Postul nu e post destul

Înțelepciunea și tactul vârstei

Ioana P.

La cei 84 de ani, singurele griji ale lui nea Costică sunt dacă fii-su a băgat căruța în garaj și dacă i-a adus și lui niște vin, că i s-a uscat gura de sete. Faptul că el are diabet, care diabet a declanșat un ușor Alzheimer, e grija fiilor. Mai degrabă a celui mijlociu, că ăla îi face vizite zilnice. Oricum, subiectele de discuție sunt numărate pe degete: ori se învârt în jurul căruței și a garajului (de fapt, căruța nu mai există de cel puțin 65 de ani, de când a abandonat-o în satul părintesc pentru a veni în Constanța) și a vinului pe care fiii se încăpățează să nu i-l dea, deși el moare de sete.

Într-o bună zi, fiul cel mare, trecut ușor de 50 de ani, se duce în vizită la tatăl său, împreună cu fiică-sa de vreo douăzeci și ceva de ani. Toate bune și frumoase, tatăl și fiul s-au înțeles bine în ziua respectivă, deși de regulă orice conversație între ei tindea să degenereze în ceartă. Dar înaintarea în vârstă aduce cu sine și tact, și bătrânul a ținut să-și tragă fiul deoparte și să-l întrebe conspirativ:

– Auzi, da’ nevastă-ta știe că umbli cu asta tânără?!

Share:

17 comments

  1. Belle d”Imagination 4 July, 2012 at 05:38

    Vai de amărâţii din poveste!

  2. Cristina Ş. 4 July, 2012 at 08:16

    ouch ..

  3. laurentiu 4 July, 2012 at 08:27

    Recunosc si marturisesc (imi fac si mea culpa daca nu e suficient) ca, inainte de a citi, am crezut ca este vorba de “celebra” comentatoare ciutaciana IoanaP. M-am linistit: textul nu incepe si nu se termina cu declaratii de dragoste si respect.

  4. boemul 4 July, 2012 at 08:43

    recunoaşte, Ioana, tu eşti “asta tânără”! :))

  5. IoanaP 4 July, 2012 at 09:27

    @boemul: nu, e var-mea! 🙂

  6. Airy 4 July, 2012 at 09:33

    =))Moşulică pervers, in tot timpul ăsta se prefăcea că are diabet şi Alzheimer.Era doar cam plictisit, avea chef să facă mişto de ăia responsabilii şi serioşii.Auzi,să nu-l lase să aibă şi el o bucurie în viaţa asta!

  7. Dan1 4 July, 2012 at 09:55

    Uitati, stimati trolli, ce se-ntâmpla în municipiul Vaslui: http://www.realitatea.net/cei-70-000-locuitori-ai-municipiului-vaslui-fara-apa-potabila-din-cauza-unei-avarii_959063.html, de sunt nevoiti bietii oameni sa-si potoleasca setea cu jân! :))

  8. geo 4 July, 2012 at 10:07

    Înțelepciunea și tactul vârstei îmi spune ca noul rosu pe D.C. nu trebuie definit de expresia:
    Error establishing a database connection
    sau
    Această pagină web nu este disponibilă =))

  9. Ina_adevarata 4 July, 2012 at 10:12

    Bine, dacă i-ar fi dat o gură de vin, moșu’ își făcea și un pic de coraj să își încerce și el norocul la tinerica aia, dar așa…

  10. ionel giel 4 July, 2012 at 10:33

    Asta e continuarea postului de ieri cu Irinel? Portret a lui Irinel la batranete. Adica nu, deja e la batranete. Si tot la tinere viseaza.

  11. Oricine 4 July, 2012 at 11:14

    Bunica-mea se piptana zilnic. A murit, saraca, si var’miu tot n-a scos-o la hora-n sat. Nu mai zic ca nici de nevasta n-a luat-o..!

  12. Oricine 4 July, 2012 at 11:18

    @Dan1: “Totodată, la Penitenciarul Vaslui, unitate în care sunt cazaţi aproximativ 550 de deţinuţi…”

    “cazati”, bre?! nu se zice “gazati”?! =)))

  13. aleksa 4 July, 2012 at 12:15

    Nu stie la varsta lui ca toata chestia este sa nu stie nevasta??

  14. BRRC 4 July, 2012 at 12:43

    @aleksa: Intrebarea a fost doar o forma de santaj (“Eu te-am mirosit, dar nu te spun la nevasta-ta…”). Cineva trebuia sa bage caruta aia in garaj! Ca sa nu mai zic de vin…

  15. N.A. 4 July, 2012 at 13:15

    Si pe mine ma mai intreaba bunica-miu uneori cine-i baiatul ala cu care mai vin pe-acasa. De copii nu intreaba, pe ei nu-i uita, da’ baiatul ala care vine cu noi….

  16. Protozaur 4 July, 2012 at 13:47

    @BRRC: cine stie, stie! Respect!

  17. ErRon 4 July, 2012 at 14:51

    Batranul e absolut delicios! Ce Alzheimer?
    A demonstrat ca se poate comporta exemplar daca doreste, asa cum a facut cand a vrut sa faca impresie buna “aleia tanara” cu care umbla fiul sau!:D

Leave a reply