Ozzy

Sunetul asurzitor făcut de alarma telefonului îl smulse, în sfârșit, pe Viorel din chinuitorul vis care îl bântuise toată noaptea. Deși afară începuse să se lumineze, nu îndrăzni să se dea jos din pat, ci rămase în continuarea întins, vrând parcă să se asigure că s-a trezit cu adevărat. Mai ales că i se părea că aude încă în creier misterioasa voce pe care o auzise toată noaptea și pe care nu știa cui să o atribuie.

Visul începuse lent, era într-un taxi, iar șoferul asculta la radio un program de muzică tradițională din Ferentari. Costel îndrăznise să-l roage să schimbe postul, iar șoferul, amabil, se conformase. Acum din boxe se auzea o voce care lui Costel i se părea extrem de cunoscută, doar că nu-și dădea seama cui îi aparține. Vocea făcea glume pe bandă rulantă. Glumele nu erau rele, doar că Viorel le citise în Kamikaze cu vreo două zile în urmă. ”Poate că vreunul din băieții de acolo are emisiune la radio” se gândi el. Între timp vocea trecuse la un alt subiect, ironiza un articol apărut în Libertatea. Din păcate visul se întrerupse, înainte ca Viorel să-l întrebe pe șofer a cui era vocea…

Acum Costel era la birou. Ca în fiecare dimineață, își bea cafeaua în timp ce ”răsfoia” cele 3-4 bloguri pe care le citea de obicei. Ajunse pe blogul Simonei Tache și văzu că e o postare nouă, proaspătă, din dimineața aceea. Ceva despre un articol din Libertatea…Încă de la primele rânduri, mâna începu să-i tremure, de era să scape cafeaua din mână: articolul avea aceleași glume pe care le citise și vocea de la radio. ”Și totuși, nu se poate ca Simona Tache să aibă o voce atât de groasă”, mai apucă Viorel să gândească, înainte ca visul să-l poarte către alte zări…

Dintr-odată, Viorel se ”trezi” în târgul Vitan. Era asaltat de 2-3 puști care încercau cu insistență să-i ofere ștergătoare ieftine, capace de roți sau embleme de BMW. Degeaba le strigase că nu-l interesează nimic, că nici măcar nu știe ce caută acolo. ”Hai, domnu’, măcar un ornament sau un baston de blocare a volanului…”. Șansa era însă de partea lui Viorel. Un tânăr aparut parcă de nicăieri se apropie rapid și îi goni pe ciutani. ”Ia lăsați-l în pace pe domnu’ și dați-i drumu’ d-aicea, bă!” le strigase el. În somn, Viorel tresărise violent: era vocea pe care o auzise toată noaptea! Se întoarse către tânăr și, uitând până și să-i mulțumească, îi strigă cu însuflețire: ”Dar eu te cunosc pe tine, sigur te cunosc, spune-mi: cine ești?”. Tânarul zâmbi. ”Cred și eu că mă cunoașteți, toată lumea mă cunoaște, doar sunt celebru. Dar lăsați asta acum, șefu’. Ia ziceți, nu vă dau o glumă d-aia bună? E la mâna a doua, dar e ca nouă , material nemțesc de pe Daily Cotcodac, de-abia a apărut. Dai și mata pe ea cât consideri…”

…

Viorel își privi cu ură telefonul. ”Câteva secunde dacă mai stăteai, aș fi aflat cine e”, spuse el, cu năduf. Deodată, un miros plăcut care venea dinspre bucătărie îl făcu să realizeze că soția nu era lângă el, în pat. Viorel se îndreptă urgent către bucătărie, unde își găsi soția care tocmai punea în farfurie conținutul extrem de atractiv, de culoare ușor gălbuie, al unei tigăi.

– Neața, iubi! Nu pot să cred că ai gătit așa de dimineață. Ce miroase așa bine?

Ea îi răspunse, ușor încurcată:

– Sinceră să fiu, nu intenționasem asta. Dar tocmai a publicat Mihai Morar pe facebook o rețetă nouă și suna atât de bine, că n-am rezistat. Fii atent: se iau 3-4 ouă, se sparg într-un castron, se bat bine-bine cu un tel și apoi se prăjesc în tigaie. Câteva minute pe fiecare parte.