Ozzy

Comisarului Miclovan nu-i venea să-și creadă ochilor. De două zile umblau disperați după ursul criminal și iată că piticul avusese dreptate: fiara se ascundea în poiana cu zmeură de la marginea satului. Şiret, ursul. Și cât râseseră de el când le spusese despre viziunea lui cu piticul care dansa în timp ce îi dezvaluia secretul. Dar acum iată bestia care tocmai ațipise, după un prânz copios cu fructe de pădure.

Se apropiară încet. Comisarul le spusese foarte clar lui Gheorghe, vânătorul satului, și lui Vasile, șeful de post, că îl vrea pe urs viu.

– Vreau o mărturisire completă, le zisese el.

– Și dacă refuză?, întrebase Gheorghe

– Îl ducem în beciuri, la Capitală. Acolo recunosc toți.

Dintr-odată liniștea fu spartă de un zgomot înfundat.

– Dobitocule! urlă Miclovan la Vasile, care tocmai călcase pe niște vreascuri uscate.

Strigătul comisarului trezi ursul. Văzând pușca lui Gheorghe îndreptată spre el, se ridică pe labele din spate cu labele din față înălțate spre cer.

– Nu trage, idiotule! răcni comisarul

– Să moară mama, n-am fost eu! mai apucă să zică și ursul

Era prea târziu, degetul lui Gheorghe apăsase deja pe trăgaci.

– Incredibil, spuse Miclovan, dezolat. L-ai nimerit direct în inimă, tâmpitule, nu puteai doar să-l rănești?

– Păi eu am țintit în genunchi, dom` șef, se scuză Gheorghe. Dar mai ratez și eu ținta, că n-am băut de două zile.

– Asta e, acum nu mai avem ce face, hotărî comisarul. Sună la București și zi-le că am prins criminalul. Ba, după amprente, cred că el a comis și furturile alea din sectorul 5.

***
Soarele se ridica deasupra micuțului sat din Dâmbovița. Trecuseră aproape trei zile de la evenimentele povestite mai sus și, cam tot de atunci, comisarul Miclovan sărbătorea cu Gheorghe si cu Vasile succesul misiunii. Sticlele de rachiu se goleau una după alta, iar din radioul șefului de post răsuna muzică de petrecere. Comisarul privea obosit către radioul din care tocmai răsuna Nicolae Guță, când deodată privirea i se impăienjeni și o liniște ciudată se așternu, deși Gheorghe și Vasile continuau să-și miște capetele ritmic, ca și cum îl auzeau în continuare pe Guță.

– La naiba, iar am o viziune! spuse comisarul

Nici nu termină bine că, în locul în care până atunci se afla radioul, apăru piticul. Cu mișcări vioaie, de parcă și el dansa pe muzica lui Guță, piticul îi spuse, terifiat:

– It is happening again. It is happening again.

Comisarul Miclovan, care o rupea binișor pe englezește, nu avu niciun dubiu: criminalul lovise din nou! Nu-și termină bine gândul, că îi sună mobilul. Era de la București.

– Miclovane, pe cine mă-ta ați omorât voi acolo, mă? Ursul criminal e în continuare liber.