Postul nu e post destul

Voi vă faceţi că donaţi, noi ne facem că scriem

Julius

Mi-e silă să mai fac glume pe tema donaţiilor voastre pentru Daily Cotcodac.

Cam aceiaşi câţiva cititori care folosesc butonul de donaţii sunt şi cei care share-uiesc textele noastre pe facebook şi postează comentarii decente; în schimb, avem cât să dăm şi altor site-uri starlete cu aere de comentatori premium, critici de glume, donatori prin sms şi transfer bancar (să-ţi faci un cont de paypal durează 5 – 10 minute, adică mai puţin de a zecea parte din cât ne ia nouă să scriem un text, dar bunul simţ nu creşte pe garduri).

Urmarea firească e că astăzi de dimineaţă la ora 4, când am terminat eu lucrul la cele 3 slujbe pe care le am, soldul de texte al Daily Cotcodac era zero. Mi-a fost greu să aleg ce text să nu public la prima oră, dar până la urmă m-am decis pentru textul pe care nu l-am scris eu (fără falsă modestie, mi s-a părut foarte bun). La prânz, nu vom publica textul pe care nu l-a scris doctorul Şendroiu; apoi, într-un tur de forţă, nu vom publica textele pe care nu le-au scris Ozzy, Camio, Monica Ionescu şi ceilalţi autori. Seara, nu vom publica gluma de furat pentru Buzdugan şi Morar pe care n-a scris-o Călă.

Ce să vă zic? Lectură plăcută!

Share: