George Damian

O glorioasă duminică dimineaţă de la începutul anilor 2000 l-a prins pe un redactor şef adjunct de la un cotidian bucureştean în mijlocul unui chef monstru. A trebuit să traverseze strada care trasa o linie imperceptibilă între cârciumă şi redacţie pentru a conduce şedinţa de sumar. Redactorii încercau să desluşească dacă dispreţul ştanţat pe chipul şefului era faţă de ei şi lume în general sau era doar o manifestare fizică a mahmurelii. Redactorul şef adjunct parcă ar fi spus ceva, dar nu era sigur care erau cuvintele potrivite. Dilema a fost rezolvată de soneria telefonului mobil: directorul ziarului vroia să ştie cum merge treaba. După ce a a ascultat câteva minute, şeful a izbucnit cu furie:

– De unde plm să ştiu? N-auzi că acum am venit de la cârciumă?!?!

Cu un gest imperial i-a închis telefonul în nas directorului şi l-a trântit de birou. Apoi i-a cuprins cu o privire încărcată de ură pe redactorii din faţa lui.

– Ce avem la politică?

Într-o suflare, şeful departamentului de politică internă a început să recite în galop dintr-o agendă legată în piele:

– BPN la PSD, BPC la PNL, BC la PD, BP la Senat şi la Cameră mai vedem…

Ura redactorului şef adjunct s-a transformat în uimire. L-a salvat şeful de la sport cu o intervenţie inspirată:

– Zi, bă, dacă ai vreo ştire, nu ne mai fute cu căcaturile astea!

Redactorii respirau greu şi îşi reformulau cu grijă în gând subiectele zilei. Redactorul şef adjunct s-a întors către tovarăşul lui de chef, şeful de la social, a cărui poziţie punea în dubii relaţia sa cu tocul uşii: cine pe cine sprijinea? Răutatea care se citea în ochii şefului de la social lăsa totuşi puţine îndoieli faţă de părerile lui în legătură cu şedinţa de sumar.

– Tu ce ai, bă? a pornit întrebarea.

– Am un căcat, aia am!a sosit răspunsul gâjâit.

Şeful cel mare s-a răsucit ca o plesnitură de bici către şeful de la politică internă:

– Vezi, bă? Aşa se vine la şedinţă!

Citeşte, pe aceeaşi temă, şi:
La Vulturi