Stephanie

George se grăbea să ajungă acasă. Era cu nervii praf. Astazi e ziua cea mare! O să aibă discuția aia cu Mimi, cu orice risc. Se mutaseră împreună de nici șase luni și madam începuse să se comporte ciudat: nu-l mai privea în ochi, iar când el insista, dânsa întorcea capul ca și cum i-ar ascunde ceva, ca și cum i-ar fi rușine. Nici când încerca s-o îmbrățișeze n-o putea face să stea prea mult; una, două se desprindea din strânsoarea lui și fugea în celălalt colț al camerei, unde răsufla parcă ușurată. George bănuia că Mimi are un amant, și asta nu de multă vreme. Timp de un an locuiseră fiecare în garsoniera sa, în chirie, și mai dormeau împreună când la unul, când la celălalt, apoi, la insistențele lui Mimi, se mutaseră într-un apartament (astfel economiseau o sută și ceva de euro în fiecare lună). George bănuia că fata încerca să-l aducă, din aproape în aproape, în fața altarului, dar nu-l deranja micul vicleșug, ba chiar își simțise gâdilat orgoliul la gândul că e dorit ca soț de o tânără așa de cumsecade ca Mimi. Doar că… ceva se schimbase în ultimele luni, mai bine zis cam la câteva săptămâni de când locuiau sub același acoperiș. E drept că nici n-o mai scotea atât de des în oraș și nici nu-i mai cumpăra buchetele alea imense de flori ca înainte, dar chiar ea îi spusese să n-o mai facă, fiind o cheltuială inutilă. Probabil că acum se simțea neglijată, probabil că se plângea tuturor prietenelor și colegelor de birou că el e nesimțit, că nu mai e ca la început ! Ce scuză jalnică pentru a justifica un amantlâc !

George se hotărâse să joace la cacealma. Urma s-o ceară în căsătorie, iar în funcție de reacția lui Mimi avea să-și dea seama ce se întâmplă. Cu orice risc!

Intră în apartament cu inima bătându-i nebunește . Mimi era în bucătarie pregătind o salată. George se apropie zâmbind de ea și dori s-o sărute pe buze. Ea întoarse capul („Paștele și Dumnezeii”, își spuse el în gând, „iar incepe”) și nu reuși s-o sărute decât pe obraz. Izbucni :

– Mimi, trebuie să discutăm ceva, e foarte important, vino te rog în sufragerie. Acum!

Tânăra îl urmă ușor nedumerită. Se așeză pe canapea, iar el se așeză lânga ea, atât de aproape încât parcă îi auzea bătăile inimii. Îi păru neliniștită („Ha”, își săuse el, „sigur ascunde ceva !”), așa că începu să-i vorbească, ținând-o de mâini. Îi aminti cum s-au cunoscut, cum făcuseră prima dată dragoste, cum îi spusese pentru prima oară „te iubesc”. O fată îndrăgostită s-ar fi topit de plăcere auzind toate cuvintele alea romantice din gura iubitului, dar nu
Mimi. Ea devenise palidă, parcă nici nu mai respira. Îl întrerupse brusc.

– Oprește-te!, gemu ea disperată. Am ceva să-ți spun, dar promite-mi că nu te superi.

Deci, presimțirile nu-l înșelaseră.

– Spune, zise el, cu un firicel de voce.

– Dragă, pot trece peste faptul că te bărbierești tot mai rar, că-ți lași hainele peste tot, ba câteodată, când stai pe net până târziu, vii în pat fără să fi făcut duș, dar, nu te supăra, spală-te mai des pe dinți, îți pute gura groaznic!

Notă Julius: I-aș fi schimbat titlul în „Dragoste în vremea halenei”, dar stricam tot suspansul.