa nu existe leac si la asta?
    Vorba bancului:


    – Stapâne, punem si botnita?

  27. Groparu 6 November, 2013 at 13:02

    Scărpiniciul de numea “grattoir”. Decât atât!

Leave a reply